Fiind oameni ca şi noi, sfinţii au căutat mereu să facă voia lui Dumnezeu. Şi curăţindu-şi viaţa prin credinţă şi fapte bune, sfinţii s-au făcut lăcaşuri ale Duhului Sfânt, vase pline de apa cea vie. Astfel că Dumnezeu i-a binecuvântat şi a rânduit ca sufletele lor să petreacă în veşnica bucurie din ceruri, iar trupurile lor să păstreze pe pământ semnele şi puterea vieţii lor binecuvântate. De aceea, Sfânta Biserică a rânduit ca aceste moaşte să fie puse la închinare şi cinstire, spre folosul şi desăvârşirea credincioşilor. În acest mod, creştinul ia aminte mai uşor la viaţa lor sfântă şi primeşte har pentru întărirea credinţei şi putere pentru a le urma faptele lor cele bune.
De cele mai multe ori, sfintele moaşte sunt depuse spre închinare în sicrie sau chivoturi împodobite şi îmbogăţite de credincioşi. Aceştia fac donaţii pentru folosul duhovnicesc primit prin mila sfântului respectiv. Fiecare închinător simte nevoia de a-şi lăsa darul său cât de mic, jertfa sa de preţuire şi iubire către sfânt.
Mergând spre locul special amenajat pentru cinstirea sfintelor moaşte, credinciosul trebuie să păstreze buna cuviinţă. În caz că mai sunt şi alte persoane, fiecare să se închine la momentul potrivit, aşteptându-şi răbdător rândul. Nu trebuie bruscaţi ceilalţi închinători, căci, deşi Împărăţia lui Dumnezeu se ia de către cei ce se silesc, sârguinţa trebuie să fie în dragoste şi fapte bune, nu în acţiuni străine de duhul păcii lui Hristos. De aceea, respectarea celorlalţi închinători este prilej de bucurie pentru sfântul care priveşte.
Mergând spre închinare, trebuie să ne rugăm sfântului respectiv pentru ajutor şi luminare. Nu este necesar să se folosească multe cuvinte, pentru că sfântul ştie de cele ce avem nevoie. Trebuie doar să avem evlavie şi credinţă că sfântul ne va ajuta în modul în care ne vom folosi cel mai mult. Dacă aşteptarea se prelungeşte, în acest timp se pot citi rugăciuni, acatistul, paraclisul sau viaţa sfântului. Acestea se vor face în linişte pentru a nu-i deranja pe ceilalţi închinători.
La rândul cuvenit, apropiindu-ne de raclă, ne închinăm şi cădem în genunchi, sărutând şi rugându-ne sfântului respectiv. Dacă spaţiul şi timpul permit, se pot face închinăciuni sau metanii, dar trebuie avut mereu în vedere să nu deranjăm sau să-i întârziem pe ceilalţi la închinare. Ca nu cumva, vrând să dăm cinste sfântului, să dispreţuim faptele lui cele bune, neurmându-i exemplul în iubirea faţă de aproapele. Să nu uităm că el ar vrea ca să-i urmăm faptele şi credinţa mai mult decât să-i oferim o închinare superficială şi egoistă care uită de iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.
Sfintele moaşte se cinstesc prin sărutare. Trebuie menţionat faptul că buzele şi faţa trebuie să fie curate pentru a nu întina şi murdări cele pe care vrem să le cinstim. În nici un caz nu trebuie luat ceva din cele puse la închinare "ca amintire". Profanarea lucrurilor sfinte nu poate atrage decât mânia lui Dumnezeu şi necazul făptuitorului care a îndrăznit aşa ceva.
Plecând de la închinare, credinciosul trebuie să păstreze în minte exemplul sfântului. El trebuie să sporească rugăciunea, să-şi înmulţească milostenia şi să-şi întărească efortul în săvârşirea tuturor faptelor bune. Doar urmând exemplul sfinţilor, fiecare creştin va putea ajunge în comuniunea de iubire a Împărăţiei lui Dumnezeu.
