Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Excursie educativă în cadrul „Clubului de vară” al Protopopiatului Slobozia
Sâmbătă, 7 septembrie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, beneficiarii „Clubului de vară”, desfășurat de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae” Bucu, Muzeul Național al Agriculturii, Spitalul Județean de Urgență Slobozia și Primăria Bucu, au participat la excursia organizată în municipiul Constanța.
Au vizitat Fregata „Regele Ferdinand”, Bricul „Mircea” și Muzeul Național al Marinei Române și au aflat despre istoria marinei române, despre pregătirea și formarea unui candidat pentru cariera militară și despre tradițiile marinărești ale poporului nostru.
Următorul obiectiv a fost Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, unde toți au admirat lumea minunată a animalelor, modul lor de viețuire și s-au bucurat de spectacolul atât de captivant oferit de cei patru delfini din cadrul Delfinarului Constanța.



.jpg)
