Burnout: cauze, consecințe și soluții

Burnoutul este recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fenomen ocupațional, rezultat din expunerea prelungită la stres cronic la locul de muncă, care nu a fost gestionat eficient. Se manifestă prin epuizare fizică și emoțională, distanțare psihologică față de activitatea profesională, reducerea performanței și apariția simptomelor psihosomatice. Printre cauze se numără dezechilibrul dintre cerințele și resursele de la serviciu, suprasolicitarea, presiunea constantă pentru rezultate și absența sprijinului organizațional.

Dragoș Iliescu, psiholog și profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, a susținut o conferință în aula Academiei Române, intitulată „Stres și burnout în România zilelor noastre”, în care a vorbit despre stresul ocupa­țional prezent în diverse domenii de activitate și în anumite tipuri de organizații, care are urmări importante asupra sănătății fizice și psihice a angajaților. El a prezentat cauzele stresului și ale burnoutului de la locul de muncă și strategiile prin care pot fi gestionate corect asemenea probleme.

Potrivit raportului „World Happiness Report 2024” realizat pe diferite segmente ale populației mondiale și prezentat de Dragoș Iliescu, popu­lația tânără pare a fi mai fericită decât cea în vârstă, persoanele din medii economice favorizate sunt mai fericite decât cele cu venituri mai reduse sau unde riscul de sărăcie este mai mare, iar oamenii cu o stare fizică bună sunt mai fericiți decât cei care nu au o stare de sănătate bună. Așadar, persoanele tinere, bogate și sănătoase sunt mai fericite decât persoanele în vârstă, sărace și bolnave.

„Stresul a fost definit pentru prima dată de Hans Selye, endocrinolog și biochimist canadian, care, în 1936, descria stresul ca fiind reacție individuală la stimuli de mediu și «sindrom general de adaptare». Cercetările ulterioare au arătat că stresul provoacă schimbări necontrolabile în corp și în creier. Niveluri mai înalte de stres sunt asociate cu o amigdală mai reactivă, iar persoanele mai stresate au activitate neuronală mult mai slabă la nivelul cortexului prefrontal ventromedial, ceea ce arată că, în condiții de stres, apelăm mai puțin la rațiune și mai mult la emoții. Persoanele stresate au un nivel mai înalt de interleukin 6 (citokină) în corp și un grad mai ridicat de inflamație. Persoanele cu stres ridicat percep evenimentele ambigue ca fiind mai amenințătoare, consideră că feedbackul nefavorabil este mai dureros, utilizează tactici interpersonale mai conflictuale, se îmbolnăvesc mai des și au o viață mai puțin fericită la muncă și acasă”, a explicat psihologul Dragoș Iliescu.

„Fenomen ocupațional”

OMS a recunoscut, în 2019, burnoutul ca problemă oficială de sănătate, iar în cadrul celei de-a XI-a revizuiri a Clasificării Internaționale a Bolilor l-a definit ca un „sindrom rezultat din stresul cronic la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes”. Chiar dacă a fost inclus în The International Classification of Diseases (ICD) ca „fenomen ocupațional”, acesta nu este considerat o afecțiune medicală în sine.

Pentru burnout, contextul de la locul de muncă este foarte important, acesta presupunând epuizare fizică și psihologică, precum și distan­țare mintală sau depersonalizare. În plus, controlul cognitiv și cel emoțional sunt afectate, iar persoana în cauză are simptome psihosomatice și afectare psihologică generală. Conse­cințele se reflectă nu doar în degradarea sănă­tății mintale și fizice, ci și în scăderea produc­tivității, a motivației și a satisfacției profesionale.

„România se află la mijlocul clasamentului european în privința orelor lucrate și a dezechilibrului dintre cerințe și resurse la locul de muncă. Durata medie a vieții active în țara noastră se numără printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană (UE), fiind de 31,3 ani, conform Eurostat. Această cifră indică numărul așteptat de ani în care o persoană la vârsta de 15 ani este probabil să rămână în forța de muncă pe parcursul vieții. În UE, durata medie a vieții active este de aproximativ 36,0 ani, cu cele mai mari durate în țări precum Olanda (42,5 ani) și Suedia (42,3 ani). Alte țări cu durate scăzute sunt Italia (31,6 ani) și Grecia (32,9 ani). Echipa mea de cercetare semnalizează faptul că rata este în creștere, adică evoluția, pe datele culese de noi - eșantioane de conve­niență, dar culese în fiecare an pe baza aceleiași proceduri - este ascendentă. Această creștere este favorizată în special de generația mai tânără, de mediul urban și de profesiile de tip «gulere albe». Ipoteza mea este că burnoutul ține mai puțin de realitatea obiectivă și mai de­grabă de interpretarea subiectivă a caracteristicilor contextuale de la locul de muncă. Acesta mai depinde și de percepția lucrurilor prin care trecem, de așteptările pe care le avem și de aspectele pe care le considerăm acceptabile sau inacceptabile. Deci oamenii nu acționează în funcție de realitatea obiectivă, ci în funcție de cum percep ei realitatea”, a precizat Dragoș Iliescu.

Politici publice de intervenție

Există țări europene care au introdus politici publice de intervenții pentru gestionarea stresului de la locul de muncă. Acestea au fost gândite să acționeze la trei niveluri, la nivel primar asupra surselor de stres și a mediului de lucru, la nivel secundar asupra individului prin creșterea rezilienței individuale (training sau coaching) și la nivel terțiar cu privire la diagnosticul existent și la tratamentul pentru reabilitare (medical, psihologic etc.). Exemple de bune practici sunt cunoscute în țări precum Austria, Danemarca, Belgia, Franța și Anglia. În aceste state problema burnoutului este reglementată, astfel angajatorii care au peste 50 de angajați efectuează, anual, audituri de stres și introduc măsurile recomandate de instituțiile abilitate. De exemplu, în Danemarca funcțio­nează politici publice care finanțează angajatorii pentru a genera un mediu de lucru mai bun, iar în Franța stresul ocupațional este temă explicită în politica de reziliență națională și subiect obligatoriu în discuțiile și negocierile dintre patronate și sindicate.

„Principiile acestei legislații europene susțin că dacă contextul de muncă este toxic, atunci angajatorul este principalul vinovat pentru acest aspect și atunci este obligat să intervină pentru remediere. În plus, este stipulată obli­gația necondiționată a angajatorului pentru intervențiile terțiare (în condițiile în care doar «diagnosticul» de «burnout» nu oferă protecție legală angajatului). Pentru tratamentul corect al stresului și al burnoutului este nevoie de psihologi specializați în acest domeniu, reglementări și abordări riguroase. La Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București există un program de masterat dedicat psihologiei muncii și terapiilor ocupaționale, care formează specialiști pentru acest domeniu, dar și pentru altele. Este important de reținut că burnoutul este strâns legat de mediul de la locul de muncă, în care există un dezechilibru între cerințe și resurse, ceea ce conduce la apariția factorilor stresori, iar reziliența depinde în mare parte de resursele individuale”, a completat psihologul Dragoș Iliescu.

Persoanele afectate de stres ocupațional și bur­nout pot apela la programe de consiliere sau coaching, care au rolul de a pune în valoare resurse individuale, cum ar fi încrederea în sine, gestionarea armonioasă a emoțiilor și dezvoltarea rezilienței personale. Rezultate bune pot fi obținute prin psihoterapia centrată pe emoții și prin terapia cognitiv-comportamentală. În plus, creșterea conștientizării angajaților cu privire la acest fenomen, prin intervenții de tip training care fac cunoscute principalele aspecte ale burnoutului, s-au dovedit a fi deosebit de eficiente.