Un armistiţiu în războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei este posibil la jumătatea acestui an, ca urmare a apariției unui impas militar în care se vor găsi ambele părți implicate în conflict, între
Un armistiţiu în războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei este posibil la jumătatea acestui an, ca urmare a apariției unui impas militar în care se vor găsi ambele părți implicate în conflict, între
La mai bine de 10 luni de la începerea invaziei trupelor ruse, Ucraina a cerut oficial excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU, cerere cu şanse reduse de succes, deoarece Moscova are drept de veto în
Bucuria sărbătorii Nașterii Domnului a fost vestită vineri seară, 16 decembrie 2022, la 250 de părinți și copii din Ucraina, refugiați din calea războiului. Miniserbarea de Crăciun a fost organizată la
Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom) a organizat vineri, 16 decembrie, un eveniment cultural‑artistic în cadrul căruia o parte dintre cetăţenii ucraineni care au găsit adăpost în
Şeful operatorului naţional de electricitate Ukrenergo al Ucrainei, Volodimir Kudriţki, a estimat că pagubele produse sistemului energetic ucrainean de bombardamentele ruseşti din ultimele zile sunt „colosale”,
Muzeul Ţării Crişurilor Oradea - Complex Muzeal, împreună cu Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Centrul de Studii Interdisciplinare Oradea-Chișinău al
În ziua de marți, 22 noiembrie 2022, la solicitarea Protoieriei Sector 2 Capitală, Parohia Iancu Vechi‑Mătăsari din București a sprijinit 20 de persoane din Ucraina, refugiate din calea războiului, între care
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mai redus din condiţiile pe care le pune pentru a se aşeza la masa negocierilor cu Rusia şi nu mai cere destituirea şefului statului rus, Vladimir Putin, a relatat
Populaţia României, deși critică față de modul în care au fost gestionate, pe plan intern și extern, multiplele crize pe care le traversăm, rămâne cert una pro-occidentală, pro-europeană și pro-NATO,
Cetăţenii europeni au la dispoziţie un nou instrument educaţional, lansat de Comisia Europeană (CE), care îi ajută să recunoască ştirile false, inclusiv propaganda rusă despre războiul din Ucraina,
Experţi internaţionali au avut discuții săptămâna trecută, la Berlin, pe tema reconstrucţiei postbelice a Ucrainei, în cadrul unei conferinţe organizate de Comisia Europeană şi de Germania, țară care
Un eventual atac nuclear al Rusiei în Ucraina va avea consecinţe severe, care vor schimba fundamental natura conflictului, a avertizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timp ce șeful diplomației UE,
Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor au răspuns unor noi solicitări de ajutorare a ucrainenilor refugiați din calea războiului, venite din partea unui protopopiat ucrainean și a Asociației Tinerilor
În data de 8 octombrie, la Bayeux, în nord-vestul Franței, în cadrul celei de a 29-a ediții a „Prix Bayeux-Calvados-Normandie”, unul dintre cele mai prestigioase premii de jurnalism din Europa dedicate
În perioada 6-8 octombrie, la Palatul Culturii din Iași se vor desfășura conferințele „Dilema veche”, manifestare organizată de publicația cu același nume, în parteneriat cu Primăria Iași și Complexul
Chiar dacă invazia Rusiei în Ucraina și pretinsa anexare a regiunilor Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, decretată vineri de președintele Putin, au dus relațiile ruso-americane într-un punct de minim
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) trage un serios semnal de alarmă referitor la intensificarea represiunii în Rusia, cu scopul de a-i face pe opozanţi să dispară din spațiul public.
Guvernul de la Kiev a prezentat garanţiile de securitate pe care le consideră necesare pentru Ucraina odată ce războiul cu Rusia se va fi încheiat. Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat că propunerile
Autorităţile din Ucraina au anunţat că vor solicita înscrierea pe lista UNESCO a centrului istoric din Odesa, renumit pentru arhitectura sa. Înscrierea este considerată o urgență, având în vedere că a fost de
Miniştrii de externe din Uniunea Europeană au decis să suspende acordul care relaxa regimul de vize cu Rusia, ceea ce va face ca procesul de obţinere a vizelor de către cetăţenii ruşi să fie mai complicat şi ma
Crucea Roşie Română a deschis, în Bucureşti, magazinul social „Humanity concept store”, prin intermediul căruia, o dată la 10 zile, refugiaţii ucraineni vor primi un pachet cu alimente, cu produse de igienă