La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, în Duminica Sfintelor Paști, 5 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit slujba Învierii, înconjurat de un sobor de
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, în Duminica Sfintelor Paști, 5 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit slujba Învierii, înconjurat de un sobor de
În Duminica Sfintelor Paști, 5 mai 2024, la miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar, au
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Canonul pascal și Sfânta Liturghie la
La Catedrala Episcopală din Vârșeț, Serbia, credincioșii au primit în noaptea de Paști Sfânta Lumină de la Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix. În continuare, cei prezenți au pornit în
Sărbătoarea Învierii Domnului a fost sărbătorită prin rugăciune și bucurie duhovnicească la catedrale eparhiale și așezăminte monahale din Mitropolia Munteniei și Dobrogei. Credincioșii prezenți au primit
Credincioșii timișoreni au primit Sfânta Lumină în noaptea de Înviere de la Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a săvârșit slujba de Înviere la Catedrala Mitropolitană „Sfinții
Dacă Hristos n-a înviat, spune marele Pavel, zadarnică este credința voastră (Corinteni I 15, 17). Nu degeaba diavolul se dă peste cap să ne convingă că Lumina Sfântă care se coboară în Sâmbăta Mare
La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Duminica Sfintelor Paști, 5 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit slujba din noaptea de Înviere.
Sfânta Lumină a fost adusă și în acest an la Sibiu și împărțită credincioșilor la Catedrala Mitropolitană. Slujba de Înviere și Sfânta Liturghie din noaptea de Paști au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
În Duminica Paștilor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba Învierii, împreună cu un sobor de preoți şi diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Înaltpreasfinția Sa a oferit credincioșilor prezenți Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim, adresându-le apoi salutul pascal: „Hristos a înviat!”
În Duminica Sfintelor Paști, mii de credincioși bucureșteni s-au reunit în rugăciune, la miezul nopții, pe Colina Bucuriei, unde au primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim și au participat la slujba
De la Sfântul Mormânt, Sfânta Lumină a ajuns în seara aceasta, 4 mai 2024, și la noi în țară, cu o aeronavă care a aterizat în jurul orei 18:30 pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. A fost adusă
Sfânta Lumină s‑a coborât astăzi, la ora 14:13. Mii de pelerini ortodocși din toată lumea au trăit momentul cu multă emoție și bucurie exprimată prin rugăciuni de mulțumire sau ovații, trăind clipele cu
La Catedrala Patriarhală a fost adusă în seara aceasta, 4 mai 2024, Sfânta Lumină, care de puțin timp a ajuns în țara noastră. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a întâmpinat în interiorul lăcașului de rugăciune delegația condusă de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a adus candela purtătoare a acestui dar sfânt. Din această candelă a fost aprinsă lumânarea din care Preafericirea Sa a oferit Sfânta Lumină slujitorilor și credincioșilor care au participat la slujba Învierii pe Colina Bucuriei.
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și la inițiativa generalului‑locotenent Dorin Ioniță, comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, militarii români
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit slujba de Înviere la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul
La praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală din Deva. După citirea Canonului Sâmbetei celei Mari, în miez de
La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului Iisus Hristos a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața, la Sfânta Liturghie,
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat marți, 18 aprilie, în mijlocul credincioşilor din orașul Sulina, județul Tulcea, cel mai estic punct de pe harta geografică
În noaptea Sfintelor Paşti, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat slujba Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi


