Exprimarea recunoştinţei - lucrare misionară

Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor) Lc. 8, 26-39.

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea; şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi l-a rugat pe El toată mulţimea din ţinuturile Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIII-a după Rusalii ne arată puterea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca putere de vindecare a oamenilor posedaţi de demoni.

Descrierea stării jalnice în care se afla omul chinuit de demon din ţinutul Gherghesenilor este foarte tulburătoare. Despre acesta, Evanghelia spune că nu se îmbrăca în haine, că nu locuia în casă, ci în morminte. Nu mai locuia printre oameni, ci era un om gol şi înstrăinat. Deşi era viu, el se comporta oarecum ca un mort care locuieşte în morminte. Demonizatul nu mai gândeşte cu propriile sale facultăţi sufleteşti, deoarece este posedat; adică mintea şi trupul lui nu-i mai slujesc lui, ci sunt folosite de demonii care îl chinuiesc. Demonii mărturisesc dumnezeirea lui Iisus

În această stare jalnică l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos pe acest om chinuit de demoni. În Evanghelie nu se spune că cineva ar fi intervenit pe lângă Iisus pentru ca acest om să fie vindecat. Duhul necurat care-l stăpânea striga cu spaimă către Iisus: "Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui" (Luca 8, 28). În Evanghelia după Matei, demonii au o întrebare pe care o pun lui Iisus: "Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?" (Matei 8, 29). Din aceasta vedem că nu omul vorbea prin glasul omenesc, ci demonii care îl chinuiau spuneau aceste cuvinte.

Demonii mărturiseau că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt şi ştiau că Iisus îi va judeca şi-i va osândi în ziua judecăţii de apoi (ultime). Pentru ei, Judecătorul viilor şi al morţilor venise acum prea devreme. Deci, nu pentru că demonizatul ar fi cerut vindecare a fost el vindecat de Iisus, ci pentru că Iisus a avut milă de el.

Evanghelia ne mai spune că Iisus a întrebat pe duhul necurat care îl stăpânea pe cel posedat: "Care-ţi este numele?", iar el a răspuns: "Legiune" (Luca 8, 30). În Antichitate, o legiune militară avea circa cinci mii de soldaţi (între 4.200 - 6.000). Deci o legiune de demoni pusese stăpânire pe acest om din ţinutul Gherghesenilor.

Mai aflăm din Evanghelia de astăzi că acest om demonizat avea o putere neobişnuită, dar aceasta nu era puterea lui umană proprie, ci puterea demonilor care intraseră în el. De aceea, se spune că deşi omul posedat era legat cu lanţuri şi obezi, totuşi el le sfărâma şi pleca în pustie. Este deci inexplicabil din punct de vedere firesc cum poate un om singur să rupă lanţurile de fier sau obezile doar cu forţă pur omenească.

Hristos Domnul arată mila Sa faţă de omul demonizat redându-i sănătatea şi libertatea

Încercarea comunităţii din cetatea Gherghesenilor de a-l menţine pe acest om între oameni nu a dat nici un rezultat. Pentru că el, fiind chinuit de demoni, căuta singurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viaţa lui era un chin, deşi era viu, totuşi el trăia printre cei morţi, adică în morminte. El era mort din punct de vedere spiritual şi din punct de vedere social. Şi tocmai acest om chinuit de demoni şi înstrăinat de oameni devine centrul atenţiei milostive a Mântuitorului Iisus Hristos. Demonii, văzând că Iisus S-a apropiat de omul pe care ei îl chinuiau, I-au cerut ca să-i lase să intre într-o turmă de porci, pentru a nu-i trimite în adânc, adică în adâncul iadului. Mântuitorul a acceptat ca demonii să intre în turma de porci, ieşind astfel din omul pe care îl chinuiau. Când însă demonii au intrat în turma de porci, aceasta s-a aruncat în mare şi s-a înecat.

