În tăcerea smerită a postului, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul răsună

Postul Mare este o oportunitate pentru creștini de a-și regăsi echilibrul și de a-și odihni sufletul în ­tumultul vicisitudinilor cotidiene și de a vedea ­Lumina, Adevărul și Binele în cadrul unei societăți în care regăsim adesea răul, minciuna și invidia. Biserica noastră Ortodoxă este întotdeauna aproape de credincioșii săi, înțelegându-le ­problemele și lucrând peren la rezolvarea lor. De aceea, în perioada Triodului, imnografia ­Bisericii ne oferă o multitudine de modele care ­devin glasul tainic și pilduitor al virtuților, împletind frumusețea liturgică și profunzimea întoarcerii spre Dumnezeu și conducându-ne spre ceea ce, ­poate, neglijăm pe tot parcursul anului - mântuirea. 

În acest timp al postului întâlnim persoane importante ale istoriei Vechiului și Noului Testament, Sfinți Părinți, slujbe și rugăciuni specifice care ancorează credinciosul în realitatea postului, oferindu-i susținere și îndrumare. Parcursul duhovnicesc prepascal este însoțit de una dintre cele mai cunoscute și înduioșătoare rugăciuni - rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, a cărei rezonanță o descoperim de fiecare dată când mărturisim smerit lepădarea de patimi și curățirea inimii. Prin cuvinte simple, dar cu o încărcătură duhovnicească deosebită, această rugăciune ne învață mai întâi să lepădăm patimile și apoi să ne apropiem sufletul de darurile Duhului Sfânt.

Rezumând într-un mod emblematic și unic particularitățile duhovnicești ale Postului Mare, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este alcătuită din trei părți: prima negativă, a doua și a treia pozitivă, în sensul că depărtarea de rău ne făurește capacitatea de a face loc binelui, de a-l căuta și de a-l găsi în diferite forme virtuoase. Parcursul acestei perioade ține de capacitatea noastră de a ne depărta de obiceiuri păcătoase și de a le suplini cu darurile cu care Dumnezeu ne binecuvântează și pe care noi suntem datori să le înmulțim.

Duhul trândăviei. Sens și percepție contemporană

Duhul trândăviei este o patimă pe care anumite opinii de astăzi o limitează într-un cadru retrograd, lipsit de sens, im­portanță și urmări actuale. Cu rădăcini adânci în spiritualitatea creștină, trândăvia este adesea asociată cu lenea sufletească, apatia și lipsa de motivație în viața duhovnicească. Literatura teologică descrie această patimă ca o stare interioară dezinteresată, o lipsă de râvnă față de rugăciune, muncă și creștere spirituală. Astăzi, trândăvia nu mai este percepută doar în context religios, ci și ca o problemă psihologică și socială. Poate fi privită ca o lipsă de motivație cronică, la care se adaugă simptome de epuizare, în termenii actuali, un simptom de burnout, acompaniat de repulsie și episoade depresive. Într-o societate supusă avalanșei informaționale și adesea suprasolicitată și suprasolicitantă, mulți oameni resimt o apatie asemănătoare celei descrise în scrierile patristice privitoare la trândăvie, însă cauzele și soluțiile propuse diferă. În timp ce tradiția creștină recomandă puterea rugăciunii și disciplina postului, abordările contemporane sugerează tehnici de gestionare a stresului, autodisciplină și terapii cognitive pentru a combate această stare. În pofida faptului că duhul trândăviei este un concept vechi, el rămâne actual, adaptându-se la noile contexte și provocări ale societății moderne.

Postul grijilor - capacitatea de a vedea credința dincolo de consum

Într-o lume în care ne petrecem majoritatea timpului preocupându-ne obsesiv de creșterea profesională, de viitorul financiar sau de tezaurizare, „postul grijilor” presupune o pauză conștientă și responsabilă de la aceste interese de factură cotidiană. Postul este o oportunitate prin care alegem să nu mai fim stăpâniți de temerile legate de ziua de mâine, de teama că nu vom avea suficient sau de dorința constantă de a obține mai mult. Este o chemare la echilibru și la regăsirea unei vieți autentice creștine, în care valorile spirituale să prevaleze asupra dorinței morbide de acumulare pecuniară.

