Luca 12, 42-48 (Iconomul credincios)

„Zis-a Domnul: Cine este, oare, iconomul credincios și înțelept pe care stăpânul îl va pune peste slujitorii săi, ca să le dea la vreme partea lor de grâu? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul, o va găsi făcând așa. Adevărat vă spun că o va pune peste toate avuțiile sale. Iar de va zice sluga aceea în inima sa: Stăpânul meu zăbovește să vină, și va începe să bată pe slugi și pe slujnice și să mănânce și să bea și să se îmbete, veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua în care ea nu se așteaptă și în ceasul în care ea nu știe și o va tăia în două, iar partea ei o va pune cu cei necredincioși. Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de pedeapsă, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.”

Cum sunt creștinii

Sfântul Macarie Egipteanul, ­Cele cincizeci de omilii duhov­nicești, omilia V, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 111

„Creștinii adevărați se deosebesc de toți ceilalți oameni. Deosebirea dintre ei și ceilalți oameni este mare, precum am spus și mai înainte, și constă în faptul că (creștinii) au mintea și cugetul totdeauna la cele cerești și la bunurile cele veșnice, la apropierea și împărtășirea de Duhul Sfânt; constă în faptul că s-au născut de sus, de la Dumnezeu, și s-au învrednicit să devină în fapt și adevăr fii ai lui Dumnezeu; constă în faptul că au ajuns la o stare de tărie, de netulburare și odihnă, în urma a multe osteneli și nevoințe (depuse) vreme îndelungată; (constă) în faptul că nu mai sunt zguduiți și dați prin ciurul cugetelor celor nestatornice și zadarnice. Prin aceasta sunt mai mari și mai buni decât lumea, prin faptul că mintea și cugetul sufletului lor sunt în pacea lui Hristos și se află în iubirea Duhului precum și Domnul, vorbind despre unii ca aceștia, a zis că au trecut din moarte la viață.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 517

„Să facem din pământ cer! Să arătăm păgânilor, aici pe pământ, de câte bunătăți sunt lipsiți ei! Când vor vedea că noi ducem o viață virtuoasă, vor avea în față chipul Împărăției cerurilor. Când vor vedea că suntem blânzi, fără mânie, fără pofte urâte, neinvidioși, nelacomi, când vor vedea că săvârșim numai fapte bune, vor spune: Dacă aici pe pământ creștinii au ajuns îngeri, ce vor fi după ce vor pleca după lumea aceasta? Dacă aici pe pământ, unde locuiesc ca niște străini, sunt atât de strălucitori, cum vor fi când vor ajunge în patria lor? Așa și păgânii se vor face mai buni, iar cuvântul credinței se va întinde nu mai puțin decât pe timpul apostolilor. Dacă apostolii au fost numai doisprezece și au întors la credință orașe și țări întregi, gândește-te la ce înălțime va ajunge credința noastră, dacă toți am fi dascăli prin viața noastră virtuoasă!”

(Pr. Narcis Stupcanu)