Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost sărbătorită în acest an la Iași în condiții speciale. Având în vedere contextul epidemiologic generat de pandemia de COVID-19, Sfânta Liturghie dedicată hramului Catedralei
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost sărbătorită în acest an la Iași în condiții speciale. Având în vedere contextul epidemiologic generat de pandemia de COVID-19, Sfânta Liturghie dedicată hramului Catedralei
Cuvioasa Parascheva este una dintre cele mai populare sfinte din ţara noastră. Cinstirea ei pe meleaguri româneşti a început încă din anul 1641, când domnitorul filantrop Vasile Lupu al Moldovei a primit din
Biserica din incinta Palatului Cotroceni şi-a sărbătorit ieri, 7 octombrie, al doilea hram, Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah. Ocrotitorii spirituali au fost cinstiţi în mod solemn prin săvârşirea Sfintei Li
În contextul pregătirilor pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din 14 octombrie și al interdicției anunțate de autorități pentru pelerinii din afara Iașiului de a participa la această sărbătoare,
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit la 1 octombrie Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală care și-a sărbătorit al doilea hram, „Acoperământul Maicii Domnului”. La
Praznicul Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Turnu de luni, 5 octombrie, a fost marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a împlinit joi, 1 octombrie, 20 de ani de la hirotonia sa întru arhiereu. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură la hramul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului”-Rohița, județul Maramureș. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a membrilor Grupului bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Joi, 1 octombrie 2020, când în Biserica Ortodoxă Română se face pomenirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de
Metocul chiriarhal de la Valea Budului, unde vieţuiesc maici sub îndrumarea maicii stareţe Magdalena Budeanu, și-a serbat hramul sub „Acoperământul Maicii Domnului”, anunţă Arhiepiscopia Romanului şi
La hramul Schitului „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea localităţii Şura Mare, judeţul Sibiu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită joi, 1 octombrie, de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu,
În acest an, manifestările dedicate hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași vor avea loc în perioada 8-15 octombrie şi vor ţine cont de situaţia generată de epidemie la noi în ţară. Pentru a se
Duminică, 27 septembrie 2020, de ziua prăznuirii Înălţării Sfintei Cruci conform stilului vechi al calendarului bisericesc, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a poposit duminică, 27 septembrie 2020, la Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Oltenița, județul Călărași, care îl are ca ocrotitor și pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Cu această ocazie a sfințit pictura sfântului locaș.
Duminică, 27 septembrie 2020, a 18-a după Rusalii şi în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, s-au împlinit 11 ani de la momentul istoric al ridicării Eparhiei Dunării de Jos la rangul de Arhiepiscopie şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian la slujirea de Arhiepiscop. Cu acest prilej, în toate bisericile Eparhiei Dunării de Jos au fost organizate evenimente liturgice și misionare speciale.
Sâmbătă s-au împlinit 11 ani de la proclamarea locală a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, făcută la Curtea de Argeș în 26 septembrie 2009 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a poposit duminică, 27 septembrie 2020, la Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Oltenița, județul Călărași, care îl are ca ocrotitor și pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Cu această ocazie a sfințit pictura sfântului locaș.
Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor” din Bucureşti, întemeiată de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, şi-a sărbătorit duminică, 27 septembrie, ctitorul şi ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, vieţuitori ai aşezământului monahal, iar la final a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa activităţii acestui sfânt ierarh pentru Biserica Ortodoxă din România şi pentru poporul român.
În data de 22 septembrie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, a avut loc slujba de pomenire a Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi. Sfânta Liturghie a fost oficiată în
Încă din anul 1641, prin străduința binecredinciosului domnitor Vasile Lupu al Moldovei, Iașiul este binecuvântat de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, la care ajung să se închine
Obștea de maici a Mănăstirii Brazi l-a sărbătorit marți, 22 septembrie 2020, pe Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie, Mitropolitul Moldovei, ocrotitorul spiritual al cunoscutului așezământ monahal din județul


