Praznicul Bunei Vestiri este izvorul tuturor praznicelor. A fost numit praznicul zămislirii Domnului. Praznic împărătesc, pentru că acum se petrece taina întrupării lui Hristos, dar și al Maicii Domnului, căci din momentul întrupării, precedat de accept: fie mie după cuvântul tău (Luca 1, 38), ea devine Maică și Născătoare de Dumnezeu. Toate praznicele Maicii Domnului sunt legate de scopul întrupării Fiului. Ea a fost sfințită printr-o pregătire specială în templu, iar templul îl prefigura pe Hristos. S-a pregătit prin post, rugăciune și muncă în templul din Ierusalim pentru a deveni „templu viu pentru Hristos”. Din momentul întrupării, ea devine prima ființă restaurată, noua Evă, maica duhovnicească a omenirii recreate, cerul în care petrece Dumnezeu, raiul cel cuvântător.
Istoricul praznicului începe în primele secole, când era prăznuit la 5 ianuarie. Începând cu veacul al V-lea, praznicul Nașterii Domnului fiind în 25 decembrie, data praznicului Bunei Vestiri va deveni 25 martie. Sfinții Părinți ai Bisericii, precum Chiril al Alexandriei, Proclu al Constantinopolului, Ioan Damaschin, Maxim Mărturisitorul, Andrei Criteanul, Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Epifanie Monahul și mulți alții au compus tropare, condace, imnuri și cuvinte de laudă închinate tainei întrupării. Preacurata Născătoare de Dumnezeu este lăudată pentru vrednicia și aportul ei, din partea umanității, la împlinirea tainei mântuirii.
Momentul Întrupării este prima veste bună adusă neamului omenesc - evanghelismos, a doua fiind biruința asupra morții, învierea lui Hristos - evanghelion. Istoric, taina este surprinsă de către Sfântul Evanghelist Luca (1, 27-34), care descrie: apariția arhanghelului, salutul acestuia, dialogul cu Preasfânta Fecioară, acordul ei și întruparea. Prin actul Întrupării se împlinește taina cea ascunsă din veac, despre care Sfântul Grigorie Palama zice că e mai importantă chiar decât creația. Întruparea este lucrarea marii milostiviri a lui Dumnezeu, care în sfatul intratrinitar cel din veci plănuiește mântuirea omului și îndumnezeirea lui. Pentru împlinirea lucrării era necesar acordul Fecioarei. Acordul ei este biruința conlucrării dintre Dumnezeu și oameni și face posibilă unirea firilor, unirea lui Dumnezeu cu oamenii, iar consecințele ei răzbat până la sfârșitul veacurilor. Imediat după evenimentul întrupării, Preacurata va călători la verișoara sa, Elisabeta, care-l purta în pântece pe Înaintemergătorul Ioan. Aceasta o va numi: Maică a Domnului meu, cuvânt care va provoca cântarea de laudă a Mariei (Luca 1, 39-55). Pericopa evanghelică a Bunei Vestiri, zice părintele Vasile Mihoc, este și o evanghelie despre Maica Domnului. Ea arată vrednicia, înălțimea și maturitatea duhovnicească a Preasfintei Fecioare. Imnografia praznicului prezintă amănunțit momentul surprins de textul evanghelic.
Troparul arată semnificația teologică a Întrupării, motivul îndoitei bucurii
După milenii de suferință, omenirea căzută primește vestea întrupării ca început al mântuirii noastre. Cuvântul cel veșnic al Tatălui Se face Dumnezeu-Om. Fiul lui Dumnezeu Se face (și) Fiul Fecioarei, Mântuitor al omului. Zămislirea rămâne însă o veșnică taină. Umbrită de puterea Celui Preaînalt, de pogorârea Duhului Sfânt, Fecioara zămislește pe Hristos, în stare de feciorie, rămânând de-a pururea Fecioară. Mitropolitul Bartolomeu definește verbul a umbri ca fiind „acțiunea prin care Dumnezeu Își face simțită prezența și Își exercită puterea învăluit în taină”.
