Părinte, care este importanţa Sfântului şi Marelui Mir pentru istoria Bisericii noastre Ortodoxe?
Sfinţirea Mirului constituie un eveniment deosebit de important în viaţa unei Biserici autocefale. Această importanţă provine atât din faptul că Sfântul Mir este materia indispensabilă pentru săvârşirea Tainei Mirungerii, pentru sfinţirea bisericilor şi a antimiselor, cât şi din faptul că actul sfinţirii lui constituie una din formele prin care o Biserică naţională îşi afirmă autocefalia. De aceea, prin sfinţirea Marelui Mir din 25 martie 1885, Biserica Ortodoxă Română şi-a afirmat şi în acest mod autocefalia. În acest context, Biserica Ortodoxă Română nu mai putea accepta situaţia precedentă de a-şi procura Sfântul şi Marele Mir de la Constantinopol. De aceea, la 25 martie 1882, ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu mitropolitul primat Calinic Miclescu, au sfinţit ei înşişi Marele Mir în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti. Acesta a fost un act firesc care decurgea din starea de autocefalie proclamată pe care o avea în fapt la acea dată Biserica Ortodoxă Română, deşi Patriarhia Ecumenică încă nu o recunoscuse oficial.
Care a fost răsunetul sfinţirii Marelui Mir de către ierarhii noştri la data de 25 martie 1882?
Sfinţirea Marelui Mir, la 25 martie 1882, în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, a iscat o nouă tensiune din partea Patriarhiei Ecumenice. Conform sumarului şedinţei sinodale din 28 mai 1882, Iosif Naniescu, mitropolit al Moldovei şi Sucevei, aminteşte Sfântului Sinod de marele act săvârşit în Biserica noastră în ziua de 25 martie anul curent, adică sfinţirea Marelui Mir. Într-o scrisoare datată 10 iulie 1882, Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea adresează o scrisoare plină de mustrări Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, în "epistola patriarhicească şi sinodicească", nu se adresa mitropolitului primat al României şi preşedinte al Sfântului Sinod, cum era titulatura oficială, ci "Mitropolitului Ungrovlahiei şi tuturor celorlalţi ierarhi din de Dumnezeu păzita Românie". Mitropolitul primat Calinic Miclescu, în deschiderea sesiunii de toamnă a Sfântului Sinod, la 15 octombrie 1882, a adus la cunoştinţă sinodalilor textul epistolei Patriarhului Ecumenic. Sfântul Sinod a aprobat alcătuirea unei comisii conduse de mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei, care să pregătească un răspuns potrivit adresat Patriarhiei Ecumenice. Redactarea i-a revenit episcopului Romanului Melchisedec Ştefănescu, care urma să pregătească un raport argumentat teologic, canonic şi istoric, prin care să fie demontate acuzaţiile venite de la Constantinopol. În toate aceste probleme, sfinţirea Marelui Mir a constituit un nou început, un act de curaj care a împins Biserica noastră spre un nou început.