Mulţi s-ar putea întreba de ce oare a îngăduit Mântuitorul Iisus Hristos ca demonii să iasă din omul posedat şi să intre în turma de porci? De ce a eliberat El un om şi a lăsat să fie duşi la pierzare o mulţime de porci? Deoarece Mântuitorul Iisus Hristos cunoaşte că sufletul omului are o valoare infinită, care nu se poate compara cu nimic din lumea aceasta, nici cu preţul animalelor, nici cu cel al obiectelor, indiferent cât de multe şi de scumpe ar fi ele. De unde ştim aceasta? Din învăţătura Mântuitorului, Care spune: "Ce îi foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?" (Marcu 8, 36-37)

Mântuirea şi bucuria veşnică - scopul vieţii omului

Pentru Mântuitorul Iisus Hristos acest om are o valoare infinit mai mare decât toate bogăţiile cetăţii Gherghesenilor sau a Gadarenilor (întrucât minunea s-a săvârşit în spaţiul dintre cetăţile Gherghesenilor şi Gadarenilor). De ce? Mai întâi pentru că omul este creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi, ca atare, este chemat la viaţă veşnică. Dorinţa omului de comuniune şi de bucurie veşnică este deci înscrisă în adâncul sufletului său ca un program pentru viitorul lui definitiv sau etern. În al doilea rând, se pare că aceşti locuitori ai ţinutului Gherghesenilor erau prea mult preocupaţi de comerţul cu porci, s-au legat prea mult de cele materiale, adică prea mult erau interesaţi de câştigul material şi prea puţin de viaţa duhovnicească. Uneori, Dumnezeu, ca să ne facă să căutăm mai mult câştigul sufletesc al vieţii spirituale, îngăduie sau permite unele pagube materiale. Nu ştim de ce ni se întâmplă să moară animalele, să vină o furtună care ne distruge casele sau inundaţii care fac să pierdem într-o clipă o agoniseală sau o avere de o viaţă. Totuşi, în această pedagogie sau purtare de grijă, Dumnezeu nu simte o plăcere în a ne pedepsi, ci foloseşte mijloace mai aspre pentru a ne chema spre El, spre viaţa duhovnicească, spre mântuire.

Suferinţa e îngăduită ca mijloc de dezlipire sau dezrobire a omului de averile trecătoare şi limitate

Nu totdeauna medicamentele care ni se dau pentru vindecarea bolilor trupeşti sunt dulci şi plăcute. Adesea sunt amare şi neplăcute. Tot aşa, Doctorul sufletelor noastre, Iisus Hristos Domnul, îngăduie ca noi să trecem uneori prin suferinţă, prin încercare, prin pagube materiale, ca să nu ne mai legăm prea mult de averile limitate şi trecătoare, ci să-L căutăm pe El, Cel nelimitat, netrecător şi veşnic. Să nu mai iubim lucrurile limitate, ci să-L iubim în primul rând pe El, Cel nelimitat şi veşnic. Aşa se explică îngăduinţa Mântuitorului ca vindecarea unui om demonizat să se facă pricinuind o pagubă materială locuitorilor cetăţii din care provenea acest om.

Evanghelia ne arată că, fiind înspăimântaţi de această minune, locuitorii cetăţii Gherghesenilor L-au rugat pe Iisus să plece din hotarele lor. Nu ştim exact de ce L-au rugat să plece. Se spune că erau înspăimântaţi, dar nu ştim dacă spaima sau frica lor era cauzată doar de paguba făcută lor prin faptul că a permis demonilor să intre în turma de porci sau se temeau că, stând mult în apropierea cetăţii lor, Iisus ar putea să-i mustre şi în alt mod. Oricum, ne-am fi aşteptat ca oamenii din acest ţinut să-I fi spus lui Iisus, ca gest de recunoştinţă: "Deşi porcii s-au înecat, e bine totuşi că s-a vindecat acest om chinuit de demoni atât de cumplit. Este totuşi bine că s-a făcut sănătos un om care prin purtarea lui violentă, plină de ură şi de răutate faţă de oameni era un pericol pentru noi".

