Cuvântul „sărbătoare“ este de origine latină (servatoria, de la servo -are, a păstra, a conserva, a respecta). Din punct de vedere creştin, acest cuvânt desemnează acele zile rânduite de creştini pentru a comemora fapte sau momente importante din istoria mântuirii (precum Naşterea Domnului, Învierea) şi a principalelor persoane sfinte (Mântuitorul, sfinţii cei mai cinstiţi de credincioşi).
Astfel, sărbătorile au un rol comemorativ sau aniversar. Sunt destinate să păstreze în conştiinţa generaţiilor de credincioşi amintirea momentelor memorabile şi a persoanelor sfinte din istoria mântuirii, vrednice de aducere-aminte şi de cinstire. Dar sărbătorile nu ne amintesc doar de evenimente din trecut, ci sunt unele care au în vedere viitorul, cum ar fi Duminica Înfricoşatei Judecăţi.
Sărbătorile au şi un rol latreutic, adică sunt momente când se exprimă sentimentele de adoraţie şi de veneraţie faţă de Dumnezeu şi faţă de sfinţi.
Evocarea veţilor sfinţilor este de folos creştinilor şi pentru faptul că ei sunt modele şi imbolduri spre virtute, spre desăvârşirea în viaţa religios-morală. Din această perspectivă, sărbătorile au un rol pedagogic, instructiv şi educativ; ele reprezintă o şcoală a vieţii creştine, un mijloc de cultivare şi promovare a virtuţilor morale, a evlaviei şi a iubirii de Dumnezeu şi de oameni.
Sărbătorile sunt importante şi din perspectivă soteriologică. Ele nu sunt doar zile de odihnă pentru trup, prin întreruperea muncii din zilele de rând, ci şi de reculegere şi întărire duhovnicească, când fiecare creştin renunţă la grijile lumeşti şi se îngrijeşte de mântuire: îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, se căieşte pentru păcatele sale, cere sprijin Maicii Domnului şi sfinţilor împotriva ispitelor vrăjmaşului.
Dacă oamenii cinstesc în viaţa lor sărbătorile lumeşti, adică acele evenimente care s-au petrecut pe pământ şi care n-au importanţă pentru om decât în timpul vieţii sale, cu atât mai mult ei sunt datori să cinstească sărbătorile creştine, adică acele evenimente care privesc nu doar viaţa pământească, ci şi soarta în veşnicie - adică mântuirea.
