Pe parcursul anilor de preoţie ne-am confruntat adesea cu solicitări insistente din partea anumitor credincioşi pentru dezlegări, molitfe, citiri de "acatiste", sfeştanii la domiciliu etc., cu scopul mărturisit de a scăpa de un anume necaz, de a li se împlini diferite doleanţe etc. Înfiripând în prealabil un mic dialog cu fiecare dintre solicitanţi, am constatat că majoritatea nu aveau legături cu Biserica decât ocazional. Nici vorbă de Sfânta Liturghie, Spovedanie, Împărtăşanie… Ei ştiau doar că trebuie să prezinte preotului "acatistul", să li se citească "ceva", să dea bănuţul şi să plece liniştiţi la treburile lor, cu încredinţarea că şi-au făcut datoria în faţa lui Dumnezeu şi că li se va împlini cererea în cel mai scurt timp. Ne-am dat seama, astfel, că era nevoie de o catehizare ad-hoc, fie cât de scurtă, în încercarea de a-i lămuri că acest mod de a "rezolva" cu Biserica şi preotul este de-a dreptul comercial şi, în cele din urmă, ineficient. A considera, bunăoară, că "Molitfele Sfântului Vasile cel Mare" sunt mai importante decât Liturghia şi că pot "rezolva" automat răul din viaţa şi casa cuiva este o mare înşelare. Nu trebuie, totuşi, să avansăm ideea că dezlegările, molitfele etc., chiar săvârşite ocazional, ar fi lipsite total de valoare, mai ales atunci când creştinul necăjit vine cu multă credinţă şi nădejde la preot. Dar a ne limita doar la cele câteva minute de "slujbă" este extrem de puţin, faţă de multitudinea problemelor pe care le au bieţii oameni, adesea dramatice. Din punct de vedere liturgic şi duhovnicesc, se recomandă, aşadar, un "tratament" complet, pentru că nici la medic, se ştie, îngrijirea unui bolnav nu se limitează doar la o simplă consultaţie. Practic, credincioşii "rupţi" de Biserică trebuie convinşi, întâi de toate, să se ataşeze de Sfânta Liturghie. În acelaşi timp, să se pregătească de Spovedanie, cu post şi rugăciune, pe măsura puterilor personale, desigur. Spovedania le va fi, apoi, de mare ajutor! După ani în şir de păcate şi, adesea, mari întinăciuni, sufletul este curăţat şi capătă putere să lumineze întreaga lor fiinţă. Pasul următor trebuie să vizeze neapărat pregătirea pentru Împărtăşanie, întrucât numai împărtăşindu-se creştinul poate intra în deplină comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos şi cu Biserica întemeiată de El.
Trebuie să spunem adevărul până la capăt: molitfele, dezlegările, "acatistele", sfeştaniile ş.a. nu pot înlocui Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine. În consecinţă, nu pot nici să ofere sprijinul izbăvitor pe care-l aşteaptă credinciosul aflat în necaz. În schimb, pentru creştinul care participă constant la Sfânta Liturghie şi beneficiază de Sfintelor Taine, în special Spovedania şi Împărtăşania periodică, celelalte slujbe aduc mult spor de har şi reprezintă, adesea, o caldă mângâiere de moment.
Ar fi nedrept, însă, dacă am plasa doar în răspunderea credincioşilor mai puţin catehizaţi obiceiul preferinţelor exagerate pentru molitfe şi dezlegări ocazionale, rupte de viaţa liturgică a Bisericii… Noi, preoţii, greşim mai mult decât ei dacă le alimentăm aceste obiceiuri, însoţite de speranţe deşarte, intrând în "jocul" credinciosului grăbit şi "fără de Biserică", dispus la un schimb mercantil cu Dumnezeu, gata să-şi continue nestingherit, apoi, viaţa păgânească de mai-nainte. Dar dacă, în schimb, cu răbdare şi tact, reuşim să-l aducem pe drumul cel bun al credinţei, atunci să avem certitudinea că îl ajutăm efectiv. Nu în ultimul rând, convingându-l mai ales că nu "rezolvările" de moment, pentru interese adesea materiale, au importanţă prioritară, ci vieţuirea creştinească strâns legată de Biserică, singura care conduce spre Împărăţia cerurilor.
