În contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine, precum și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame), beneficiarii „Serviciului social acordat în comunitate, destinat persoanelor adulte” din cadrul Protopopiatului Slobozia, judeţul Ialomiţa, au participat de curând la o activitate educativă, de un real interes pentru copii, care s-a desfășurat sub forma unei vizite interactive la Muzeul Județean Ialomița. Cu multă căldură, copiii au fost întâmpinați de muzeograful Andreea Roxana Cocoș, care le-a prezentat exponatele muzeului și le-a povestit despre modul de viață al familiilor din trecut, comparativ cu realitățile familiei contemporane. Astfel, au avut loc discuții despre locuință și gospodărie, hrană și obiecte de uz casnic, ocupațiile membrilor familiei, viața și educația copiilor, îmbrăcăminte, tradiții și timpul petrecut împreună.


