PASTORALA DE PAȘTI „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viață veșnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.ˮ (Ioan 6, 54) Hristos a înviat! Preacuvioși şi Preacucernici
PASTORALA DE PAȘTI „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viață veșnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.ˮ (Ioan 6, 54) Hristos a înviat! Preacuvioși şi Preacucernici
„Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică” (Ioan 12, 50). Anul aceasta a fost dedicat de către Sfântul Sinod satului românesc, în care mulţi dintre noi ne avem rădăcinile. În toată lumea
„Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi, care eraţi altădată departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos, căci El este pacea noastră...” (Efeseni 2, 13). Hristos a înviat! Din darul și
„Adevărat, adevărat zic vouă că, dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan 12, 24). Hristos a înviat! Sfântul
Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este adevărul desăvârşit al credinţei noastre creştine, propovăduită de Sfinţii Apostoli în toată lumea ca parte esenţială a tainei pascale încă de la începuturile
În lumina pascală înveșmântați, ne bucurăm și ne înălțăm sufletește, împreună cu Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul, Apostolul iubirii, înțelegând
Hristos a înviat! Înviind „a treia zi, după Scripturi” (I Cor. 15, 4), Mântuitorul nostru Iisus Hristos a confirmat, în mod concret, divinitatea Persoanei Sale şi a lucrării Sale. Încredinţaţi de acest
Trezirea făpturii din amorțeala iernii face să simțim suflarea primăverii, dar și aceea că ea înseamnă prezența Duhului Sfânt peste creația întreagă în culmea căreia se află ființa omenească. Dacă
„Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteţi mântuiţi! - și împreună
În Vechiul Testament, satul a fost locul în care profețiile s-au împlinit și s-au adeverit. În Noul Testament, știm din Sfintele Evanghelii, că Mântuitorul Iisus Hristos străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor.
Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferențiază creștinismul de orice altă religie. Celelalte religii au capi muritori, de vreme ce Capul Bisericii este
„Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric” (Ioan 12, 46). „Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii” (Ioan 12, 36).Cu bucurie sfântă,
Timp de trei ani și jumătate, Domnul nostru Iisus Hristos a propovăduit cuvântul Evangheliei Sale și a săvârșit nenumărate minuni, vindecând cu puterea-I dumnezeiască pe cei bolnavi, tămăduind pe cei
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!” (Psalmul 117, 24), grăieşte psalmistul David, iar aceste cuvinte au fost preluate în cultul Bisericii, fiind rostite
Viața înaintașilor noștri, care trăiau – majoritatea – la sat, avea drept ax fundamental praznicul Învierii. Împovărați de vitregiile vremurilor, viețuitorii satelor românești s-au „zidit” ca popor
Dezamăgiți de predica Mântuitorului Iisus Hristos, Care a clamat tot timpul o altă Împărăție (In. 18, 36), în pofida dorinței conaționalilor Săi de a-i scăpa de împărăția romană, iudeii L-au arestat,
Pastorală la Duminica Ortodoxiei Cinstiți slujitori ai Sfintelor Altare,Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul, Ne aflăm, din punct de vedere liturgic, într-o perioadă de o profundă şi uimitoare frumuseţe
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,Iubiți credincioși și credincioase, Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu
Din nou sărbătoarea Crăciunului atinge inimile noastre cu o frumuseţe negrăită. Iarăşi ne copleşeşte bucuria colindelor şi ne înduioşează faptul că Dumnezeu Se face Prunc pentru ca noi să credem în El
„Acesta este Dumnezeul nostru (…), pe pământ S-a arătat și cu oamenii împreună a locuit.” (Baruh 3, 36-38) Iubiţi fraţi și surori în Domnul, Purtați fiind pe aripile colindelor noastre românești,
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,Iubiți credincioși și credincioase, Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu