Bunătatea lui Iisus vindecă răutatea sufletului pătimaş*

Evanghelia Duminicii a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu) Luca 19, 1-10

"În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi, văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut."

Sfânta Evanghelie care se citeşte în Duminica a XXXII-a după Rusalii ne arată cum schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, atunci când din om lacom devine om milostiv, arătând deodată pocăinţă şi fapte de pocăinţă.

Pacea, bucuria şi fericirea sufletului nu se dobândesc prin acumulare necinstită de bunuri materiale

Zaheu vameşul este singurul bogat, dintre cei prezentaţi de Sfântul Evanghelist Luca, care se mântuieşte, chiar dacă, înainte de întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, vameşul era preocupat doar de îmbogăţire, asuprind mulţi oameni şi răpind avutul lor.

În vremea Domnului Iisus, vameşii, adică acei oameni desemnaţi de regimul roman de ocupaţie să adune impozite pentru Imperiu, erau în general dornici de îmbogăţire, colectând cu lăcomie de la populaţie mai mult decât permitea legea.

Unul dintre aceştia, Zaheu, mai-marele vameşilor din Ierihon şi împrejurimi, era un om urât de popor pentru lăcomia lui şi invidiat pentru bogăţia pe care o adunase în scurt timp, dar în mod necinstit sau nedrept.

La un moment dat însă, în viaţa acestui vameş lacom şi nedrept s-a trezit o dorinţă de schimbare. El şi-a dat seama că nu era atât de fericit pe cât spera să fie când luase hotărârea de a aduna multe averi în orice chip. Bogăţiile materiale adunate de el în scurt timp nu-l mulţumeau sufleteşte. Simţea că omul este mai mult decât materie, că pacea, bucuria şi fericirea sufletului nu vin din acumulare necinstită de bunuri materiale în jurul omului, ci prin sporirea bunătăţii spirituale din interiorul omului, din sufletul său.

De aceea, Zaheu, om bogat, dar mic de statură, se urcă într-un sicomor, pentru a reuşi să-L vadă pe Iisus din Nazaret despre care a auzit că schimbase vieţile multor oameni. Deşi fapta lui Zaheu părea, mai degrabă, una inspirată de curiozitate, totuşi, în adâncul său, acesta simţea şi credea că Mântuitorul Iisus Hristos poate să-l elibereze de patima lăcomiei de averi, să-i schimbe viaţa şi să-i dăruiască o nouă lumină vieţii sale. Dovada că Zaheu era mânat de o căutare sinceră şi de o tainică dorinţă de schimbare a vieţii se vede tocmai în faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, Cunoscătorul sufletelor oamenilor, dintr-o mare mulţime de oameni, l-a chemat numai pe el pe nume şi i-a spus că doreşte să fie primit în casa acestuia.

Mântuitorul Iisus Hristos nu judecă pe nimeni în mod pripit, după aparenţe sau după opinia publică superficială

Drumul deschis de Iisus oamenilor pe care-i întâlneşte este calea mântuirii. Cine-L caută sincer şi-L întâlneşte pe El simte cum Dumnezeu îi schimbă viaţa. Hristos oferă întotdeauna o nouă şansă celor care Îl caută şi le răspunde acestora într-un mod foarte adesea nou, surprinzător şi neaşteptat. Aşa s-a întâmplat şi cu Zaheu, mai-marele vameşilor, care era un om bogat, lacom şi mândru, nedrept şi asupritor al semenilor săi.

Trecând prin Ierihon, Mântuitorul Iisus Hristos este atent la mulţimea pe care o întâlneşte în cale. El însă îi vede nu numai pe cei de aproape sau pe cei din faţa Lui, ci şi pe cei de departe sau de pe marginea drumului. Privind spre Zaheu, Mântuitorul Iisus Hristos nu a văzut în el doar un om mic de statură şi un curios urcat într-un copac, ci şi un suflet în căutare şi dornic de schimbare spirituală. De aceea, Iisus i-a spus: "Zaheu, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta". O invitaţie neaşteptată adresată unui vameş, spre mirarea tuturor celor care-l cunoşteau pe Zaheu ca fiind un om rău şi lacom. Aşadar, Mântuitorul Hristos exprimă în văzul şi auzul tuturor dorinţa Sa de-a intra în casa cuiva care n-ar fi îndrăznit niciodată să-I adreseze o astfel de invitaţie.

