Orbul vindecat mărturiseşte dumnezeirea lui Hristos*

Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului din naştere) Ioan 9, 1-38

"În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi să te speli în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină, a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci, iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, m-am spălat şi văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea, au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci, au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta e păcătos.

A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-l ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu îi ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă

n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne! Şi s-a închinat Lui."

Evanghelia Duminicii numită Duminica Orbului continuă şirul Evangheliilor din perioada de după Sfintele Paşti, în care se prezintă o mulţime de vindecări săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos ca să înţelegem puterea Lui mântuitoare şi dătătoare de viaţă. Am văzut că Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat boala unui om paralizat, a vindecat afecţiunea nestatornică şi credinţa confuză a femeii samarinence şi a locuitorilor cetăţii Sihar din Samaria, iar acum vedem că Mântuitorul Iisus Hristos dăruieşte vedere unui om nefericit care s-a născut orb.

Orbirea sufletească, mai grea decât orbirea fizică

Evanghelia din Duminica Orbului pune în contrast izbitor lumina pe care Mântuitorul o dăruieşte acestui orb din naştere, făcându-l să vadă, şi invidia întunecată a fariseilor care nu-l iubeau pe Iisus când El vindeca pe cei bolnavi.

Scopul Evangheliei de astăzi este acela de a arăta că uneori mai uşor îl mărturisesc orbii din naştere pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, decât cei care, deşi văd cu ochii trupeşti, nu cred în El. Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată că mai mare boală este necredinţa sau orbirea spirituală decât orbirea trupească sau fizică şi că mai uşor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească a necredinţei.

Orbul despre care vorbeşte Evanghelia de azi nu a cerut nimănui să-l vindece. El a fost doar observat de Mântuitorul Iisus Hristos şi de către ucenicii Săi care L-au întrebat pe Iisus dacă omul acesta este orb pentru că a păcătuit el sau părinţii lui. Iar Mântuitorul Iisus Hristos a răspuns că nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci s-a născut orb pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu.

Iisus Hristos este lumina lumii

Cum putea cineva să păcătuiască înainte de a se naşte? Desigur, la prima vedere, întrebarea nu are rost, dar Mântuitorul a răspuns că nu a păcătuit nici cel orb, nici părinţii lui, pentru a spulbera credinţa falsă a unora dintre iudei împrumutată de la păgâni, şi anume că uneori sufletul care a păcătuit mult, la ieşirea lui din trup, intră în alt om sau într-un copil care se naşte şi petrece încă o viaţă pe pământ în alt trup, pentru a se curăţi ori izbăvi de păcate prin suferinţă. Totodată, Iisus spune că, potrivit voii lui Dumnezeu, sunt şi oameni care suferă nu pentru păcatele lor proprii sau ale părinţilor, ci pentru ca să arate în ei lucrarea lui Dumnezeu. Care lucrare? Lucrarea de vindecare şi de schimbare sau de înnoire a vieţii omului. Într-adevăr, prin vindecarea acestui orb, s-a arătat lucrarea lui Dumnezeu, şi anume că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Făcătorul lumii, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt l-a creat pe om la începutul lumii (cf. Facere 1, 26-27), şi că tot El este şi Lumina lumii (Ioan 8, 12), adică sensul ultim al vieţii, al existenţei universului şi umanităţii, că El este dătătorul vederii trupeşti sau fizice şi dătătorul vederii sufleteşti sau spirituale care se numeşte credinţă. El este izvorul luminii celei văzute cu ochii trupeşti şi al luminii celei văzute numai cu ochii sufleteşti ai credinţei.

Fiul lui Dumnezeu vindecă natura umană când aceasta devine infirmă

Mântuitorul Iisus Hristos a scuipat în ţărână şi a făcut tină spre a unge cu aceasta ochii orbului. Gestul Mântuitorului arată că întrucât El este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care, la Facerea lumii, S-a aplecat şi a luat ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă (cf. Facere 2, 7), tot El poate reface acum natura umană, deoarece a devenit infirmă, neputincioasă şi suferindă.

După ce i-a uns ochii cu tină, Iisus l-a trimis pe cel orb la scăldătoarea Siloamului nu pentru că era acolo o apă miraculoasă, ci l-a trimis din două motive: în primul rând, ca să vadă ascultarea şi credinţa orbului. Iar acesta s-a dovedit mai ascultător şi mai credincios decât unii care aveau vedere fizică, dar nu aveau şi vedere duhovnicească. Orbul din naştere nu a întrebat: cine mă va duce acolo dacă eu nu văd?; el nu a întrebat: de ce trebuie să merg la scăldătoarea Siloamului?; el nu a arătat nici o ezitare, ci a făcut ce i s-a cerut, adică a mers îndată acolo unde a fost trimis. Nu ştim cum a ajuns el acolo, cine l-a ajutat, părinţii lui ori vreun apropiat sau, mai degrabă, a mers până la scăldătoare şi a găsit-o, prin însăşi puterea cuvântului Mântuitorului. Al doilea motiv pentru care Mântuitorul l-a trimis pe cel orb la scăldătoarea Siloamului este ca să vadă cât mai multă lume că el a mers la scăldătoarea Siloamului în timp ce era orb. Ochii lui, fiind acum acoperiţi cu tină, atrăgeau şi mai mult atenţia mulţimii că este un nevăzător, dar după ce s-a spălat, împlinind cu multă smerenie şi multă credinţă ceea ce Iisus i-a poruncit, orbul din naştere s-a vindecat, a devenit văzător, iar multă lume care l-a văzut, l-a recunoscut. Deci orbul a fost trimis de Hristos la scăldătoarea Siloamului, care înseamnă trimis, pentru a deveni apoi un trimis sau misionar-mărturisitor al lui Hristos printre iudei. Vedem aici lucrarea minunată şi pedagogia sfântă a Mântuitorului Iisus Hristos Care foloseşte chiar oameni infirmi sau bolnavi ca să-I mărturisească dumnezeirea Lui, în timp ce unii oameni sănătoşi care se cred desăvârşiţi se împotrivesc Lui sau refuză să recunoască prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în El.

