De multe ori am asistat în parc la scene în care părinţii îşi arătau cu degetul propriii copii şi le adresau cuvinte precum „să-ţi fie ruşine!” sau „eşti cel mai obraznic dintre toţi”. Sau am auzit de reuniuni de familie în care se decidea soarta „copilului-problemă” care „nu învaţă”, „e prost şi nu va face nimic în viaţă”. Critica în public se multiplică cu numărul ochilor prezenţi; cu cât sunt mai mulţi, cu atât se adânceşte rana din sufletul unui copil. Şi totuşi, există situaţii, în anumite contexte sociale, în care este necesar să atragem atenţia copilului, însă atunci o vom face, după cum spune psihologul Cezar Ilarion Popovici, „cu delicateţe şi doar pentru a-l opri să nu greşească mai departe”.
14 Mai, 2025
