Biserica Ortodoxă ţine la loc de mare cinste cultul Maicii Domnului, ea fiind negreşit „tronul lui Dumnezeu, scara luminii, pentru că Lumina coboară prin ea“. A fost cinstită dintotdeauna cu mare dragoste de: Sfinţii Apostoli, Arhanghelul Gavriil, Sfântul Ioan Botezătorul (pe când era în pântecele maicii sale şi a săltat de bucurie văzând-o) şi toate neamurile.
Adevărul şi valoarea preacinstirii Maicii Domnului au fost confirmate dintru început, în mod unanim şi incontestabil, de Sfânta noastră Biserică. Urmând cuvintelor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, „Că iată de acum mă vor ferici toate neamurile“, Sfânta Fecioară a fost pomenită încă de la început în rugăciunile publice ale credincioşilor care i-au cerut permanent ajutorul. În cea mai veche Liturghie, a Sfântului Iacob, ruda Domnului, ea este pomenită prin cuvintele: „Mai întâi de toate facem amintire Preasfintei, Preacuratei Fecioare, Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, în amintirea ei şi pentru preacuratele şi sfintele sale rugăciuni, Doamne Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi“.
Cultul Maicii Domnului în Biserică
În aproape toate rugăciunile şi cântările Bisericii noastre, Preacurata Fecioară apare amintită ca sprijinitoare şi mijlocitoare pe lângă Tronul Slavei, „pentru noi toţi şi pentru a noastră mântuire“. De aceea zicem de fiecare dată: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!“. Troparul praznicului Bunei Vestiri o numeşte „Începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei cei din veac“, întrucât, prin răspunsul dat arhanghelului, „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“ (Lc. 1, 38), ea a schimbat circumferinţa mântuirii universale.
Fecioara Maria este cinstită de către Biserică printr-un cult de supravenerare sau hiperdulia, după etimologia termenului grecesc. În iconografia Bisericii, Maica Domnului apare şezând pe Scaunul cel de sus, înconjurată de îngerii slavei, de-a dreapta Tronului ceresc. Având această imagine în minte, teologul rus Serghei Bulgakov spune: „Şezând în ceruri, în stare preamărită, Fecioara rămâne Maica neamului omenesc, pentru care ea se roagă şi mijloceşte. Pentru aceasta Biserica îi adresează rugăciunile ei cerându-i ajutor. Ea acoperă lumea cu vălul său, rugându-se, plângând pentru păcatele lumii, iar la Judecata de Apoi, ea va mijloci înaintea Fiului său şi-i va cere milă. Ea sfinţeşte lumea naturală întreagă, în ea şi prin ea lumea atinge transfigurarea. Pe scurt, veneraţia Fecioarei însemnează cu pecetea ei toată antropologia şi cosmologia creştină, toată viaţa de rugăciune şi pietate“ (Ortodoxia, p. 133).
