O problemă foarte discutată în lumea de azi o reprezintă botezul pruncilor. De cele mai multe ori, creştinii ortodocşi sunt acuzaţi că prin botezul pruncilor anulează acestora libertatea de a alege mai târziu credinţa care li se "potriveşte".
Pentru a înţelege corect sensul acestui botez, vom porni de la o afirmaţie a părintelui Stăniloae, care subliniază cu privire la harul primit la botez: "Trebuie să intre întâi Dumnezeu în mod voluntar în raza de existenţă a omului, săşi trimită iubirea Lui spre acest om, ca acesta să poată lua putere de viaţă nouă". Prin urmare, cu toate că Dumnezeu se apleacă spre om, acesta (omul), pe de o parte, are libertatea de a se împotrivi harului, dar, pe de altă parte, nu are libertatea de a-l lua prin propria putere. Sfântul Ioan Gură de Aur aminteşte în această privinţă că, faptul de a fi născuţi prin naştere tainică şi de a fi fost curăţiţi de toate câte am păcătuit mai înainte, se realizează prin botez. Dar faptul de a rămâne mai apoi în curăţie fără vreo întinare este în puterea şi în râvna noastră. Deci botezul este desăvârşit, dar nu desăvârşeşte.
Mai departe, amintim că Însuşi Hristos Domnul spune: "De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia cerurilor" (Ioan 3, 5). Astfel, posibilitatea de a renaşte prin actul liturgic, făcut din dorinţa altuia, când cineva este adus să fie consacrat lui Dumnezeu, este realizată de Duhul Sfânt prin care este renăscut cel adus. În fond, nu se spune niciodată în Scriptură: "Dacă cineva nu va fi născut din dorinţa părinţilor sau din credinţa celor care îl aduc, sau din credinţa celor care administrează botezul", ci: "Dacă cineva nu va fi născut din apă şi din Duhul Sfânt".
De asemenea, precum actul botezului este numit "naştere din duh" sau "a doua naştere", rezultă clar că prima naştere este "naşterea fizică". Acum urmează întrebarea logică: "Atunci când ai fost născut întâia oară, te-a întrebat cineva dacă vrei sau nu să te naşti? Ţi-a fost cerută părerea dacă tu eşti de acord să intri într-o astfel de lume?" Prin urmare, aşa cum nu te-a întrebat nimeni dacă eşti de acord să te naşti întâia oară, faptul de a te naşte a doua oară prin botez este un act zidit pe voinţa celor ce cred. Astfel, pruncul, cu toate că încă nu are credinţa aceasta care se zideşte prin voinţă, totuşi devine credincios prin sacramentul credinţei. În plus, precum se răspunde că acesta crede, tot aşa este numit şi credincios, nu pentru că acceptă printr-un act propriu de judecată, ci pentru că primeşte sacramentul.
La fel, Clement Alexandrinul reliefa că Dumnezeu ne arată că vrea să fim ca pruncii, adică aşa cum am fost născuţi din pântecele apei, şi nu din pântecele mamei, deoarece de acolo am venit cu păcatul strămoşesc. Căci Dumnezeu doreşte ca naşterea care urmează naşterii să ne facă nemuritori. Acest concept introdus de Clement Alexandrinul descoperă ideea unei paternităţi divine a creştinilor.
În concluzie, nu omul, ci Dumnezeu este autorul renaşterii baptismale şi de aceea voia Tatălui este ca omul să fie părtaş al Sfântului Duh, dar după ce este născut din nou la o viaţă neobişnuită şi nouă, să fie încă de pe pământ cetăţean al cerului. În fond, noi botezăm pruncii pentru că ne-am hotărât ca ei să trăiască veşnic, căci botezul este intrarea în viaţa veşnică.
