Doamne, de Te-aş vedea!

Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu) Luca 19, 1-10

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

În ultimele duminici s-au citit la Liturghie texte din Evanghelia scrisă de Sf. Luca. Mai precis, textele în care evanghelistul prezintă două minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos în timpul ultimei Sale călătorii la ­Ierusalim. Este vorba de minuni determinate de nevoia concretă a doi oameni. Minuni săvârșite în orașul Ierihon.

Ierihonul este una dintre cele mai vechi localități cunoscute în istoria lumii. Ierihonul a fost locuit continuu de circa 8.000 de ani. Se găsește în Valea Iordanului, în provincia Iudeea, de altădată, fiind situat la 390 m sub nivelul mării. În apropierea lui se află râul Iordan și, puțin mai departe, Marea Moartă. Aceasta a secat uimitor în ultimii 30 de ani. Nu este exclus ca fenomenul împuținării apei din Marea Moartă să fi existat de multă vreme. Ținând cont de aceasta, am putea crede că pe vremea Mântuitorului Marea Moartă a fost mult mai întinsă, țărmurile ei ajungând până aproape de ­Ierihon. Am văzut de curând această mare, după un interval de 20 de ani. Acum, apa mării este la cel puțin 20 de metri mai jos de nivelul pe care îl cunoscusem și unde erau amenajate ­diverse spații, cu mici restaurante și cele necesare turiștilor.

Dată fiind așezarea Ierihonului pe cursul inferior al Iordanului, la nivel foarte jos și în vecinătatea Mării Moarte, cunoscută din vechime pentru cali­tățile ei curative, în Antichitate, cetatea s-a dezvoltat foarte mult. Era un centru comercial important. Prin Ierihon treceau mai multe drumuri comerciale. Având clima caldă mai tot timpul anului, comparativ cu alte orașe situate în zonele muntoase, cum era, spre exemplu, Ierusalimul, Ierihonul era căutat, ca un fel de stațiune climaterică și loc preferabil de locuit, mai ales pe timpul iernii. Pentru acest motiv, Irod cel Mare făcuse la Ierihon reședința sa de iarnă. Nu fusese singurul.

Ierihonul mai avea o altă facilitate, pe care nu o avea și nu o are nici o altă localitate din ­Palestina. Apa dulce. Din muntele situat în nordul orașului, din vechime, curge un izvor cu apă bună de băut și cu un debit impresionant. A fost un oraș care avea apă, situație greu de găsit în regiune. Acum indicațiile sunt că apa acelui izvor nu mai este potabilă. Pe vremea Mântuitorului și mult după aceea, izvorul era privilegiul acestui oraș. Din păcate, actualmente, Ierihonul, aflat în teritoriile de sub autoritatea palestiniană, arată jalnic. Nu era așa odinioară. Cucerind Palestina, în anul 63 a. Hr., Antonius a dăruit Ierihonul reginei Cleopatra a Egiptului. Nu era un dar mic. Date fiind condițiile în care se găsea și apa potabilă din abundență, Ierihonul a atras multă „lume bună” din Palestina. Se ajunsese până acolo că se vorbea de un Ierihon Vechi și unul Nou, acesta din urmă fiind constituit de vilele și palatele celor bogați. Prin acest Ierihon a trecut Mântuitorul cu ocazia ultimei Sale călătorii la Ierusalim. Venise din Galileea pe Valea Iordanului circa 80 km și urma să urce spre Ierusalim, situat în Munții Iudeii, cu 1.000 de metri mai sus, la altitudinea de 650 m.

Minunile din Ierihon

Aflând de intrarea Mântuitorului în Ierihon, un orb a început să strige insistent „Miluiește-mă, Fiul lui David!”. La întrebarea lui Iisus cu privire la ce dorea în mod concret, acesta a spus: „Să văd, Doamne!”. Iar El i-a dat vederea.

În textul citit astăzi la Sfânta Liturghie ni s-a istorisit minunea săvârșită de Mântuitorul, se pare în cartierul protipendadei, în Ierihonul cel Nou, la ieșirea din localitate, în direcția Ierusalimului. Am putea spune că nu a fost vorba doar de o minune, ci de un șir de minuni. Este vorba de cele săvârșite cu un om special, Zaheu, bogat și mai-marele vameșilor din localitate. Acesta făcea parte din categoria celor bogați și a vameșilor. Rareori cei bogați au fost sau sunt iubiți de oamenii obișnuiți. Cât despre vameși, aceştia constituiau categoria de oameni identificați cu apelativul „păcătos”, persoane de evitat.

Situația lui Zaheu, șef al vameșilor și om bogat, motiva suficient aversiunea populației față de el. Vameșii erau perceptorii agreați de autoritatea romană. Strângeau impozitele pentru romani, cei mai mulți dintre ei având grijă să-și rotunjească veniturile pe seama contribuabililor. Erau urâți pentru că se puseseră în slujba asupritorilor și pentru că, prin definiție, erau mincinoși, lacomi și arghirofili. Vameșii erau însă și oameni mai cultivați decât alții. Cu sigu­ranță, ei cunoșteau limba auto­rității romane și cele necesare pentru îndeplinirea respectivei funcții publice, eventual legis­lația în vigoare și toate celelalte.

Cu toate acestea, Mântuitorul era cunoscut drept „Cel care stătea la masă cu vameșii și cu păcătoșii” (Mat. 9,10; Marcu 2, 15), desigur nu din oportunism, ci pentru că „nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Mat. 9, 12). Ba, mai mult, își alesese un apostol din rândul lor (Marcu 2, 14-15). Părea interesant, așadar!

