Pentru omul contemporan, postul a devenit o formalitate, fiind ori doar abţinerea de la alimentele de origine animală, ori vreo dietă pentru detoxifierea organismului. La aceasta s-a ajuns din cauza nepăsării faţă de semnificaţiile sale duhovniceşti. Însă postul, înţeles în profunzimea sa, „este singura metodă prin care omul redescoperă adevărata sa natură spirituală“, afirma Alexander Schmemann. Dar cum putem redescoperi adevărata semnificaţie a postului? Un prim pas este ascultarea mai atentă a cântărilor din slujbele Triodului. În această carte, mai preciza Alexander Schmemann, regăsim nu numai duhul postului, ci şi duhul Ortodoxiei însăşi, „duhul viziunii sale pascale asupra vieţii, morţii şi veşniciei“.
Spre deosebire de prima săptămână din Postul Mare, în cea de-a doua săptămână, slujbele nu mai sunt atât de intense şi postul foarte riguros. Cu toate acestea, în cântările slujbelor religioase se reia îndemnul de nevoinţă şi luptă împotriva ispitelor, pentru ca în continuare să gustăm din roadele străduinţelor din timpul primei săptămâni şi din lumina „după prăznuirii“ Ortodoxiei: „Să începem acum a doua săptămână a postului cu faţa luminată“ (stihiră de la Vecernia zilei de luni) şi „ca pe o bucurie de după sărbătoare primind, cu dragoste să lăudăm pe Hristos“ (stihiră de la Utrenia zilei de luni). În această a doua săptămână, de asemenea, suntem chemaţi să împletim prin „postul curat, adevărat şi duhovnicesc“ lucrarea de despătimire a propriului suflet cu cea a milosteniei faţă de săraci şi a iertării fraţilor noştri. „Postul cel curat este depărtarea de păcate, înstrăinarea de patimi, dragostea cea către Dumnezeu, nevoinţa spre rugăciune, lacrimile cu umilinţă şi îngrijirea de săraci“ (stihiră de la Utrenia zilei de luni din a doua săptămână a Postului Mare). „Post adevărat să postim Domnului, precum prin înfrânare de mâncăruri, aşa şi de limbă, de mânie, de minciună şi prin înstrăinarea de toată patima, pentru ca să vedem curaţi Paştile“ (stihiră de la Utrenia zilei de marţi).
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că „îndurarea spre săraci“ sau „untdelemnul fecioarelor celor înţelepte“ ne izbăveşte de gheenă (Mt. 25, 41), pentru că celelalte fecioare nu au fost învinovăţite pentru desfrânare sau preadesfrânare, invidie sau zavistie, beţie sau rea-credinţă, ci din pricina lipsei untdelemnului sau a milosteniei.
