Dicţionar liturgic

- Prochimen ( - gr. „cel pus înainte“) - verset liturgic sau pasaj scriptural cântat sau citit înainte de citirea Apostolului, la Sfânta Liturghie, sau înainte de Evanghelia Utreniei din duminici sau sărbători, precum şi la Vecernie, după Intrare (Vohod) şi imnul „Lumină lină“, înainte de Paremii (în sărbători) şi de ectenia întreită şi ectenia cererilor. Duminica, de obicei, este cântat prochimenul învierii pe glasul specific săptămânii aceleia (luat din Octoih).

La Sfânta Liturghie, prochimenul este citit după cântarea imnului Trisaghionului ca introducere la citirea Apostolului. Diaconul spune „Să luăm aminte“, preotul - „Pace tuturor“, iar cântăreţul care citeşte Apostolul spune „Şi duhului tău“. Şi apoi rosteşte prochimenul, care este format, de obicei, din două versete din Psalmi.

Prochimenul face parte din citirile veterotestamentare, încă păstrate în cult. În Prima Apologie a Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful se precizează că acestea se lecturau înainte de citirea Apostolului şi a Evangheliei. Astfel, rânduiala Sfintei Liturghii includea citirea „memoriilor apostolilor“ sau a „scrierilor profeţilor“, atât „cât permite timpul“.

„Şi în ziua numită a Soarelui, toţi cei ce locuiesc în cetăţi sau la ţară se adună împreună într-un singur loc, şi memoriile apostolilor şi scrierile profeţilor sunt citite, cât timpul permite. Şi când citeţul a încetat, episcopul instruieşte verbal (predică) şi cheamă la urmarea acestor lucruri bune (care s-au citit). Apoi, noi toţi ne ridicăm şi ne rugăm, aşa cum am spus mai înainte, şi pâine şi vin sunt aduse.“

Tema prochimenului din sărbători este reprezentată de proorocia mesianică a evenimentului mântuitor sărbătorit. Astfel, la sărbătoarea Naşterii Domnului, prochimenul de la Utrenie este „Din pântece mai înainte de Luceafăr Te-am născut“ - (Psalmul 109, 3). Prin acest verset se arată proorocia veşniciei Logosului şi naşterea Sa mai înainte de veci din Tatăl. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)