În calitate de om bogat, Zaheu făcea parte din categoria celor despre care, întristat de eșecul tânărului bogat care dorea să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu, Mântuitorul spusese: „Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi!” (Luca 18, 24). Zaheu era, într-adevăr, un om cu probleme. Știa, oare, cineva ce era realmente în sufletul lui? Nimeni, în afară de Iisus.

Zaheu auzise de Învățătorul din Galileea și de comportamentul Său. Cu siguranță auzise că a dat vederea unui orb, cu câteva minute mai devreme. Era un om care voia să-L vadă pe Iisus. Dacă orbul spusese: „Doamne, să văd!”, Zaheu zicea, probabil, în sinea lui: „Doamne, de L-aș vedea!”

Nu putea însă să-L vadă pe Iisus, cel puțin din două motive: era mic de statură și nu putea să ajungă aproape de Iisus din cauza mulțimilor zgomotoase și curioase. Nu putea nici să privească peste cei mai înalți decât el, în condițiile în care, recunoscându-l, concitadinii săi erau departe de a face față de el acte de bunăvoință, mijlocindu-i accesul mai aproape de Hristos. Și totuși, el dorea să-L vadă pe Iisus. A găsit soluția - unul dintre sicomorii de pe marginea drumului!

S-a suit repede în arborele respectiv ca de sus, din pom, să-L vadă pe Iisus. A putut sau poate vreun om să-L privească de sus pe Hristos? Cu siguranță, nu! Oricât de sus s-ar cățăra sau oricât de sus ar fi împins! Dar să-L vadă pe Iisus, dacă-L va căuta sincer să-L vadă? Cu siguranță, da! Din sicomor, Zaheu putea să-L vadă pe Iisus, dar insuficient de bine și neeficient.

Zaheu Îl vede cu adevărat pe Hristos

Evanghelistul are grijă să folosească, în relatarea lui, verbul „să-L vadă”, nu „să-L privească”. Zaheau nu ieșise să-L privească pe Iisus, din curiozitate. El voia să-L vadă. Mulți L-au privit pe Iisus, dar nu au văzut în El decât un om, fiul lui Iosif și al Mariei, învățătorul și, uneori, făcătorul de minuni - Omul din Nazaret -, nu și pe Fiul lui Dumnezeu făcut om. Așa cum în Capernaum, când mergea spre casa lui Iair, mul­țimile se îmbulzeau și-L strâmtorau, dar numai o persoană „s-a atins” de El - femeia bolnavă. Tot așa, de-a lungul istoriei și chiar în zilele noastre, mulți L-au privit și Îl privesc în fel și chip pe Iisus, fără să fi ajuns și fără să ajungă vreodată să-L vadă. Toți aceia și aceștia au făcut și fac parte din categoria celor care nu s-au simțit și nu se simt „bolnavi” de dorul după Hristos, așa cum se spune în rugăciunea de la sfârșitul Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos: „Nu am inimă plină de dor ca să Te caut [...] S-a întunecat inima mea cu cele lumești și nu poate să Te caute pe Tine cu dor [...] Dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă cu dor (de ­Tine) ca să Te caut!”

Când a trecut pe sub sicomorul în care se afla Zaheu, Iisus a zis: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân” (Luca 19, 5). Zaheu a coborât, L-a primit cu bucurie pe Iisus în casa sa, în timp ce mulțimile se agitau afară pentru că intrase în casa unui păcătos. Nu ni se relatează cât a zăbovit Iisus în casa lui Zaheu și ce s-a discutat acolo. Prezența lui Iisus în casa lu Zaheu a fost o taină, dincolo de zgomotele de afară. Poate că Zaheu nu a avut nevoie ca Iisus să-i mai fi spus ceva.

A voit să-L vadă pe Iisus. De la privirea de sus din sicomor, a ajuns să-L vadă realmente abia în intimitatea casei sale. I-a fost suficient. Prezența lui Iisus în casa lui Zaheu a schimbat radical viața vameșului. Prin angajarea de a împărți săracilor jumătate din averea sa, Zaheu a omorât în el patima cupidității (Cf. Sf. Irineu, Contra Haereses, IV, 12, 5). Cât privește suspiciunea că ar fi devenit bogat prin nedrep­tățirea semenilor, a rezolvat-o, procedând după cum îi cerea Legea (hoțul trebuia să plătească împătrit celui păgubit - Ieşirea 22, 1). Cu alte cuvinte, din acel moment Zaheu se angaja să asculte de poruncile lui Dumnezeu.

Zaheu devine alt om

Văzându-L pe Iisus, percepându-L viu în casa sa, în viața sa, Zaheu a devenit alt om. De aceea, Mântuitorul a încheiat dialogul cu Zaheu, în fața celor de față, cu cuvintele: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Luca 19, 9).

Nu avem spațiu aici să comentăm aceste cuvinte. Esențial este să înțelegem că pentru schimbarea vieții în direcția fericită, avem nevoie ca Hristos-Dumnezeu să ne intre în casă (mai ales, în cămara sufletelor noastre). Prezența lui Iisus ne este absolut necesară.

Nu este suficient să-L privim trecând pe lângă noi, ci să-L vedem efectiv și modul în care-L vedem să-L determine să ne ­intre în casă. Din acel moment vom avea șansa ca viețile noastre să se înnoiască.

Viața lui Zaheu s-a schimbat și s-a înnoit. Tradiția Bisericii ne spune că, după Înălțarea Domnului la cer, Zaheu a rămas în apropierea Sfântului Petru, care l-a pus episcop în Cezareea Palestinei, primul episcop al acelei cetăți, sfârșindu-și viața slujind pe Cel pe care L-a văzut, cum puțini au avut fericirea să-L vadă.