Născut de la Duhul Sfânt și din Fecioară, Hristos nu moștenește păcatul strămoșesc, nici înclinația spre păcat. Astfel, El omoară păcatul în trupul Său (Romani 8, 3), trăind viață dumnezeiască în trup omenesc. A doua bucurie este că, prin zămislirea Sa, El îndumnezeiește ființa Preacuratei Sale Maici. O face comoara tainelor Sale și cămara darurilor Duhului Sfânt. Cuvintele „Bucură-te cea plină de dar... Domnul este cu tine” arată unirea ei cu Dumnezeu. Astfel începe preacinstirea ei, care vine de Sus, de la Dumnezeu, prin arhanghelul Său. Nici unei alte ființe create nu i s-a mai spus un asemenea cuvânt. Izbânda duhovnicească a Mariei, vrednicia ei de a fi unită cu Dumnezeu, este pentru noi un prilej de mare bucurie, un izvor de putere și har.
Stihirile Vecerniei descriu venirea arhanghelului, care se apropie cu teamă sfântă de Fecioara. Îi vorbește prin cuvinte alese: Bucură-te carul cel curat al Dumnezeirii!... Apoi îi vestește nașterea de la Duhul Sfânt:
Vei naște pe Domnul, rămânând nestricată!
Maturitatea duhovnicească a Fecioarei Maria o face reținută: Ce este chipul acesta de foc al tău? Care este dregătoria ta și puterea cuvintelor tale? Ea își asumase o viață fără păcat, într-o veșnică feciorie, nu voia să fie amăgită. Sfântul Nicolae Cabasila spune că singură a pornit o luptă împotriva tuturor imperiilor drăcești și le-a biruit. Îmi vestești că voi naște un fiu, zice mai departe, iar eu nu cunosc ce este a avea bărbat. Pleacă departe de mine, nu mă amăgi, precum a amăgit-o odinioară șarpele cel viclean pe Eva. Trimisul lui Dumnezeu o privește cu admirație și cinstire și-i grăiește: Duhul cel Preasfânt al lui Dumnezeu va veni asupra ta, stăpână, că ești de Dumnezeu cu har dăruită, și puterea Celui preaînalt te va umbri. Vei naște Fiu, Care va păzi fecioria ta nevătămată. Acesta este Fiul Cel fără de înaintași; Acesta, arătându-Se, va mântui pe poporul Său, precum a binevoit...
„Din tine va să iasă Izbăvitorul”
Iată răspunsul mântuitor dat de Dumnezeu omului. Mântuirea nu poate fi realizată nici de om, prin puterile proprii, nici de Dumnezeu, printr-un act exterior. Era nevoie de întrupare. Dumnezeu-Omul este răspunsul tuturor năzuințelor omului, taina renașterii sale. Taina întrupării, începutul arătării nostru, este, așadar, marea noastră bucurie. În Slava praznicului, imnograful se bucură, vestind împlinirea slăvitei taine: În luna a șasea a fost trimis arhanghelul către Fecioara cea curată, zicându-i: Bucură-te! că din tine va să iasă Izbăvitorul. Deci, primind închinăciunea, Te-a zămislit pe Tine, Dumnezeul Cel mai înainte de veci, Care ai binevoit a Te întrupa în chip de negrăit, spre mântuirea sufletelor noastre.
Împlinirea tainei este izvor de bucurie. Fecioara a primit închinăciunea arhanghelului, iar noi cu bucurie înălțăm rugăciune către Dumnezeu Cel mai înainte de veci, Care bine a voit a se întrupa. Bucuria este mesajul central al praznicului. Omul a fost creat pentru bucurie. În rai petrecea în bucurie, în comuniune de iubire cu Dumnezeu și îngerii. Păcatul i-a adus întristare și moartea. De aceea, restaurarea omului în Hristos este un prilej de mare bucurie. În Slava Litiei, cuprins de uimire, corifeul imnografilor, Sfântul Ioan Damaschin, cheamă la veselie cerul și pământul: Să se veselească cerurile și să se bucure pământul! Cel împreună-veșnic cu Tatăl și împreună fără de început, îndurare și milă, plină de iubire de oameni arătând, după bunăvoința și sfatul părintesc S-a coborât și S-a sălășluit în pântecele fecioresc, mai înainte curățit de Duhul. O, minune! Dumnezeu, printre oameni... Căci Dumnezeu Se întrupează și Se zidește, iar îngerul vestește zămislirea Fecioarei: Bucură-te ceea ce ești plină de har! Domnul este cu tine, Cel ce are mare milă...
