Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Conferință organizată de Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălți
Vineri, 8 decembrie 2023, Societatea Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălți a organizat o conferință cu tema „Rugăciunea - izvorul tuturor bunătăților”. Prelegerea a fost susținută de arhim. Nicodim Petre, consilier eparhial la Sectorul de misiune, statistică și prognoză al Arhiepiscopiei Iașilor. Evenimentul s-a desfășurat în Sala Polivalentă a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La conferință a fost prezent și Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, care a rostit un cuvânt de binecuvântare, la începutul conferinței, și de mulțumire, la sfârșitul întâlnirii. Părintele Nicodim a prezentat celor prezenți roadele rugăciunii, încât fiecare a mers acasă folosit de întâlnirea cu sfinția sa. De asemenea, le-a vorbit doamnelor prezente la conferință și despre istoricul și rolul Societății Femeilor Ortodoxe în Biserica Română și în societatea românească în perioada interbelică și în prezent. La sfârșitul conferinței, părintele Nicodim a răspuns și unor întrebări care s-au referit la diferite momente din viața creștinului, nu doar la rugăciune. La finalul întâlnirii, Corul „Sfânta Teodora de la Sihla” al Societăţii Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălţi a prezentat un florilegiu de colinde.



.jpg)
