Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Matei 9, 36-38; 10, 1-8 (Cei doisprezece ucenici)

Matei 9, 36-38; 10, 1-8 (Cei doisprezece ucenici)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 27 Iun, 2022

„În vremea aceea, văzând Iisus mulțimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, deci, pe Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul Său. Și, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată și să tămăduiască orice boală și orice neputință. Iar numele celor doisprezece Apostoli sunt acestea: întâi Simon, cel numit Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu, Toma și Matei vameșul, Iacov al lui Alfeu și Levi, ce se zice Tadeu; Simon Cananeul și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. Pe aceștia doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le și zicând: În calea păgânilor să nu mergeți și în vreo cetate de samarineni să nu intrați; ci, mai degrabă, mergeți către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Și, mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția cerurilor! Tămăduiți pe cei bolnavi, curățiți pe cei leproși, înviați pe cei morți, pe diavoli scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați.”

Toiagul arhiereului

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XLI-a, 2-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 192-193

„(...) În Pentateuh citim că toiagul de nuc al preotului Aaron a înflorit (Numerii 17, 8). Pe cât se pare, înseamnă că profeția este fără ocoliș, că toiagul este autoritatea preoțească ale cărei porunci nu sunt întotdeauna plăcute, dar sunt folositoare. De aceea i se poruncește profetului să ia toiagul de nuc, fiindcă fructul pomului amintit are scoarța amară, coaja tare, dar sâmburele gustos, pentru ca, prin asemănare, profetul să ceară cele amare, dar curate, să nu se teamă a da pe față cele rele. La fel este și preotul, fiindcă învă­țătura lui, deși unora li se pare vremelnic amară și rămâne mult timp în urechile celor pre­făcuți, totuși, ca și toiagul lui Aaron, când se socotește că s-a uscat, tocmai atunci înflorește. De aceea și Apostolul spune: Ce voiți? Să vin la voi cu toiagul, sau să vin cu dragoste și cu duhul blândeții? (I Corinteni 4, 21). Mai întâi a zis toiagul și ca și cu un toiag de nuc el i-a lovit pe cei rătăciți, pentru ca după aceea să mângâie cu duhul blândeții. Astfel, pe cel pe care toiagul l-a îndepărtat de legămintele cerești, blândețea l-a repus în drepturi. Și unui ucenic i-a dat asemenea porunci zicând: Mustră, ceartă, îndeamnă (II Timotei 4, 2). Două cuvinte sunt tari, iar unul blând. Dar de aceea sunt tari, pentru ca ele înseși să înmoaie, fiindcă, după cum pentru trupurile bolnave de fiere amărăciunea mâncării și a băuturii îndulcește și, dimpotrivă, dulcea a mâncărurilor le este spre amărăciune, la fel și sufletul, când este bolnav, prin încălzirea cu plăcerile ademenitoare se îmbol­nă­vește și mai tare și dimpotrivă, prin amărăciunea îndreptării se însănătoșește.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)