La Muzeul ASTRA se desfăşoară, până pe 29 iulie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Târgul Internaţional „Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Sibiu“. De
La Muzeul ASTRA se desfăşoară, până pe 29 iulie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Târgul Internaţional „Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Sibiu“. De
În ziua Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Mănăstirea Toflea din judeţul Galaţi şi-a sărbătorit hramul, praznic la care au participat numeroşi credincioşi din localitate şi din parohiile
În Parohia Girişul de Criş din Eparhia Oradiei, la Căminul Cultural, a avut loc serbarea de sfârşit de an organizată de copiii Centrului de Nurtury (program de prevenire activă a abandonului
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a botezat sâmbătă, 20 aprilie, 24 de copii de etnie romă, cu
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, i-a binecuvântat pe participanţii la faza judeţeană a olimpiadei de limba şi literatura rromani
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a împărţit cadouri persoanelor de etnie rromă de la Pata Rât, lângă
Daniela Văduva este printre puţinele persoane de etnie romă din judeţul Gorj absolvente de studii universitare. Credinţa a învăţat-o de la tatăl său şi îşi doreşte ca majoritatea romilor care au copii să
Franţa va continua să desfiinţeze tabere ilegale de romi şi să îi conducă pe membrii acestei comunităţi, "forţat sau ajutaţi, la graniţă, pentru a se întoarce în ţara de origine", dar va derula şi
"Romii au o cultură familială puternică, dar nu mai puternică decât imigranţii chinezi sau africani", spun specialiştii. Două treimi dintre francezi consideră că romii sunt "un grup aparte", potrivit unui so
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam din Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost purtată în pelerinaj în Parohia Ivăneşti 2 din cadrul Protopopiatului Tecuci. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului
Ieri, când Biserica Ortodoxă Română l-a sărbătorit pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 şi mare ctitor de lăcaşuri sfinte, Mănăstirea Putna şi-a prăznuit
La Parohia Iveşti II din Protoieria Tecuci, judeţul Galaţi, s-a desfăşurat duminică o impresionantă activitate misionară în rândul credincioşilor rromi care vieţuiesc în această localitate. În arşiţa
Nouă copii rromi, ai unei familii nevoiaşe din Parohia Dobriceşti, judeţul Olt, au primit Taina Sfântului Botez săptămâna trecută. La finalul slujbei, noii botezaţi au primit în dar haine noi din partea
Mănăstirea Toflea, din comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, este singurul aşezământ monahal ctitorit de un rrom din contribuţii personale, într-un sat locuit în totalitate de această etnie. Reînviată după
Guvernul va decide înfiinţarea unui liceu cu linie de predare în limba romani, unitatea de învăţământ urmând să funcţioneze într-o clădire a unei cazarme dezafectate din sectorul 5, iar elevii romi vor
În cadrul programului misionar şi social-filantropic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos pentru anul 2012, intitulat "Terapie prin rugăciune şi filantropie", se înscrie şi slujba misionară de la Mănăstirea
Credincioşii Parohiei "Naşterea Maicii Domnului" din Someşeni au adunat alimente, dulciuri şi fructe. Au fost realizate peste 300 de pachete, distribuite marţi, 20 decembrie, copiilor săraci şi celor de etnie
Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a fost prezent joi, 15 decembrie, în comuna clujeană Mociu, unde a oficiat o slujbă de Te Deum la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru vârstnici
Cum trăieşte cu adevărat ţăranul român? Cum se văd de aici realităţile sociale, economice şi spirituale? Care mai sunt şansele la educaţie ale copiilor de la sat? Ce tradiţii se mai păstrează aici? Mai
Până pe 30 septembrie, elevii de liceu romi care îşi doresc să studieze medicina pot aplica pentru un program gratuit de burse. Cele 200 de locuri scoase la concurs sunt destinate tinerilor cetăţeni români de
Departamentul minorităţi din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat, în perioada 20-24 august, la Nemţişor, aflat în apropierea Mănăstirii