"La praznicul Bobotezei în fiecare an se începe înnoirea omului creştin. An de an, prin agheasmă se face nu numai sfinţirea caselor, ci şi a trupurilor şi a sufletelor omeneşti, se face curăţirea minţii, inimii şi a vieţii noastre", scria părintele profesor Ilarion V. Felea în lucrarea sa "Spre Tabor". Textul acesta subliniază valenţele pe care praznicul Bobotezei şi evenimentul sfinţirii caselor îl au în viaţa fiecărui creştin.
Dacă pentru credincioşii creştini Boboteaza este "praznic al înnoirii", pentru preot, praznicul acesta poate constitui cel mai bun prilej pentru desfăşurarea lucrării sale pastorale. Când afirmăm lucrul acesta, ne referim desigur la tradiţia creştină a sfinţirii caselor, îndătinată cu prilejul acestui praznic.
Boboteaza şi zilele premergătoare praznicului devin pentru creştin momentul aşteptării sfinte a "părintelui cu crucea", iar pentru preot, bucuria reivirii momentului celui mai potrivit din cursul anului pentru cercetarea caselor şi a nevoilor păstoriţilor săi. Pentru a ilustra mai bine această realitate, am recurs la mărturia unui părinte care şi-a pus toată viaţa şi sufletul său în slujirea lui Hristos şi a oamenilor: "Cercetarea credincioşilor la casele lor le aduce acestora folos prin sfinţire şi bună sfătuire, chiar şi acelora care nu frecventează biserica. Cu acest prilej poate preotul să-şi cunoască mai bine credincioşii, ce preocupări au, ce... icoane împodobesc apartamentele lor, ce rugăciuni ştiu copiii mici, ce citesc cei mari, ce influenţe eterodoxe îi încearcă şi, nu în ultimul rând, ce păcate sau patimi îi macină. Un preot conştiincios are multe de învăţat cu ocazia acestei scurte vizite pastorale" (pr. Ioan Hornea, "Semnificaţii ortodoxe", p. 64).
Preotul lasă de obicei ageasmă într-un vas curat, aflat pe masa celor care-l primesc pentru sfinţirea casei lor. Aceasta este Agheasmă Mare sfinţită fie în ajunul praznicului, fie rămasă din anul trecut, agheasmă cu care preotul sfinţeşte casele creştinilor înainte de Bobotează. Creştinii păstrează această Agheasmă Mare, fie amestecând-o cu cea pe care o iau de la biserică în ziua praznicului Bobotezei, fie consumând-o până în ziua praznicului, când aduc acasă agheasmă înnoită, din acel an.
Pentru credincioşi, momentul sfinţirii casei de către preot poate constitui cel mai bun prilej de a primi lămuriri la problemele sufleteşti care îi frământă, de a mărturisi zbaterile şi greutăţile sufleteşti sau materiale cu care se confruntă, de a primi balsamul sufletesc vindecător din partea părintelui lor sufletesc. Socotim că acesta este modul autentic de raportare la evenimentul sfinţirii caselor şi că aceasta ar trebui să fie atitudinea creştină unanimă în faţa marelui moment.
Boboteaza nu-i doar moment de primenire a caselor, de înnoire a lor, ci este, în primul rând, moment de înnoire sufletească, de tainică reculegere şi adâncă evlavie. De aceea, până astăzi, creştinii trăitori de la ţară postesc, ajunează toată ziua până în momentul în care preotul le dă crucea spre sărutare, stropindu-i cu Agheasma cea Mare.
Majoritatea credincioşilor noştri se raportează în chipul cel mai autentic la acest moment din an, unic în felul său, şi aşteaptă preotul cu crucea, în genunchi şi cu lumânarea aprinsă. Cu adevărat, ei ne impresionează prin expresia lor lăuntrică, de adâncă evlavie. Mai sunt însă şi creştini care nu înţeleg adevărata semnificaţie a acestei rânduieli bisericeşti, aşteptându-l şi primindu-l pe preot cu televizorul deschis, sau cu ţigara aprinsă, având o atitudine indecentă, care trădează de cele mai multe ori totala lor indiferenţă faţă de lucrarea Bisericii în lume. Nu-i judecăm pe unii ca aceştia, căci suntem convinşi că o fac cel mai adesea din neştiinţa şi din necunoaşterea valorii marelui moment la care sunt făcuţi părtaşi. Mai degrabă ne-am propus să conştientizăm întreg "poporul lui Dumnezeu", pe toţi membrii Bisericii, despre valoarea şi semnificaţia profund duhovnicească a unuia dintre marile momente ale casei şi familiei lor, sfinţirea de Bobotează.