Prin urmare, Evanghelia ne spune că această atitudine a lui Iisus a provocat imediat mirare şi murmur în mulţime. Cum am spune astăzi, opinia publică a reacţionat negativ la gestul neaşteptat al Mântuitorului Iisus Hristos. Poate că toţi cei care cunoşteau faptele rele ale vameşului Zaheu erau îndreptăţiţi să murmure că Iisus "a intrat să găzduiască la un păcătos". Însă Mântuitorul Iisus Hristos nu judecă pe oameni după opinia publică, deoarece aceasta este incapabilă de a sesiza imediat schimbările sau stările duhovniceşti din sufletul omului, iar El a venit în lume să-i ajute pe oameni înainte de a-i judeca, a venit să-i vindece de patimi şi să-i ridice din păcate, după cum spune El Însuşi: "n-am venit să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea" (cf. Ioan 12, 47).

Bunătatea lui Hristos a pătruns dincolo de răutatea lui Zaheu

Evanghelia ne arată, în continuare, cum Zaheu vameşul şi-a înnoit sufletul după ce Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în casa acestuia. Şi anume, un vameş lacom devine darnic, se schimbă radical, dar nu pentru că a fost mustrat cu asprime, ci pentru că a fost onorat cu o cinste neaşteptată. Prezenţa lui Iisus în casa sa l-a copleşit. De ce? Pentru că i s-a acordat o onoare sau o preţuire pe care ştia că nu o merită. Hristos l-a cinstit pe un păcătos deşi acesta nu merita cinstire din partea oamenilor, întrucât era necinstit în relaţiile lui cu ei. Totuşi, nemărginita milostivire sau copleşitoarea bunătate a lui Hristos a pătruns atât de puternic dincolo de întunericul şi răutatea păcatului lăcomiei care stăpânea sufletul lui Zaheu, încât a răscolit în el dramul de bunătate care-i mai rămăsese şi a reaprins în el "cărbunele" omeniei, acoperit de cenuşa şi zgura păcatului. Când acest cărbune al chipului bunătăţii a fost aprins de focul iubirii milostive şi salvatoare a lui Hristos, din sufletul lui Zaheu a ţâşnit lumina unei vieţi noi exprimate într-o hotărâre radicală: "iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit". Tăciunele sufletului său întunecat, aproape stins din cauza lăcomiei, a devenit îndată torţă înflăcărată de dărnicie, chip luminos al lui Dumnezeu Cel milostiv!

Vedem aici marea înţelepciune a Mântuitorului Iisus Hristos şi dumnezeiasca Lui bunătate de Duhovnic desăvârşit, Care vindecă şi eliberează sufletele păcătoşilor, recuperează pe cei pierduţi, dezrobeşte pe cei împătimiţi şi ridică pe cei căzuţi.

Zaheu, lacomul şi zgârcitul de ieri, devine deodată milostiv şi darnic, deoarece s-a întâlnit cu milostivirea negrăită a lui Dumnezeu care l-a copleşit. Omul înrăit din pricina păcatului a devenit om bun, pentru că a fost surprins de bunătatea lui Dumnezeu Cel Sfânt. Omul nemilos şi aspru a devenit om milostiv şi generos faţă de săraci, pentru că L-a primit în casă şi în suflet pe Dumnezeu Preamilostivul.

Văzând această schimbare în viaţa lui Zaheu, Mântuitorul Iisus Hristos a cuprins în această stare nouă de viaţă şi familia acestuia, arătând astfel cum o familie a unui om păcătos care se pocăieşte poate deveni părtaşă la binecuvântarea lui Dumnezeu Cel milostiv şi iertător.

"Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el (Zaheu) este fiul lui Avraam." De ce a mai adăugat, oare, Mântuitorul şi cuvintele: "pentru că şi el este fiul lui Avraam"? Nu era suficient să spună: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia"?

Aceste cuvinte ale Mântuitorului ne descoperă motivaţia autoinvitării Sale în casa lui Zaheu. A fi numit fiul lui Avraam înseamnă a avea credinţă. Aşadar, în pofida păcătoşeniei sale, Zaheu s-a urcat într-un sicomor având credinţa că Iisus, Învăţătorul şi Vindecătorul, îl poate lumina şi îi poate schimba viaţa. Această credinţă a lui Zaheu, pe care numai Dumnezeu-Omul a putut-o citi în adâncul sufletului acestuia, ca fiind o dorinţă a acestuia pentru o relaţie nouă a sa cu Dumnezeu şi cu semenii, a atras atenţia Mântuitorului Iisus Hristos. Aşadar, mai întâi harul lui Iisus Hristos a intrat tainic în sufletul lui Zaheu ca să-L caute pe Iisus, iar apoi Iisus a intrat şi în casa lui Zaheu, pentru a împlini şi proclama mântuirea şi vindecarea sufletului acestuia.

