Anul liturgic presupune rânduieli cu totul excepţionale care se datorează în primul rând prăznuirii unor sărbători extrem de importante, sărbători numite praznice împărăteşti. Dintre aceste sărbători care modifică slujbele săvârşite în Biserică se află Naşterea Domnului ca eveniment unic şi care schimbă rânduiala obişnuită în concretizarea unei bucurii şi frumuseţi creştine ce nu pot fi umbrite de nici un eveniment trist.
Astfel, slujba Parastasului ce se săvârşeşte pentru cei adormiţi şi care aminteşte de moarte, de tristeţea despărţirii, nu se mai oficiază în cadrul slujbelor ca nu cumva, bucuria Întrupării - Naşterii Domnului şi a Epifaniei - Botezul Domnului, să fie înlăturată.
Grija faţă de cei adormiţi poate fi unită cu bucuria Naşterii Domnului prin Sfânta Liturghie, unde, prin citirea pomelnicelor de către preot şi prin scoaterea părticelelor (miride) în cadrul Proscomidiei, se săvârşeşte o rugăciune specială spre iertarea păcatelor celor adormiţi.
Liturghia săvârşită cu ocazia Naşterii Domnului sau a Botezului Domnului concretizează faptul că Hristos S-a întrupat şi a început misiunea mântuitoare atât pentru noi cei vii, cât şi pentru cei adormiţi. De aceea, aceste sărbători sunt prioritare faţă de orice altă rânduială care stă în relaţie directă cu cei adormiţi.
În creştinism, viaţa duhovnicească bazată pe prăznuirea unor sărbători unice în an trebuie să acceadă către frumuseţe şi bucurie deplină. Cum putem uni bucuria Naşterii Domnului - când slujba copleşeşte de frumuseţe şi chemare la prăznuirea bucuriei - cu rânduiala parastasului, care are în centru moartea firească a omului?!
Deci, în această perioadă dintre 20 decembrie şi 6 ianuarie încetăm săvârşirea parastaselor ca semn de preţuire a acestor sărbători care nu se potrivesc cu doliul pentru cei adormiţi.
Ce se întâmplă dacă în această perioadă coincide sorocul de pomenire? Răspunsul e foarte simplu, parastasul sau pomenirea celor adormiţi se amână fie înainte de praznicul Naşterii Domnului (până în data de 20 decembrie) sau după Botezul Domnului. Amânarea pomenirii celor adormiţi nu constituie absolut nici un păcat sau vreo greşeală, pentru că trebuie să fim conştienţi de faptul că Hristos coboară pe pământ pentru mântuirea tuturor oamenilor.
Însă nimeni nu ne poate opri în rugăciunea personală pentru cei adormiţi şi pe care putem să o prelungim la Sfântul Altar şi prin milostenii.
