Între cele nouă porunci bisericeşti se află şi cea care ne interzice să citim "cărţi eretice". Aceasta este sintagma ce denumeşte publicaţii religioase ce conţin mistificări grave ale adevărurilor doctrinare ortodoxe, pe care le putem cataloga drept erezii.
Pentru a recunoaşte cărţile eretice, recurgem la identificarea autorităţii sub egida căreia sunt publicate. În ceea ce priveşte lucrările de teologie ortodoxă, ele sunt tipărite, întotdeauna, cu binecuvântarea ierarhului locului. Nu putem spune acelaşi lucru şi despre cărţile eretice, ele reprezentând punctul de vedere al unor autori sau grupări religioase a căror autenticitate în materie de credinţă e contestabilă. Uneori, pentru a induce în eroare cititorii, promotorii falselor învăţături recurg la utilizarea unor formule asemănătoare clasicelor binecuvântări. Iată ce găsim pe pagina de titlu a unei broşuri, plină de formulări eretice despre Sfânta Cruce: "Această carte conţine versete din Biblia tipărită cu binecuvântarea..." Chiar dacă versetele sunt reproduse corect, interpretarea lor, eludând regula contextului, conduce la afirmarea unor grave erezii.
Şi în privinţa Scripturii, există o largă categorie de traduceri mistificate care circulă în româneşte. Şi în acest caz trebuie verificată binecuvântarea patriarhală sau sinodală, dar, pentru mai multă siguranţă, se va cerceta, de pildă, versetul Matei 1, 20: toate ediţiile eretice vorbesc despre Maica Domnului ca fiind "nevasta" Dreptului Iosif, negând astfel pururea-fecioria acesteia.
Toate cărţile eretice trebuie predate preotului paroh, care va fi informat, în mod necesar, şi asupra sursei lor de provenienţă. Deşi Sfântul Vasile cel Mare îi îndeamnă pe tineri să citească şi literatură profană, culegând asemeni albinelor doar ceea ce este bun şi folositor, Biserica a rânduit ca lectura surselor eretice să fie interzisă celor neiniţiaţi, pentru a nu cădea în capcana apostaziei. Doar teologii pot şi chiar au datoria să le citească, pentru a formula răspunsurile misionare corespunzătoare.
