Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Sfaturi practice în biserică: Atingerea capului credincioşilor cu Sfântul Potir nu are niciun efect în viaţa lor
Studiind rânduiala Sfintei Liturghii, aşa cum apare aceasta expusă în Liturghier, observăm că Vohodul cel Mare al ei constituie ieşirea preotului cu Cinstitele Daruri în faţa credincioşilor, practic mutarea acestora de la Proscomidiar pe Sfânta Masă, prin faţa credincioşilor, în mod solemn (a se vedea Liturghierul). Liturghierul nu face referire la niciun fel de gest sau mişcare liturgică a preotului în timpul acestui Vohod, afară de binecuvântarea credincioşilor cu Sfântul Potir în timpul rostirii ultimei pomeniri.
Cu toate acestea, la unele mănăstiri sau în practica unor preoţi se poate observa faptul că în timpul acestui Vohod cu Cinstitele Daruri sunt atinse capetele credincioşilor cu Sfântul Potir, pe care preotul îl ţine în mâna dreaptă. Dorim însă să precizăm de la început faptul că un asemenea gest nu este pomenit în rânduiala niciunei Biserici, din cele mai vechi timpuri până astăzi. Considerăm că o asemenea practică nu are nicio valoare şi semnificaţie şi implicit niciun efect în viaţa credincioşilor Bisericii, cu atât mai mult cu cât în acest moment darurile de pâine şi vin de pe Sfântul Disc şi din Sfântul Potir nu sunt sfinţite, nefiind încă prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, ele fiind în acest moment doar binecuvântate. Unii teologi au încercat să asocieze acestui gest ritual al atingerii capului credincioşilor cu Sfântul Potir o anumită semnificaţie teologică, arătând că el ar semnifica participarea credinciosului la Darurile aduse spre a fi prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Această opinie nu se justifică în niciun fel din perspectivă teologică, pentru că participarea credincioşilor la Jertfa adusă pe Sfântul Altar se arată tocmai în actul aducerii darurilor la Sfânta Biserică, pentru a fi întrebuinţate la Sfânta Liturghie ca materii pentru Sfânta Împărtăşanie, părtăşia lor la jertfa euharistică a Sfintei Liturghii neputând fi redusă la un simplu act simbolic prin atingerea capului lor. Noi considerăm că devenim părtaşi la darul de pâine şi vin adus lui Dumnezeu atunci când îl aducem efectiv la Altar sub forma prescurii însoţite de lumânare, şi nu doar printr-un simplu gest simbolic. Credincioşii sunt părtaşi apoi la jertfa Sfintei Liturghii prin miridele care sunt scoase din aceste prescuri pe care le ducem la Sfântul Altar, miride care sunt aşezate pe Sfântul Disc, în jurul Sfântului Agneţ, care se va preface în Trupul Mântuitorului Hristos. Aceste miride, după împărtăşirea credincioşilor, vor fi puse în Sfântul Potir, preotul zicând atunci când le pune: „Spală Doamne păcatele tuturor robilor Tăi celor ce s-au pomenit cu scump Sângele Tău.“ După toate aceste aprecieri de natură teologică vom aminti doar două neajunsuri care se pot întâmpla în practică, prin atingerea capului credincioşilor cu Sfântul Potir. În primul rând, vinul şi apa din Sfântul Potir se pot vărsa, printr-un gest neaşteptat al unui credincios, sau acoperământul potirului se poate umezi, prin înclinarea acestuia. În al doilea rând, practica aceasta distrage atenţia credincioşilor concentraţi la rugăciune în Biserică, în atmosfera duhovnicească creată de Sfânta Liturghie. Tocmai de aceea considerăm că o astfel de practică nu este autentică, nefiind nici justificată. Prin urmare nu trebuie încurajată şi nici practicată de către sfinţiţii slujitori ai altarului.