Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Cine nu trăiește pentru a sluji nu slujește pentru a trăi

Cine nu trăiește pentru a sluji nu slujește pentru a trăi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada - 05 Sep, 2021

Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv) Matei 18, 23-35

Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Şi, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său din toată inima.

De câte ori, în timpul anului bisericesc, auzim vorbindu-se despre bunătate, iertare și iubire milostivă sau despre omul inimii, care vede pe celălalt! Astăzi, prin relatarea evanghelică mateiană (18, 23-35), Domnul Hristos ne invită să facem o cercetare serioasă a cugetului. De fapt, este bine să nu uităm niciodată că iertarea și iubirea milostivă nu sunt cuvinte abstracte, ci sunt realități ale unui mod de viață comunitară, eclesială: o persoană poate să fie bună sau milostivă sau poate să fie rea sau nemilostivă, este în sine un mod de a fi, de a ființa. Dumnezeul iubirii milostive vrea să-i mântuiască pe toți oamenii. Problema esențială este de a lăsa ca El să intre în inimile noastre.

Iubirea milostivă a lui Dumnezeu este o inimă de Tată care bate pentru toți, o inimă de Părinte care iubește și dorește ca fiii Săi să trăiască în bine, în virtute și în dreptate și, prin urmare, să trăiască în plinătate și să fie fericiți. O inimă de Părinte care merge dincolo de micul nostru concept de dreptate socială pentru a ne deschide la orizonturile nemărginite ale iubirii Sale milostive. O inimă de Tată care nu ne tratează după păcatele noastre și nu ne răsplătește după fărădelegile noastre, așa cum spune Psalmul (102, 9-10).

Datornici insolvabili 

Pilda datornicului nemilostiv dezvăluie faptul că, istoric și eshatologic, nici unul dintre noi nu este decât un datornic insolvabil. Suma uriașă de 10.000 de talanți arată simbolic că niciodată nu am fi capabili de a plăti lui Dumnezeu ceea ce I se cuvine din partea noastră, așa cum subliniază părintele profesor Vasile Mihoc: „Ceea ce păcatul nostru I-a sustras din bunurile de o valoare nelimitată pe care ni le-a încre­dințat. Iată adevărata noastră situație în fața lui Dumnezeu”.

În acest context al parabolei apare ceva imposibil de imaginat din punct de vedere uman și moral. Slujitorul căruia i s-a iertat totul de către stăpânul cel bun, acum, când îi vine rândul, nu iartă unui împreună-slujitor o sumă modică de numai 100 de dinari. Pe acest fundal principal al iertării și neiertării apare în prim plan, după sublinierea părintelui profesor Stelian Tofană, al patrulea personaj, așa-zisul „personaj colectiv”, adică alți ­slujitori, colegi de slujire cu cei doi. Aceștia, indignați de nedreptatea și nemilostivirea văzută, iau atitudine și se duc la stăpânul lor să-i relateze cele văzute, să-i semnaleze o nedreptate strigătoare la cer.

Suntem chemați să fim „personajul colectiv” care s-a dus să semnaleze o nedreptate morală și socială. Uneori trecem prin fața situațiilor de durere dramatică și pare că nu ne ating, totul continuă ca și cum n-ar fi nimic, într-o indiferență care la urmă ne face ipocriți și, fără să ne dăm seama, ajunge într-o formă de letargie spirituală care face sufletul insensibil și viața sterilă. Oamenii care trec, care merg înainte în viață fără să-și dea seama de necesitățile celorlalți, fără a vedea atâtea nevoi spirituale și materiale, sunt oameni care trec fără a trăi, care pășesc fără a lua aminte, sunt oameni care nu folosesc altora.

„Mărește, suflete al meu, pe Domnul!” 

Câte sunt aspectele iertării, bunătății și iubirii milostive ale lui Dumnezeu față de noi! În aceeași manieră, câte fețe se îndreaptă spre noi pentru a obține atenție, sensibilitate și iubire milostivă. Cel care a experimentat în propria viață iubirea milostivă a Tatălui nu poate rămâne insensibil în fața necesităților celorlalți. Învățătura lui Iisus Hristos nu permite căi de fugă sau abordări neutre: „Mi-a fost foame și mi-ați dat să mănânc, mi-a fost sete și mi-ați dat să beau, am fost gol, lipsit, refugiat, bolnav, în închisoare și m-ați cercetat (cf. Matei 25, 35-36)”. Faptele iubirii milostive nu sunt teme teoretice, ci sunt mărturii concrete, ele ne determină să ne suflecăm mânecile pentru a alina suferința, arătând că avem inimi care văd.

Tocmai harul dumnezeiesc este puterea dumnezeiască de a schimba inimile noastre. Harul constituie cea mai mare schimbare din istoria omenirii, pentru că înnoiește și transfigurează inimile noastre. Dumnezeu transformă inima, ființarea noastră! Îți schimbă sufletul, din păcătos te transformă în moral, cucernic, cuviincios. Harul Preasfintei Treimi schimbă inima noastră și, din păcătoși, pentru că toți suntem păcătoși, ne face sfinți. Noi continuăm însă să fim păcătoși, pentru că toți, realmente, suntem slabi, dar ființăm cu acest har care ne face să simțim că Domnul nostru este bun, că Domnul nostru este iubire smerită și milostivă, că Domnul nostru ne așteaptă, că Domnul nostru ne iartă și ne dăruiește acest har mare și necreat, care schimbă și transfigurează inima noastră. Maica Domnului să ne ajute, Maica Domnului este mereu prezentă, aproape de comunitățile creștine, merge cu noi, suferă cu noi și cântă cu noi un cântec unic al speranței: „Mărește, suflete al meu, pe Domnul!”

Citeşte mai multe despre:   Pilda datornicului nemilostiv  -   predica  -   Duminica a 11-a după Rusalii