Însă oamenii din cetate nu gândeau astfel şi nu I-au mulţumit lui Iisus pentru vindecare. De fapt, nu s-au bucurat de eliberarea unui om posedat, ci I-au cerut lui Iisus să plece din ţinuturile lor. Evanghelia nu explică de ce, ea doar constată cele întâmplate. Doar atât se spune, că oamenii din cetatea păgubită erau cuprinşi de frică. Dar nu vedem din partea lor nici pocăinţă, nici recunoştinţă. Totuşi Mântuitorul a respectat dorinţa lor şi a plecat din ţinutul acela.

Hristos îi încredinţează omului vindecat misiunea de a binevesti iubirea lui Dumnezeu printre cei care-l cunoşteau când era chinuit de demoni

Dar pe când a hotărât Iisus să plece din ţinutul Gherghesenilor, iată, s-a apropiat de El tocmai omul pe care-l vindecase. Amănuntul acesta este semnificativ, adică plin de înţelesuri duhovniceşti. Omul care trăia înainte ca un sălbatic şi un înstrăinat, fiind violent şi rău, deodată a devenit paşnic, liniştit şi-L ruga pe Iisus să-L ia cu Sine oriunde va merge. Cel vindecat voia să fie mereu cu Binefăcătorul, Vindecătorul şi Mântuitorul Său. Se simţea bine lângă Iisus, pentru că a simţit puterea iubirii Lui milostive. A dorit să fie ucenic al lui Iisus, să-L însoţească, pentru că nimeni nu l-a ajutat mai mult decât Iisus, Care l-a eliberat de demoni. Însă, Mântuitorul Hristos nu îl ia cu El. Deşi acest om vindecat, demonizatul de altădată, doreşte să-L urmeze pe Iisus, Domnul îi încredinţează o altă lucrare: "Spune tuturor cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu" (Luca 8, 39). De ce? Dacă Mântuitorul Iisus Hristos îl lua cu Sine pe acest om vindecat sau eliberat de demoni, nu-l mai cunoştea multă lume în alte cetăţi ori în alte ţinuturi. Doar în ţinutul acela, unde a pătimit el mult şi a fost violent cu oamenii, îl cunoştea foarte multă lume. Ca atare, acest om vindecat a fost făcut de Mântuitorul un misionar-mărturisitor statornic, nu unul călător care merge dintr-o cetate în alta. Astfel, el devine un mărturisitor care rămâne în locul pătimirii lui, pentru a vesti tuturor milostivirea lui Iisus Hristos Domnul, Iubitorul de oameni şi Mântuitorul lumii.

Iată cum Mântuitorul Iisus Hristos, când ne vindecă de o boală sau ne eliberează de o situaţie grea, ne schimbă viaţa. El doreşte ca noi să spunem tuturor celor care ne-au cunoscut sau ne-au văzut pătimind cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu. Astfel, El ne încredinţează misiunea recunoştinţei faţă de Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El.

Evanghelia de astăzi ne învaţă să-L mărturisim pe Dumnezeu ca fiind milostiv şi binefăcător şi să-I aducem mulţumire prin rugăciune şi prin fapte bune.

De aceea, Sfânta Biserică, în cea mai înaltă şi mai cuprinzătoare rugăciune a ei, în Sfânta Liturghie euharistică, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate binefacerile cunoscute şi necunoscute, arătate şi nearătate care s-au făcut nouă: "Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ţie Îţi mulţumim şi ne rugăm Ţie Dumnezeului nostru". Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binefaceri şi ne rugăm să ne ajute în continuare, să ne dăruiască harul şi ajutorul Său.

Vedem cum acest om, cândva chinuit de demoni, a devenit misionar-mărturisitor şi a ajuns să fie pentru noi un dascăl al recunoştinţei. Deci, Iisus ne cere ca să fim misionari-mărturisitori acolo unde ne aflăm, să propovăduim iubirea Lui şi să spunem cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei

 Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române