Postul grijilor ne învață să ne desprindem de iluzia că fericirea depinde de consum și de satisfacerea instantanee a propriilor dorințe. Este o oportunitate de a ne elibera în contextul solicitudinilor noastre zilnice și de a învăța să trăim în credință, având certitudinea că tot ceea ce ne este cu adevărat necesar vom obține prin mila și ajutorul lui Dumnezeu. Acest îndemn al postului grijilor nu constituie un abandon al res­pon­sabilității, nu înseamnă re­nun­țarea la lucrurile materiale, ci mai degrabă o schimbare de perspectivă asupra lor și un pas spre o încredere profundă în puterea și iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea de stăpânire - o ispită veche cu urmări contemporane

Iubirea de stăpânire este una dintre provocările majore care macină sufletul omului, fiind strâns legată de mândrie și dorința de a domina pe cei din jur. În spiritualitatea creștină, această patimă este văzută ca o deformare a rânduielii creștine în care omul, în loc să slujească în iubire și smerenie, caută să-și impună voința asupra celorlalți prin multiple mijloace represive, uitând că adevărata demnitate stă în slujire, nu în stăpânire: „Cine vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul vostru” (Matei 20, 26).

Această patimă nu este doar o problemă specifică vremurilor trecute în care separarea dintre stăpân și rob era una clar delimitată din punct de vedere social, financiar, cultural și educațional, ci se manifestă și astăzi, într-o societate în care dorința de putere și control este adesea glorificată. Vedem iubirea de stăpânire în relațiile interumane recurente, în care fiecare dorește să-și impună punctul de vedere asupra celuilalt, în dorința de a câștiga prestigiu, în dezideratul de a fi „la modă” și invidiat de toți cei din jur. Pentru a ne elibera de această patimă, Biserica Ortodoxă ne îndeamnă la smerenie, rugăciune și ascultare, căci numai prin lepădarea de sine și punerea voii lui Dumnezeu mai presus de voia proprie putem scăpa de dorința de a-i domina pe semeni. Într-o lume care încurajează succesul egoist și posesia, menirea creștinului de astăzi este de a fi călăuzitor prin slujire, arătând că adevărata putere nu vine din controlul asupra celorlalți, ci din dragostea jertfelnică și ascultarea de Dumnezeu.

Primejdia locvace și curăția cuvântului

Mai mult ca niciodată, astăzi, haosul informațional este foarte ușor de observat, predilecția pentru breakingnews-uri este din ce în ce mai răspândită, iar industria care se ocupă cu această activitate se bucură de o creștere inimaginabilă și de o putere de manipulare considerabilă, motiv pentru care o sursă a acestei avalanșe informaționale este „vorbirea în deșert”, utilizarea multor cuvinte lipsite de conținut, putere și sens. Trebuie să înțelegem că în contextul acestei sărăciri a cuvintelor și în acest paradox al vorbirii infructuoase și al informării crase, minciuna și răutatea se bucură de o perpetuare îngrijorătoare, împletită cu numeroase recomandări și pilde, pentru a ascunde tendința păcătoasă.

Cuvântul este unul dintre cele mai puternice daruri pe care Dumnezeu le-a oferit omului. Prin el putem binecuvânta, putem zidi suflete și putem mărturisi Adevărul, dar tot prin el ne putem primejdui sufletul atunci când nu suntem atenți la ceea ce rostim. Astfel, trebuie să fim conștienți de puterea cuvintelor și să le folosim spre slava lui Dumnezeu și spre încurajarea celor din jur. Cuvintele pline de iubire, de înțelep­ciune și de adevăr devin o binecuvântare pentru suflet, atât ­pentru cel care le rosteşte, cât și pentru cei care le aud.

Grăirea deșartă sau preferința locvace a omului de astăzi este o primejdie subtilă, care poate slăbi sufletul și relația noastră cu aproapele și cu Dumnezeu. În schimb, curăția cuvântului ne ajută să ne apropiem de viața creștină autentică și să fim model și sprijin pentru cei din jur. Să ne străduim, în aceste zile de post, să rostim doar acele cuvinte potrivite, să încercăm să ascultăm mai mult decât vorbim sau judecăm, să ne apropiem de semeni printr-un cuvânt pilduitor și sprijinitor, nu prin critica permanentă și nemulțumiri constante, adesea nejustificate.

Fiecare pornire rea a noastră poate și trebuie să fie înlocuită cu o virtute, tema principală a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul fiind această compensare, schimbare și înnoire care ne îndeamnă ca în locul trândăviei să lucrăm hărnicia și trezvia, în locul grijii de multe să cultivăm echilibrul și credința în puterea și iubirea lui Dumnezeu, în locul iubirii de stăpânire să lucrăm empatia și milostenia, iar în locul grăirii deșarte să așezăm rugăciunea neîncetată și ascultarea semenilor. În acest sens, conștienți fiind de starea noastră păcătoasă, de lumea în care trăim, de tentațiile și dorințele cotidiene din ce în ce mai mari, să încercăm să ne schimbăm, să ne găsim echilibrul și să ne înnoim, dorind cu ardoare să nu devenim robi ai duhului trândăviei, ai grijilor de multe, ai iubirii de stăpânire și ai grăirii în deșert.