În timpul Postului Mare, zilele de post, în afara sâmbetei şi a duminicii, ar trebui să fie aliturgice, întrucât postul şi Euharistia se exclud reciproc. Dar Părinţii Bisericii au rânduit săvârşirea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite pentru că ea „se face în chip umbrit şi cu plâns, căci această celebrare este mai tainică“, precizează ierom. Makarios Simonopetritul. De asemenea, ea nu are caracter de praznic şi reprezintă hrana duhovnicească necesară creştinului în asceză şi despătimire. Acest fapt al curăţirii îl subliniază şi rugăciunile care pregătesc ieşirea cu Sfintele Daruri, cel mai solemn moment al întregii slujbe: „...ochiul să fie ferit de toată vederea cea vicleană, auzul nestrăbătut de cuvinte deşarte, iar limba, curată de vorbe necuviincioase“ (Rugăciunea întâia pentru credincioşi). „Căci, iată, Preacuratul Lui Trup şi de viaţă făcătorul Sânge, în acest ceas intrând, va să se pună înainte pe această masă de taină, fiind înconjurat, în chip nevăzut, de mulţimea oştirilor îngereşti. Şi ne dăruieşte, fără osândă, împărtăşirea cu acestea, ca, printr-însele luminându-se ochiul gândului nostru, fii ai luminii şi ai zilei să ne facem“ (Rugăciunea a doua pentru credincioşi).
După rostirea în taină de către preot a acestor rugăciuni, urmează purtarea Sfintelor Daruri de la proscomidiar la altar sau Intrarea Mare. Procesiunea intrării are o altă semnificaţie decât cea de la Liturghia euharistică întrucât are loc o epifanie: se arată Trupul euharistic al lui Hristos Cel înviat. „Procesiunea intrării reprezintă o adevărată teofanie care anticipează «tainic» a Doua Venire“, mai arată ierom. Makarios Simonopetritul. De aceea, înainte de Vohodul Mare, la strană se cântă: „Acum puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc, că, iată, intră Împăratul slavei...“, iar după intrarea cu Sfintele Daruri: „Cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem, ca părtaşi vieţii veşnice să ne facem...“.
