Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Sfaturi practice în Biserică: Cum citim din Sfânta Scriptură
Sfântul Apostol Pavel îi spune ucenicului Timotei: "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun (II Tim. 3,4)". Se observă astfel nevoia şi importanţa citirii şi studierii Sfintei Scripturi.
Biblia trebuie să ocupe un loc special în casă, de unde fiecare membru al familiei este dator să citească. Trebuie menţionat faptul că, deşi cinstim cuvântul Domnului cuprins în Scripturi, nu punem Biblia la loc de închinare. Cuvântul revelaţiei dumnezeieşti lucrează prin autoritatea şi puterea Celui ce l-a dat în cel ce ascultă şi face ceea ce aude. Preţuim şi cinstim Cartea Sfântă, dar trebuie să fim conştienţi că scopul vieţii noastre e unirea cu Hristos. Sărutăm obiectul care conţine cuvântul Lui binecuvântat, dar trebuie să tindem la împlinirea lui, la naşterea lui Hristos în gândul şi inima noastră. În acest sens, Părinţii Bisericii subliniază faptul că dacă nu s-ar fi păstrat nici un text scris al Scripturii, Sfinţii ar fi rescris cele necesare pentru mântuire în virtutea faptului că Hristos trăieşte efectiv în ei. Aşadar, deşi "cuvintele Domnului" sunt "cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori" (Ps. 11,6), Biblia ne ajută doar în măsura în care noi ne străduim să cunoaştem şi să facem voia divină, tocmai pentru ca Hristos să se poată naşte şi în peştera inimii şi minţii cititorului. Înainte de a citi din Scriptură, trebuie să ne liniştim mintea, să căutăm un loc liniştit pentru a ne putea concentra la cele citite. Unii preferă să citească în picioare sau în genunchi din respect pentru cuvântul Domnului. Dar poziţia trupului ajută doar în măsura în care este de folos scopului, de aceea, cel ce nu face acestea nu trebuie să-şi încarce conştiinţa inutil. Astfel, cu mintea limpezită, facem cruce şi ne rugăm pentru luminare. De regulă se citesc două-patru capitole pe zi: unul din Faptele Apostolilor sau Epistole, unul din Evanghelii şi unul-două din Vechiul Testament. Alţii citesc separat şi un capitol din Apocalipsă. Dar pentru că această carte este simbolică şi dificil de interpretat, nu este recomandat să se ia decizii pripite cu privire la înţelesurile aparente ale scrierii. Oricum, fiecare cuvânt din Biblie are mai multe planuri de înţelegere şi trebuie să găsim mereu sensuri şi raţiuni mai profunde la cele citite. Trebuie evitată tendinţa de a lua fiecare cuvânt textual: "Aşa a zis Dumnezeu, să nu cercetăm mai mult". Trebuie să înţelegem sensul şi duhul Celui ce vrea mântuirea noastră, dar şi particularităţile de stil, limbă şi cultură ale autorului sau contextul istoric şi social al momentului scrierii. Atunci când un cuvânt găseşte ecou în inima noastră, "o dulceaţă oarecare sau umilinţă, opreşte-te asupra lui", sfătuieşte Sfântul Ioan Scărarul. Meditarea asupra lui şi memorarea lui va aduce mângâiere atunci când cartea nu este la îndemână. Unii îl şi subliniază cu un creion colorat pentru a fi mai uşor de găsit la o căutare ulterioară. Lectura Bibliei de pe calculator şi telefon poate fi utilă pentru timpul în care nu avem Biblia la îndemână. Unii nu se pot acomoda sau se concentrează mai greu când citesc în acest mod, dar aceasta depinde de fiecare. Atunci când într-o zi se sărbătoreşte un eveniment sau o persoană ce a scris e menţionată în Biblie, se pot citi textele ce istorisesc evenimentul respectiv sau au fost scrise de persoana sărbătorită. După citirea textelor sfinte, facem cruce şi-L rugăm pe Dumnezeu să ne întărească în dreapta înţelegere şi în practicarea celor citite. Cele spuse cu privire la citirea Sfintei Scripturi se pot aplica şi la alte cărţi ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.