Pilda semănătorului - o abordare euharistică

Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15

Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Și alta a căzut pe piatră și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o. Iar alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit, să audă! Și ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți, în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu; cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască; iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar, umblând cu grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: Cine are urechi de auzit, să audă!

Lecturile scripturistice din cadrul Sfintei Liturghii duminicale îl au ca reper în această perioadă pe Sfântul Apostol Luca, a cărui Evanghelie s-a rânduit să fie parcursă în cultul liturgic anual, începând cu săptămâna a 18-a după Rusalii. Această citire lucanică ne va conduce cu pași foarte preciși către marele praznic al Nașterii Domnului. Textul acestei duminici are în centru o pildă arhicunoscută. O abordare în cheie euharistică a acestui fragment nou-testamentar are ca țel înțelegerea lucrării mântuitoare universale a Domnului, arătând o continuă chemare euharistică a noastră spre a fi asemenea pământului roditor, care își dovedește împlinirea în această perspectivă.  

Euharistia - pecetluirea iubirii lui Dumnezeu faţă de om

Euharistia sau Împărtășirea reprezintă actul esențial prin care Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, împli­nește și pecetluiește marea Sa iubire de oameni. Prin Jertfa Sa pe Cruce, prin Înviere și îndeosebi prin întemeierea Sfintelor Taine, mai ales Taina Sfintei Împăr­tășanii, Domnul Iisus Hristos adresează o chemare euharistică îndreptată spre toți cei care își propun trăirea cu seriozitate a vieții creștine. Pilda semănătorului surprinde o astfel de vocație. Structura narativă a textului arată, pe de o parte, simplitatea plină de sensuri a cuvintelor Domnului, cât și profunzimea incontestabilă a efectelor pe care le produce auzirea acestei celebre parabole. Inspirată din activitatea agrară, pilda surprinde legătura indisolubilă a Creatorului cu creația Sa pe care dorește să o aducă la rodire, la împlinire mai bine spus, la capacitatea de a deveni ea însăși creatoare. Remarcabil la această pildă este faptul că Mântuitorul Iisus Hristos oferă o interpretare centrată pe auzire. Când explică parabola, Domnul nostru Iisus Hristos accentuează, de fiecare dată, faptul că toți primitorii Cuvântului lui Dumnezeu „îl aud” (Luca 8, 12-15). Cu toate că textul evanghelic indică foarte clar o stângăcie a semănătorului care își permite risipirea se­mințelor în locuri nefertile, incompatibile cu rodirea, înțelesul adânc al acestui gest, aparent iresponsabil, are menirea de a sublinia caracterul de jertfă al seminței. Pe de altă parte, categoriile de sol, în special primele trei tipuri, tâlcuite ca tipologii umane neroditoare, par să aibă în ele un dat condamnabil, vecin cu nedreapta predestinație. Rolul pildei este însă altul.

