Răspunsuri duhovniceşti: Trei motivaţii majore ale postului

Postul este prezent în aproape toate religiile mari ale lumii, care sunt motivaţiile lui?

Postul ca înfrânare sau abţinere totală de la mâncare şi băutură sau ca abţinere de la unele alimente pentru o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă este o practică întâlnită în aproape toate religiile lumii. Deşi nu se cunosc bine motivaţiile iniţiale ale postului, se consideră totuşi că practica lui a fost legată, în religiile arhaice, de riturile de înnoire, de iniţiere şi de doliu. Prin post se marca dorinţa omului religios de a primi energii cosmice noi, pentru un început nou, pentru fertilitatea naturii, pentru o recoltă bogată. Postul de doliu era motivat şi de credinţa că mâncarea la care cei vii renunţă se transferă celor morţi, sau că postul exprimă durerea şi întristarea pentru moartea celor dragi. În religiile lumii, postul are trei motivaţii majore:

a) postul ca pregătire pentru un eveniment sau un timp important din viaţa unei persoane sau a unei comunităţi (ca întâlnire sau comunicare cu divinitatea);

b) postul ca penitenţă (pocăinţă) sau purificare (curăţire trupească şi sufletească pentru iertarea păcatelor sau pentru înnoirea vieţii);

c) postul ca act de invocare a ajutorului divin.

Astfel, în religiile greceşti ale misteriilor, postul era o pregătire pentru primirea cunoaşterii mistice. Filosofii greci (pitagoreici şi neoplatonici) considerau postul favorabil unei cunoaşteri spirituale adecvate. Plutarh relatează cum preoţii egipteni se abţineau de la carne şi vin pentru a primi şi interpreta descoperiri divine (Isis şi Osiris 5-6). Asceţii din tradiţiile răsăritene Hindu şi Jain posteau în timpul pelerinajelor sau al perioadelor de pregătire pentru sărbătoare. În practica religioasă din perioada clasică a Chinei postul preceda timpul jertfelor. Mai târziu, învăţătura religioasă chineză, mai ales Taoismul, arată că „postul inimii“ (hsin-chai) este mai indicat decât postul trupesc, pentru a ajunge la calea adevărată. Confucianismul practica postul ca pregătire pentru timpul dedicat cinstirii spiritelor strămoşilor. Deşi Budha învaţă mai mult moderaţia decât excesul în practica postului, mulţi călugări budişti din trecut mâncau numai o dată în zi. Astăzi ei postesc şi îşi mărturisesc păcatele în general de patru ori pe lună. În Islam, postul cel mai sever este numit Ramadam şi el este ţinut în luna a noua, când în timpul zilei nu se mănâncă şi nu se bea nimic (cf. Coranului, sura 2, 180). Musulmanii mai riguroşi postesc în fiecare luni şi joi, iar Coranul recomandă postul ca penitenţă în timpul pelerinajului la Mecca. În Islam, postul este considerat una dintre „faptele bune“, adică o datorie a credinciosului musulman evlavios, fiind înţeles şi ca un mijloc eficient pentru iertarea păcatelor.

Deşi o practică religioasă universală, totuşi numai în Revelaţia biblică postul va primi cele mai adânci înţelesuri şi mai bogate valenţe spirituale.

(PF DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folosul postului, Editura „Basilica“ a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2008)