În slujba Utreniei din zilele de prăznuire a sfinţilor există un element liturgic de importanţă pedagogică deosebită, pe care însă deseori îl trecem prea uşor cu vederea. El se numeşte, în terminologia bisericească, sinaxar şi are rolul de a prezenta, prin lectură publică, viaţa sfântului pomenit în ziua respectivă. Aghiografia ortodoxă dă mărturie luminoasă în legătură cu vieţile şi muceniciile pilduitoare ale miilor de eroi ai credinţei creştine. Toate acestea au fost consemnate în calendare sau martirologii, mai întâi pentru a da cinstirea cuvenită acelor oameni jertfelnici care au devenit "prieteni ai lui Dumnezeu", şi apoi pentru a zidi, cu forţa lor de înrâurire spirituală şi morală, alte caractere creştine. Din istoria liturgică este cunoscut faptul că cea mai importantă formă de manifestare a cultului sfinţilor a fost instituirea de sărbători sau zile consacrate cinstirii lor în cursul anului bisericesc. Pentru a-şi arăta evlavia faţă de cei care trecuseră prin sacrificiu de sine "în locaşul adevăratei bucurii", creştinii construiau biserici pe mormintele martirilor şi făceau în ele rugăciuni, privegheri, citeau istoria pătimirii acelor sfinţi şi săvârşeau Sfânta Euharistie, cuminecându-se şi întărindu-se reciproc în urmarea cu nădejde şi răbdare a suferinţelor pentru apărarea credinţei.
Când participăm la slujba pomenirii unui sfânt, este esenţial să-i cunoaştem viaţa şi slujirea în Hristos. Recomandarea este valabilă în general, însă ea devine imperativă atunci când noi înşine purtăm numele acelui sfânt. Acest aspect ne apropie mai mult de sfântul respectiv şi ne îndeamnă să-i urmăm exemplul în contextul vieţii noastre. Ne stau la îndemână, în acest scop, acele minunate cărţi de zidire duhovnicească pe care Biserica le-a recomandat întotdeauna spre lectură cucernică: "Vieţile Sfinţilor", "Mineiele" şi "Proloagele". Ele se găsesc în orice lăcaş de cult, rânduite lunar, şi pot fi consultate fie prin împrumut de la strană sau din biblioteca parohială, fie prin achiziţionare de la pangarul bisericii. Fiecare filă de sinaxar conţine învăţăminte de folos pentru întărirea noastră în credinţă şi pentru îndreptarea unei vieţi păcătoase. Au fost cazuri de convertiri profunde ca urmare a simplei ascultări a istorisirii aghiografice în cadrul slujbei din biserică. În acest sens, un autor îi numea pe sfinţi, într-o carte dedicată rolului lor de călăuze spirituale, "cei mai autentici pedagogi ai mântuirii omului" (pr. Eugen Drăgoi, "Sfinţii şi pedagogia mântuirii", Bucureşti, Editura Sophia, 1999, p. 11).
Aşadar, pentru a valorifica potenţialul educativ creştin al sinaxarului, îndemnăm ca nicicum citirea lui să nu fie sub nici un pretext omisă ori prescurtată, ci să se aibă în vedere o lectură cât mai clară, inteligibilă, pusă în evidenţă de intonaţia corespunzătoare, astfel încât mesajul istoric şi duhovnicesc să fie cât mai bine receptat de credincioşii care participă la slujbă. Acolo unde
obştea liturgică se întregeşte mai târziu, pentru a ne asigura că istorisirea vieţii sfântului sau a evenimentului respectiv este auzită de cât mai mulţi credincioşi, lectura sinaxarului se poate relua la momentul chinonicului, în cadrul Sfintei Liturghii (aceasta nu înlocuieşte, bineînţeles, rostirea cuvântului panegiric de către preot, ci o sprijină sau o completează). Credincioşii sunt povăţuiţi să asculte cu evlavie citirea sinaxarului şi să se raporteze la măsura credinţei şi a vieţii acelui sfânt, încercând să-i urmeze exemplul, cât mai aproape, în planul propriei vieţi. În felul acesta, pentru noi, modelul creştin pe care-l constituie sfinţii nu va rămâne doar unul livresc, ci se va întrupa în viaţa concretă şi va rodi sfinţenie la rându-i.