Siloamul, prefigurarea Tainei Sfântului Botez

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au înţeles şi în mod simbolic scăldătoarea Siloamului ca fiind o prefigurare sau o preînchipuire a Tainei Sfântului Botez care dăruieşte lumină celor care se botează. Din acest motiv, Botezul a fost numit în primele veacuri şi sfânta luminare, iar până astăzi în rugăciunile Bisericii Ortodoxe se spune celui nou botezat: "Botezatu-te-ai, spălatu-te-ai, curăţitu-te-ai, luminatu-te-ai". Deci, în această spălare a orbului din naştere în scăldătoarea Siloamului avem mai multe înţelesuri duhovniceşti. Minunea cea mare a fost tocmai faptul că un orb din naştere a început să vadă şi să mărturisească adevărul că un Om cu numele Iisus i-a pus tină pe ochi şi l-a trimis la scăldătoarea Siloamului. Acesta este Cel ce l-a vindecat de orbire şi i-a dăruit vederea. Dar pe cât era de mare bucuria acestui orb din naştere care a fost vindecat prin iubirea milostivă a Mântuitorului Iisus Hristos, tot atât de mare devenise invidia cărturarilor şi a fariseilor care cârteau şi defăimau pe Iisus întrucât a săvârşit această vindecare minunată sau miraculoasă (mai presus de înţelegere).

Orbul, misionarul ascultător şi credincios al lui Iisus

Evanghelia de astăzi ne prezintă pe larg convorbirea dintre Mântuitorul Iisus Hristos cu acest orb şi apoi convorbirea dintre orb şi fariseii cărturari care, fiind invidioşi pe Iisus, s-au mâniat pe orbul vindecat. În cele din urmă vedem cum acest orb din naştere vindecat de Iisus Hristos devine mărturisitor al puterii Lui vindecătoare, atât de insistent, încât încearcă să-i lămurească pe farisei despre puterea dumnezeiască a lui Iisus, zicând că dacă Iisus nu ar fi de la Dumnezeu, El nu ar putea face minuni" (cf. Ioan 9, 33), deoarece dacă Iisus ar fi un om păcătos, Dumnezeu nu L-ar asculta. El le mai spune: "Voi nu ştiţi de unde este El" (Ioan 9, 30), adică de unde vine puterea Lui făcătoare de minuni. Prin urmare, dacă Iisus n-ar fi trimis de la Dumnezeu, n-ar fi putut face această minune. Văzând fariseii că orbul devine mărturisitor al lui Hristos şi posibil ucenic al Lui, l-au ocărât şi l-au dat afară din sinagogă. Însă, după ce acesta a fost ocărât şi exclus din sinagogă pentru că devenise mărturisitor al puterii Lui dumnezeieşti vindecătoare, Iisus l-a întâlnit pe cel ce l-a vindecat şi i-a zis: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Iar el a întrebat: cine este ca să cred în El? Mântuitorul i-a răspuns: Cel pe care îl vezi în faţa ta. Iar orbul a mărturisit şi a zis: Cred. Şi s-a închinat Lui" (cf. Ioan 9, 35-38). Aşadar, de la mărturisirea puterii dumnezeieşti vindecătoare a lui Iisus, omul vindecat de orbire trupească ajunge la mărturisirea dumnezeirii Lui, întrucât crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi I se închină Lui.

Orbirea spirituală ca incapacitate a unor oameni de-a recunoaşte în minunile lui Iisus Hristos prezenţa dumnezeirii Lui, de-a crede în El şi a-L mărturisi ca fiind Mântuitor al omenirii, Care vindecă natura umană de păcat, boală şi moarte, se manifestă şi astăzi în multe forme: ateism sau ostilitate faţă de religie, nihilism sau indiferenţă faţă de valorile credinţei, secularizare sau diminuare a vieţii spirituale, până la uitarea de Dumnezeu şi de Biserică. Însă, adesea, oamenii care au trecut prin suferinţă şi au cunoscut ajutorul lui Dumnezeu, ca vindecare şi eliberare, sporesc în credinţă ca vedere spirituală a prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în viaţa omului. Desigur, este mult mai bine să ne întărim în credinţă fără suferinţă, prin rugăciune şi fapte bune ca răspuns al nostru la iubirea lui Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, Care ne dăruieşte viaţă şi sănătate, ajutor şi înţelepciune de-a trăi în comuniunea familiei şi a societăţii.

În concluzie, Evanghelia de astăzi ne arată cum un orb din naştere a devenit văzător şi mărturisitor credincios al lui Hristos, iar unii dintre cărturarii farisei care vedeau trupeşte au rămas în orbirea lor spirituală refuzând să creadă că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Prin urmare, vedem că Dumnezeu poate face dintr-un om infirm un dascăl, un misionar, un trimis al Său în lume. Vedem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu şi cât de mare este lucrarea harului lui Dumnezeu în oameni. De aceea, împreună cu orbul vindecat mărturisim şi noi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, şi, luminaţi de harul lui Iisus, ne închinăm Lui, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea noastră. Amin!

* Text revizuit de autor în anul 2011