Matei 20, 1-16 (Pilda despre lucrătorii tocmiți la vie)

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis-de-dimineață să tocmească lucrători pentru via sa. Și, învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Și, ieșind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alții stând în piață fără lucru. Și le-a zis acelora: Mergeți și voi în vie, și vă voi da ceea ce vi se cuvine. Iar ei s-au dus. Ieșind iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea, a făcut tot așa. Ieșind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții stând fără lucru, și le-a zis: De ce ați stat aici toată ziua fără lucru? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceți-vă și voi în vie, și veți lua ceea ce vi se cuvine. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători și dă-le plata, începând de la cei din urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar. Și venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat și ei tot câte un dinar. Și după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceștia de pe urmă au lucrat un ceas și i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei și arșița. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ți fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău și pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca și ție. Oare nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun? Astfel vor fi cei de pe urmă întâi și cei dintâi pe urmă; că mulți sunt chemați, dar puțini aleși.”

Urmările invidiei

Sfântul Ciprian, Despre gelozie și invidie, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 496-497

„Din cauza invidiei, chiar de la începutul lumii, diavolul, el cel dintâi, a pierdut Împărăția cerească și s-a prăbușit din cer. Având măreție îngerească și fiind drag lui Dumnezeu, când a văzut pe om făcut după chipul lui Dumnezeu, din invidie răuvoitoare, a căzut în păcatul urii. Din cauza invidiei a căzut înainte de a doborî el pe altul, prins înainte de a prinde, pierdut înainte de a pierde, stimulat de rivalitate a răpit omului nemurirea, dar a pierdut și el ceea ce fusese înainte. Din cauza acestei crime, prea iubiți frați, îngerul a căzut din cer, a fost împresurat și răsturnat din acea înălțime sublimă în care el se găsea la început, el, care a înșelat, dar s-a înșelat. De la el invidia este pe pământ și de invidie va pieri cel ce se pune în slujba începătorului invidiei, căci invidiosul pe diavolul imită.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LIV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 205

„Invidia e rădăcina crimei. Așa s-a întâmplat la început cu Cain și cu Abel. Cain nu putea aduce fra­telui său vreo vină, mare sau mică! Dar când a văzut că Stăpânul universului primește cu plăcere daru­rile aduse de fratele său ca jertfă, iar pe ale sale nu le primește din pricina trândăviei sale, îndată i s-a deșteptat invidia în suflet, iar în minte i-a încolțit rădăcina uciderii.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)