Convertirea ca responsabilitate față de suflet

„Este lămurit, duhovnicească Maică, din felul de viață chiar, că te-ai apropiat de Dumnezeu și că în cea mai mare parte ai murit pentru lume.” Citind aceste cuvinte în viața Sfintei Maria Egipteanca nu putem să nu ne întrebăm cum a fost, oare, cu putință ca ea să devină un exemplar model de pocăință ieșind din noroiul păcatului? Iar în spatele acestei întrebări, aparent banale, putem scrie sau rosti: Ce înseamnă să devii creștin? Avem tendința, de cele mai multe ori, de a spune că a deveni creștin, la o vârstă adultă, poate însemna, pe de o parte, convertirea conștientă, din punct de vedere rațional, la învățătura Mântuitorului Hristos, pe de altă parte, ne asemănăm cu fiul cel risipitor care s-a întors la dragostea Tatălui Său care l-a primit cu brațele deschise și care nu l-a abandonat niciodată. Poate că și această întrebare ar trebui să ne preocupe, cu atât mai mult în societatea în care trăim, plină de ideologii și profund secularizată, în această duminică din Postul Mare, a Mariei Egipteanca - cum să devenim creștini?

Taina Sfântului Botez este cea prin care devenim creștini, de regulă, încă din fragedă pruncie. Pe măsură ce creștem, cu implicarea părinților și a nașilor de botez, suntem sau ar trebui să devenim membri asumați ai Bisericii Ortodoxe prin participarea la sfintele slujbe și, mai ales, prin modul de viață creștin ortodox, căci a fi creștin ortodox este nu doar identitatea de fiecare zi a noastră, a celor botezați în Biserică, ci ar trebui să fie vocația noastră exprimată prin faptă. Din păcate, se poate constata că starea de fapt este alta. Că de multe ori a fi botezat nu înseamnă și un creștin asumat. Iar aceasta este provocarea constantă, de secole, a Bisericii Ortodoxe.

Desigur, Taina Sfintei Spovedanii, al doilea Botez, își are rolul ei fundamental în ceea ce am putea numi „convertire ­continuă” pentru că prin mărturisirea și renunțarea la păcat nu facem altceva decât să ne „convertim” iarăși la învățătura Mântuitorului Hristos și să o trăim prin faptele noastre.

Tehnic vorbind, în cazul adulților care nu sunt botezați, putem folosi cuvintele prozelit (prin extensiune) și, îndeosebi, convertit. Ambele cuvinte exprimă un gest tainic ce implică libertatea și am putea spune că este vorba de un act suprem de libertate. Viața Sfintei Maria Egipteanca poate fi citită în cheia libertății care o apropie de Hristos Domnul, dar și în cheia libertinajului care a îndepărtat-o de o viață creștină. Viața ei scrisă de Patriarhul Sofronie, devenită un laitmotiv al căinței, al dragostei milostive a Mântuitorului Hristos pentru toți oamenii, este și o poveste dramatică a abandonului unui anume crez - în cazul tinerei Maria Egipteanca vorbim de goana nestăvilită după plăceri tru­pești, indiferent de costul lor, și revenirea în sine, șocată de realitatea în care trăise și îndreptându-se spre pustie pentru a lupta singură cu patima ei.

Pe cât de pilduitoare ne poate fi această istorisire ce apar­ține tradiției monastice, celor care ne străduim să avem o viață creștină, pe atât de străină le este celor care au tan­gențial sau deloc o legătură cu Biserica. Realitatea pastorală din parohiile ortodoxe din afara granițelor României ne arată de multe ori că există măcar o curiozitate față de ceea ce înseamnă Ortodoxia. Nu de puține ori, la biserica unde slujesc au participat, în timpul slujbei sau la finalul ei, persoane de o altă credință decât cea ortodoxă. Pe unii i-am văzut dornici să afle mai multe despre Biserica Ortodoxă, alții s-au mărginit la a-mi povesti că în această biserică au fost botezați, în urmă cu mulți ani, înainte ca lăcașul de cult să fie vândut de dioceza catolică și că au o legătură simbolică cu biserica. Unii au venit sporadic la slujbele oficiate bilingv - atât în limba română, cât și în limba franceză. Alții au întrebat cum pot deveni creștini ortodocși. Au fost și cazuri de botezuri de adulți, adică o convertire asumată și trăită. Care este legătura între aceste diferite tipologii? Realizarea că există o lipsă în viața lor, că a viețui după logica acestei lumi înseamnă moarte sufletească și că, în cele din urmă, secularizarea văzută ca alungarea lui Dumnezeu din societate nu face altceva decât să ne mutileze sufletește.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif spunea de curând, la o întâlnire cu clericii din Franța, că a fi creștin astăzi înseamnă a merge contra curentului lumii. Același lucru îl putem spune despre cei care se apropie sau vin la credința ortodoxă - că realizează că direcția vieții lor nu este cea bună. Că mântuirea a avut dintotdeauna un chip uman pentru că Hristos Domnul S-a întrupat tocmai pentru mântuirea noastră. Iar realitatea este că, pregătindu-ne pentru Săptămâna Sfintelor Pătimiri și mai ales pentru Învierea Mântuitorului Hristos, ne asemănăm unei categorii din cele zece fecioare care unele s-au pregătit pentru întâlnirea cu Mirele Hristos, iar altele nu. Convertirea, zi de zi, înțeleasă ca trăire creștină înseamnă și o responsabilitate față de sufletul nostru. „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Marcu 8, 36)