Bunătatea milostivă a lui Dumnezeu eliberează pe oameni de lăcomie

În Evanghelia din "Duminica lui Zaheu" vedem că Dumnezeu schimbă inimile oamenilor, nu atât prin pedepse, boală, necazuri ori mustrări, cât mai ales printr-o copleşitoare bunătate care se arată oamenilor păcătoşi, adesea, în mod neaşteptat şi nemeritat. Însă milostivirea şi bunătatea lui Dumnezeu se arată foarte adesea peste cei mai mari păcătoşi, nu doar pentru convertirea acestora, ci şi ca un îndemn pentru toţi oamenii, care trebuie să devină cât mai buni, mai milostivi, să caute asemănarea cu Dumnezeu Multmilostivul.

Pe de altă parte, pocăinţa care se arată în schimbarea spirituală a lui Zaheu vameşul nu este o pocăinţă care se manifestă doar ca regret pentru faptele rele săvârşite, ci şi o schimbare în bine a modului de a gândi, de a simţi şi de a făptui, adică trecerea de la fapte rele la fapte bune. Întrucât Hristos Domnul nu l-a mustrat pe Zaheu, ci l-a onorat cu o vizită acasă la el, acesta, copleşit de iubirea milostivă a lui Iisus, a trecut direct la faptele pocăinţei şi ale îndreptării, adică la faptele bune pe care le săvârşeşte cineva când deodată îşi schimbă orientarea vieţii în bine şi dobândeşte prin har un suflet milostiv.

Din episodul întâlnirii Mântuitorului Hristos cu vameşul Zaheu învăţăm şi noi că putem să ne schimbăm viaţa în bine din proprie iniţiativă, nu aşteptând să fim pedepsiţi, nici certaţi cu boală, cu suferinţă ori cu mustrări, ci cugetând la multa bunătate a lui Dumnezeu şi la dorinţa Lui de a intra în casa sufletului nostru. Cum şi când ne putem noi converti ori schimba în bine? În foarte multe chipuri şi în orice moment. De pildă, când vedem un om mai credincios decât noi, să nu-l invidiem, ci să ne hotărâm să avem şi noi credinţă mai puternică; când vedem un om mai harnic şi mai darnic decât noi, să ne hotărâm să fim şi noi mai harnici şi mai darnici; când vedem că un om are o viaţă mai curată decât noi şi trăieşte în sfinţenie, să ne hotărâm să ne curăţim şi noi viaţa de păcate. Făcând aşa, auzim şi noi cum răsună tainic în sufletele noastre cuvintele lui Hristos Domnul: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta este fiul credinţei"!

Iisus Mântuitorul ne caută necontenit pe fiecare dintre noi, ca şi noi să-L căutăm pe El, Izvorul vieţii veşnice fericite

Evanghelia de astăzi este plină de învăţături duhovniceşti, iar concluzia ei, exprimată prin cuvintele Mântuitorului: "Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut" este un motiv de nădejde şi încurajare pentru noi toţi.

Orice om care rămâne în păcat este un om pierdut dacă nu se pocăieşte. Pocăinţa, însă, înseamnă o schimbare a vieţii, o trecere de pe calea pierzării pe drumul mântuirii, de la fapte rele la fapte bune.

Sfânta Evanghelie ne arată cum convertirea unui om păcătos s-a produs pentru că i s-au arătat acestuia o bunătate şi o onoare pe care nu le merita. Ea ne ajută să înţelegem că multa blândeţe, multa răbdare şi multa bunătate ale lui Dumnezeu sunt un îndemn tainic la pocăinţă, la schimbare în bine. Mulţi oameni, deşi sunt mai păcătoşi decât alţii, primesc multe daruri de la Dumnezeu. Deşi sunt răi, totuşi le merge bine, iar unii se întreabă: cum de le merge bine acestor oameni atât de răi sau de lacomi?

Răspunsul poate fi acesta: Mântuitorul Iisus Hristos aşteaptă ca bunătatea, milostivirea şi dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoşi să-şi schimbe viaţa, să se convertească, nu din teamă de pedeapsă, ci datorită bunătăţii lui Dumnezeu, Care iubeşte pe tot omul şi doreşte ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu dorinţa de mântuire, de viaţă veşnică fericită, în iubirea Preasfintei Treimi.

Să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să ne schimbăm şi noi viaţa nu numai când trecem prin necazuri, ci şi când primim daruri şi binecuvântări nemeritate de la Dumnezeu. Să devenim buni şi să săvârşim fapte bune ca roade ale bunătăţii Lui lucrătoare în noi, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin.

* Text revizuit de autor în anul 2012