Prin Canonul Sfântului Andrei Criteanul intrăm în duhul postirii

În primele patru zile ale Postului Mare, în cadrul slujbei Pavecerniţei Mari, se citeşte pe fragmente Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, un amplu imn liturgic alcătuit din 9 cântări bogate, compuse, la rândul lor, din stihiri scurte de pocăinţă (peste 250 stihiri), ritmate de invocaţia: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“ După cum indică şi numele cu care a intrat în Tradiţia Bisericii, canonul acesta a fost compus de Sfântul Andrei, un monah erudit şi evlavios, care în 692 a ajuns episcop de Gortyna, în Creta, de unde a şi primit numele „Criteanul“ sau „Cretanul“. El este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice. Între toate acestea străluceşte, în mod deosebit, Canonul cel Mare, considerat cea mai profundă cântare de pocăinţă din cultul Bisericii. Dramatismul acesteia însă este contrabalansat de o luminoasă nădejde: cântările sunt pline de exemple de mari păcătoşi din Sfânta Scriptură care au reuşit totuşi să îşi câştige mântuirea prin pocăinţă. Aceste pilde îl ajută pe credinciosul de astăzi să reuşească două lucruri importante: să îşi conştientizeze păcatele printr-o adâncă meditaţie asupra istoriei biblice şi să le spele prin lacrimile pocăinţei, pornind astfel pe drumul învierii sufletului din moartea păcatului. Întrucât este aşezat chiar la începutul Postului Mare, scopul Canonului Sfântului Andrei Criteanul este de a-l ajuta pe om să intre în duhul autentic al postirii, iar acest duh să-l călăuzească în călătoria duhovnicească spre Învierea lui Hristos. Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citeşte integral în Denia de joi din săptămâna a V-a a Postului Mare. (Gheorghe-Cristian Popa)