Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galaţi. Din soborul de slujitori au făcut parte preoţii şi
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galaţi. Din soborul de slujitori au făcut parte preoţii şi
Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu) Luca 19, 1-10 În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu p
La Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică, 21 ianuarie 2024, de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat
În Duminica a 32‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor Mănăstirii Pasărea din județul Ilfov, unde a
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit duminică, 21 ianuarie 2024, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, un cuvânt
Întâlnirea Mântuitorului Hristos cu Zaheu vameşul a dobândit pentru noi cei de astăzi o conotaţie liturgică. Cuvintele prin care Domnul îl identifică şi îl evidenţiază pe cel la care urma să rămână
În duminica în care în Biserica Ortodoxă se lecturează pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca ce relatează întâlnirea Mântuitorului cu Zaheu, mai‑marele vameşilor, a 32‑a după Po
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 32-a după Rusalii în Biserica „Sfântul Ilie” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică, 22 ianuarie, la Catedrala Patriarhală din București, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de
Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu) Luca 19, 1-10 În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este
Biserica Ortodoxă a celebrat la 22 ianuarie Duminica a 32‑a după Rusalii, la Sfânta Liturghie fiind citit pasajul evanghelic de la Luca 19, 1‑10 în care sunt istorisite întâlnirea Mântuitorului Hristos cu vameșul Zaheu și modul în care acest fapt a determinat schimbarea vieții celui din urmă. Sensurile duhovnicești ale acestui text scripturistic au fost explicate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în cuvântul de învățătură rostit în biserica Mănăstirii Samurcășești din județul Ilfov.
Adeseori, ascultând cuvintele Sfintelor Evanghelii, auzim despre istoria cetății și a evenimentelor din Ierihon. Era un loc important al Țării Sfinte, inclusiv pe vremea când s-a propovăduit Cuvântul ziditor. Pe
Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu) Luca 19, 1-10 În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar
Fragmentele evanghelice lecturate în cadrul Sfintelor Liturghii prezintă învățături deosebite, permanent actuale, mulți credincioși regăsindu-se în viața și faptele personajelor
În Duminica a 32-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie la Schitul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
Duminică, 31 ianuarie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a slujit Sfânta Liturghie în localitatea Coroiești, filie a Parohiei Bogdănița, Protopopiatul Bârlad, informează Biroul de presă al
Parohia Fundătura din judeţul Cluj l-a primit ca oaspete pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, duminică, 31 ianuarie. Ierarhul a
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în Parohia Margine, din Protopopiatul Marghita, în Duminica lui Zaheu vameșul, iar la sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi a slujit la Biserica cu Lună
În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu vameșul), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit
Comunitatea Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Braşov-Bartolomeu a primit duminică, 31 ianuarie, binecuvântare arhierească. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu,
Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu) Luca 19, 1-10 În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă