Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Sensurile lecturilor biblice în perioada Triodului
În timpul Postului Mare, slujbele Bisericii sunt mai lungi decât în cealaltă perioadă a anului, de aceea imnele şi lecturile scripturistice reprezintă o adevărată hrană duhovnicească, menite să suplinească hrana trupească, acum mai sărăcăcioasă. Scopul postului unit cu citirea din Sfintele Scripturi este, aşadar, o întoarcere a voinţei către Dumnezeu şi o întărire a sufletului asupra trupului. Prin aceasta, trupul nu mai este un zid despărţitor al omului în faţa altora, ci un transparent luminos şi un mijloc de comunicare. Trupul care constituie pereţii sufletului devine străveziu, fiind copleşit de lumina sufletului din el. În afară de lecturile din Noul Testament rezervate zilelor în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie (sâmbăta şi duminica) şi lecturile speciale din Evanghelie din timpul săptămânii Sfintelor Pătimiri, lecturile Triodului sunt din Vechiul Testament. Această rânduială liturgică a citirii Vechiului Testament în perioada Triodului are o semnificaţie aparte, ea fiind o pregătire în vederea Paştelui, deoarece, începând cu acesta, orice lectură din Vechiul Testament încetează pentru a face loc Noului Testament. Se realizează astfel trecerea de la prefigurare la realitate şi adevăr. Lecturile din Vechiul Testament poartă numele de „paremii“, adică proverbe, pilde, parabole, şi „catisme“, adică şederi sau pauze. În general, paremiile se citesc la serviciile religioase de seară. Astfel, le întâlnim la slujba Vecerniei, când aceasta este unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare sau cu Liturghia Darurilor înainte sfinţite. Se citesc „Facerea“ şi „Ieşirea“ pentru că în timpul postului se urcă până la începuturile istoriei creştinismului, iar credincioşii retrăiesc tot ceea ce ţine de făgăduinţele lui Dumnezeu. Cărţile profetice „Isaia“ şi „Iezechiel“ se impun, deoarece profeţiile mesianice au o asemenea exactitate la Isaia, încât profetul a fost numit „evanghelistul Vechiului Testament“. La profetul Iezechiel, capitolul 37, ce cuprinde profeţia „oaselor“, citit la Utrenia Sâmbetei celei Mari, este unul dintre cele mai clare texte referitoare la Înviere. (Ştefan Sfarghie)