Socotim perioada dintre prăznuirea Sfintelor Paşti şi Cincizecime ca perioadă pascală, care, datorită semnificaţiei Învierii Domnului, prezintă specificul bucuriei depline. În toată această perioadă predomină rugăciuni şi cântări legate de biruinţa Învierii Mântuitorului Hristos, cea mai mare minune săvârşită de El, ce aduce o deplină bucurie duhovnicească atât pentru om cât şi pentru întreaga natură.
Bucuria nu se manifestă niciodată cu semn de supunere, ci cu participare verticală, printr-o poziţie dreaptă, senină şi veselă, şi nu prin îngenunchere sau prosternare. Poziţia verticală pe care doar omul o poate avea este în acelaşi timp o atitudine şi o poziţie fizică plină de respect pentru Cel ce a Înviat.
Îngenuncherea (şi metania) este semn al pocăinţei şi al supunerii depline. Sfântul Vasile cel Mare spune că "preferăm a sta drept la rugăciuni spre a ne aduce lămurit aminte, ca oarecum să ne strămutăm mintea noastră de la cele prezente la cele viitoare. Şi prin fiecare plecare de genunche şi ridicare arătăm cu fapta că prin păcat am căzut la pământ, şi că prin iubirea de oameni a celui ce ne-a zidit am fost chemaţi sus, la cer". Acest gest de îngenunchere ca smerire, chiar dacă este act de cult, nu se potriveşte în perioada pascală. Postul Mare a rânduit pentru credincioşi atmosfera şi prilejul de îngenunchere şi de exprimare a pocăinţei pentru păcate, dar acum perioada pascală schimbă radical atmosfera de tristeţe în bucurie, îngenuncherea în ridicare, Patima în Înviere.
Repere în interzicerea îngenuncherii în perioada pascală, chiar şi în ziua Învierii - duminica, ne sunt canoanele şi rânduielile tipiconale. Astfel, Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic (325) precizează: "Deoarece sunt unii care îşi pleacă genunchii duminica şi în zilele Cincizecimii - pentru ca toate să se păzească în acelaşi fel în fiecare parohie, Sfântului Sinod i s-a părut ca rugăciunile să fie aduse lui Dumnezeu stând ei în picioare". Canonul 90 al Sinodului Trulan aminteşte: "Am primit în mod canonic, de la de Dumnezeu purtătorii Părinţii noştri, să nu plecăm genunchii în dumineci, cinstind Învierea lui Hristos..." Sfântul Vasile cel Mare (Can. 91) spune: "Şi drepţi stând facem rugăciunile duminica, dar motivul nu-l ştim toţi, ci facem aceasta nu numai ca unii care, înviind împreună cu Hristos şi fiind datori a năzui spre cele de sus, în ziua învierii ne aducem aminte prin starea de rugăciune, prin harul cel dat nouă, ci fiindcă se vede că este imaginea veacului aşteptat... Apoi, şi Cincizecimea întreagă este semn de aducere aminte a Învierii ce se aşteaptă în veacul viitor".
