Atunci când doi tineri se decid să se căsătorească trebuie să împlinească anumite datorii pentru un bun început al căsniciei lor. În primul rând, la temelia hotărârii lor trebuie să stea dragostea curată, şi nu vreun interes material, sau de altă natură, fiind pe deplin conştienţi de responsabilităţile ce le revin în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Este foarte important să ceară acordul părinţilor şi să aibă binecuvântarea preotului duhovnic pentru acest pas. Înainte de a face programarea la restaurant trebuie neapărat consultat preotul care va săvârşi Sfânta Taină, deoarece sunt zile sau perioade în cursul anului când nu se săvârşesc nunţi. Acestea sunt precizate şi în calendarul bisericesc, însă o simplă întrebare făcută preotului poate confirma sau poate aduce alte răspunsuri de ordin practic pentru o mai bună organizare. În ceea ce priveşte ziua din săptămână, se obişnuieşte ca nunta să fie făcută sâmbăta, fiind de obicei zi liberă. În perspectivă duhovnicească, este recomandat tinerilor să primească Taina Sfintei Cununii duminica, după ce au participat la Sfânta Liturghie, nu sâmbăta, întrucât după oboseala ospăţului, nuntaşii nu mai pot merge la biserică a doua zi şi se întâmplă deseori ca petrecerea să continue până la bătaia clopotului.
Deoarece relaţia dintre bărbat şi femeie se consolidează după modelul legăturii de iubire dintre Hristos şi Biserică, Taina Sfintei Cununii se săvârşeşte numai în sfânta biserică şi nu în case particulare sau în grădini amenajate, după modelul protestant american. De asemenea, este foarte important să se respecte rânduiala completă din cărţile de cult deoarece fiecare moment şi fiecare rugăciune au însemnătatea şi scopul lor definit. Chiar dacă unii sunt tentaţi să solicite scurtarea slujbei din raţiuni organizatorice, tinerii care se căsătoresc trebuie să înţeleagă faptul că primesc sfântul har ce va transforma iubirea firească în iubire suprafirească, ce îi va ţine uniţi toată viaţă. De-a lungul timpului, s-au strecurat în cadrul cununiei religioase diferite practici care nu aparţin duhului ortodox. De exemplu, legarea mâinilor mirilor cu o batistă albă în timpul rugăciunii a treia nu este o practică ortodoxă, este lipsită de un simbolism real şi nu face decât să banalizeze un moment duhovnicesc în esenţă. Un alt moment care trebuie făcut cu decenţă şi sobrietate este "înconjurarea mesei". Chiar dacă exprimă bucuria pentru întemeierea unei noi familii, nu trebuie făcută cu paşi agitaţi, în ritm de dans sau cu ţopăieli. Acest dans are o profundă semnificaţie teologică şi morală şi nu trebuie confundat cu o "horă a tinerilor". De asemenea, obiceiul unora dintre miri de a se călca unul pe altul pe picioare, după ce li se pun cununiile, nu poate fi decât un gest care produce ilaritate între nuntaşi. Presupusa "punere sub papuc" nu face decât să trădeze micimea sufletului dornic de autoritate într-o relaţie în care "numitorul comun" şi cel care aduce buna înţelegere nu poate fi decât harul Duhului Sfânt. Alte practici care nu se justifică sunt aruncatul cu bomboane, obiceiul mireselor de a se feri una de alta în cazul în care se întâlnesc, vărsatul găleţii cu apă şi flori în uşa bisericii, ş.a. Întrucât este un moment important în viaţă şi sfânt totodată, trebuie tratat şi asumat cu toată seriozitatea şi evlavia, conştienţi fiind de implicaţiile reale ale acestui act în procesul nostru de mântuire.