Sămânța - Cuvântul lui Dumnezeu în stare de jertfă care ne schimbă

Simbolistica seminței care încearcă să își găsească locul prielnic pentru a rodi este încărcată cu un puternic caracter jertfelnic, gând care ne îndreaptă spre unica și mântuitoarea Jertfă a Domnului nostru Iisus Hristos, îm­părtășită tuturor. Se poate observa, din acest punct de vedere, universalitatea potențială a mântuirii, care este prefigurată prin semănarea semințelor pe toate nivelurile de accesibilitate, înțelegând prin aceasta șansa primitorilor de a fi gazde propice fertilizării. Intervine în planul duhovnicesc al parabolei menirea celui care primește darul se­minței de a se converti în pământul care va aduce roadă. Ignorarea acestui dar sau nepunerea lui în valoare bătătorește, pietrifică și sufocă terenul sufletesc chemat să încolțească și să înflorească spre rodire. De fiecare dată când auzim Cuvântul lui Dumnezeu, în diferite ipostaze, împărtășit în viața de zi cu zi, dar nu transformăm ființa noastră într-un mediu potrivit pentru primirea și încolțirea spre rodirea care are aduce răbdare în toate cele ale vieții, ne situăm în categoria pământului bătătorit, pietros sau spinos. Continuând o astfel de imagine în plan duhovnicesc, se poate mărturisi faptul că sămânța cuvintelor dumnezeiești devine o jertfă care, dacă este conștientizată, are puterea de a transfigura împietrirea ființei umane. Pilda nu dezvăluie însă posibilitatea unei astfel de convertiri, dar pune accentul necesar pe generozitatea semănătorului dornic să ofere sămânța sa. Sămânța este în stare de jertfă în toate cele patru situații descrise prin parabolă. Ea rodește numai când întâl­nește pământul care deține toată menirea sa fertilizatoare deplină. În plan euharistic, Sfânta Împăr­tășanie își aduce roadele ei atunci când primitorul e con­știent de ceea ce face. În Tradiția Bisericii a rămas fundamentală, cu foarte mici excepții, condiția primirii Sfintei Euharistii numai de către persoanele care își exprimă în mod liber dorința de a se împărtăși.

Pământul neroditor, o Euharistie refuzată

Aplicată tipologiei umane, ima­ginea celor trei tipuri de sol neroditor regăsită în parabolă denotă refuzul ce bătătorește, pietrifică sau sufocă germenele vieții celei adevărate. În perspectivă euharistică, atunci când ne apropiem de Sfânta Împăr­tășanie trebuie să ne propunem să fim în stare de rodire, chiar dacă această rodire este una dife­rențiată, în funcție de capa­citățile duhov­nicești ale fiecăruia. Durerea lumii care îl refuză pe Mântuitorul Hristos ca Euharistie scindează calea spre veșnicie deschisă tuturor. Sfânta Liturghie devine antidotul cel mai potrivit prin care se propo­văduiește perpetuu scopul sublim al unirii omului cu Dumnezeu, în Sfânta Împărtășanie. Adeseori se accentuează, cu maximă responsabilitate, chemarea de a fi implicați în slujirea Sfintei Liturghii la cotele ei sublime, împlinitoare, prin aceea că, participând la respectiva slujbă, avem șansa să ne împărtășim cu sămânța vieții veșnice. Când se întâmplă acest lucru, se deschid căile prefacerii noastre în pământul fertil. Euharistia, trăită și simțită ca răspuns adus Semănătorului, contribuie organic în tainicul proces de împlinire a umanului. Prefacerea omului care se împlinește aducând roade devine, cu motivație euharistică, un act posibil!

Rodirea - o împărtășire care limpezește potențialul omului

Cu toate scăderile și ne­putințele ei, firea umană deține un potențial aparte care este menit să refacă adâncurile de nepătruns și paralizate ale ființei noastre ce tinde să nu primească bucuroasă jertfa seminței semănate cu dragoste dumnezeiască. Când acceptă chemarea care rodește răbdare, omul se împăr­tășește de pregustarea Învierii. Această perspectivă este imprimată în sămânța care se jertfește pentru a-l învia pe primitor. Potențialul veșniciei țâșnește precum vâna unui izvor care oferă prospețime și bucurie nemăsurate. Pilda semănătorului, tradusă în cheie euharistică, deschide un tărâm în care se evi­dențiază preocuparea fundamentală a omului, anume aceea de a trăi în prezența intimă a lui Dumnezeu, revelat atât ca Semănător milostiv, cât și ca Sămânță purtătoare de viață ce așteaptă prefacerea noastră în pământul cel bun. Sfânta Liturghie rămâne reduta ce oferă cu prisosință darul Jertfei nesângeroase a Domnului, menită să desțelenească împietririle de tot felul ale vieții noastre, pentru a ne clarifica chemarea de a rodi, adică aceea de a purta înlăuntrul nostru, cu multă răspundere, germenele vieții veșnice ce va încolți în mult râvnita Înviere.