Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, sala de festivități a Parohiei Iosefin din Timișoara a găzduit miercuri, 9 aprilie, Adunarea Generală a Societății Femeilor
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, sala de festivități a Parohiei Iosefin din Timișoara a găzduit miercuri, 9 aprilie, Adunarea Generală a Societății Femeilor
Duminică, 13 octombrie 2024, cu binecuvântarea Preafințitului Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, un grup de doamne, membre ale Societății Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălți, în colaborare cu Societatea Ortodoxă a Femeilor Române Iași, au participat, în calitate de voluntari, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.
În ajunul sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului și al Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, luni, 30 septembrie, Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara a organizat o seară duhovnicească la Parohia Iosefin, în cadrul căreia au fost cinstiți, prin rugăciune și cuvinte de prețuire, credincioșii și credincioasele aflate la vârsta senectuții. Manifestarea a debutat în biserica parohială „Nașterea Maicii Domnului” cu slujba Vecerniei cu Litie, oficiată de un sobor de preoți de la mai multe biserici din orașul de pe Bega, la care au participat membrele societății, însoțite de persoane vârstnice din mai multe parohii ale municipiului.
Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, filiala Iași, a adunat în cetatea istorică, între 19 şi 22 septembrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, sâmbătă, 30 martie, în municipiul Buzău, s-a desfășurat a 14-a ediție națională a Marșului pentru viață, sub
În Sala de festivități „Preot Ioan Imbroane” a Parohiei Iosefin din Timișoara a avut loc în ultima zi a lunii februarie Adunarea Generală a Societății Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara. În cadrul
În Aula Brâncovenească a Palatului Arhiepiscopal din Buzău s‑a desfășurat sâmbătă, 3 februarie, Adunarea Generală a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
În jurul conceptelor de libertate și timp, ca pași spre veșnicie, s‑a schițat mesajul Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române - Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR - ABV), care a realizat
Vineri, 8 decembrie 2023, Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălți a organizat o conferință cu tema „Rugăciunea - izvorul tuturor bunătăților”. Prelegerea a fost susținută de arhim.
Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe din Galați este pentru comunitatea creștin-ortodoxă de la Dunărea de Jos o mână întinsă de Hristos și Maica Sa, în continuarea Sfintei Liturghii de la Altarul lui
La invitația prof. univ. dr. Lucia Balint, președinta Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe din Galați, o delegație alcătuită din cinci doamne de la Societatea Femeilor Ortodoxe din Bălți - Republica
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în seara zilei de luni, 30 octombrie, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, a fost proiectat filmul „Unde ești, Adame?”, produs de
Duminică, 30 aprilie 2023, de ziua cinstirii Femeilor Mironosiţe, în sala Palatului Municipal de Cultură din Bălți, a avut loc, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, cea
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat la Adunarea generală a Asociației „Societatea Femeilor
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, joi, 16 februarie, la Nehoiu, județul Buzău, Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR -
Sala de festivități a Parohiei Iosefin din Timișoara a găzduit miercuri, 15 februarie, Adunarea generală a Societății Femeilor Creștin‑Ortodoxe din Timișoara. În prima parte a acestei ședințe au fost
Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR-ABV) și‑a sărbătorit luni, 26 decembrie, de Soborul Maicii Domnului, hramul. Membrele asociației au participat la
Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR - ABV) a organizat vineri, 5 august, la Mausoleul Eroilor de la Mărășești un eveniment comemorativ în cinstea
Ceainăria Culturală din municipiul Buzău a găzduit vineri, 24 iunie, evenimentul „Cultură, spiritualitate și identitate națională”, organizat de Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din
În Sala „Episcop Nicolae Ivan” din cadrul Centrului eparhial din Cluj‑Napoca a avut loc sâmbătă, 14 mai, Adunarea Generală a Asociației „Societatea Femeilor Ortodoxe” din
Voluntari și membrii ai Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei au venit în sprijinul câtorva familii afectate de inundațiile produse în localitatea Ocoliș, judeţul Alba, oferindu-le produse