Ioan îl botează pe Iisus cu botezul pocăinţei. Pocăinţa este mijlocul de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu. Este uşor să faci metanii, să faci acatiste, să posteşti. Orice lucru exterior îl face omul cu destulă uşurinţă pentru a se simţi împăcat cu Dumnezeu. Dar când vine vorba de pocăinţă, de adevărata schimbare a modului de a fi, de a trăi şi de a gândi, omul nu mai este aşa de sârguincios. Pocăinţa adevărată este unul dintre cele mai grele lucruri de împlinit. Tocmai de aceea şi Ioan Botezătorul şi Iisus îşi încep propovăduirea prin chemarea la pocăinţă. Prin botezul său, Mântuitorul săvârşeşte un act dublu de smerenie. Pe de o parte, El acceptă botezul pocăinţei, deşi nu avea nevoie de pocăinţă, El fiind fără de păcat. Pe de altă parte, Mântuitorul acceptă să fie afundat în apă de o slugă, fie ea cea mai vrednică. Mai mult, prin actul Lui, Iisus cinsteşte pe toţi drepţii Vechiului Testament care au pregătit calea şi care L-au descoperit puţin câte puţin pe Cel care va mântui lumea.
Prin Botezul Lui, Mântuitorul curăţă materia de urmările păcatului. Semnificativ este faptul că la acest eveniment ia parte întreaga Treime. Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh participă la reînnoirea materiei. Astfel, Boboteaza este sărbătoarea care prezintă unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos şi din istoria mântuirii. Astfel, dacă la Crăciun Dumnezeu-Fiul se coboară şi ia trup, devenind om întreg ca şi noi, la Bobotează, acest Om-Dumnezeu se coboară în adâncul apei, este afundat cu totul în materie pentru ca să o sfinţească. Coborându-se în adâncul Iordanului, Mântuitorul sfinţeşte întreaga materie. Prin acest element chimic misterios, dar omniprezent care este sfinţit acum, întreaga materie este repusă în comuniune cu Dumnezeu.
O astfel de sărbătoare importantă, cu un conţinut atât de bogat de înţelesuri uneori nu prea uşor de descifrat, nu a fost evitată de obiceiuri mai puţin creştine. De aceea, nu este de mirare că s-a încercat grefarea unor obiceiuri care nu prea au legătură cu creştinismul. Unul dintre acestea este interzicerea de spălare în Ajunul Bobotezei sau până la odovania acestui praznic. Fie că se referă la rufe sau la igiena corporală, această lipsă a folosirii apei pentru spălat porneşte dintr-o evlavie greşit înţeleasă. Deşi apele se sfinţesc cu prilejul Bobotezei, în acest moment având loc săvârşirea Aghesmei Mari, nici un fel de canon al Bisericii nu prevede rânduieli de "nespălare". Din contră, pregătirea pentru sărbătoare presupune o primenire atât sufletească, cât şi trupească. Nu se poate concepe ca un bun creştin să meargă nespălat sau neîngrijit la Biserică. Chiar şi în mănăstiri, acolo unde călugării se îngrijesc mai mult de suflet, curăţirea şi primenirea trupească ocupă un loc important, mai ales când se implică mergerea la Biserică. Într-adevăr, există exemple de sfinţi care prin dedarea lor cu totul rugăciunii sau prin chemarea specială pe care o aveau nu se îngrijeau deloc de trup. Trebuie însă avut în vedere că acestea sunt cazuri excepţionale, ele aplicându-se mai mult pustnicilor, persoanelor izolate de restul comunităţii sau nebunilor pentru Hristos. În rest, creştinul care trăieşte în comunitate, fie ea monastică sau laică, este dator să se îngrijească de curăţenia lui trupească ca o marcă a curăţiei sufleteşti pe care, deşi poate că nu o are, totuşi o doreşte.
Armonia, frumuseţea şi puritatea sufletească trebuie să îşi regăsească exprimarea în înfăţişarea trupească pe care, până la urmă, oricine o poate vedea.
