Tradiţia cultului creştin atestă consecvent, încă de la începuturi, prezenţa elementului didactic sau învăţătoresc în structura slujbelor bisericeşti. Referindu-ne strict la Sfânta Liturghie, "sâmburele de foc al cultului ortodox" (Nichifor Crainic), aflăm, tot din izvoarele istoriei liturgice, că celebrarea euharistică - frângerea pâinii - era pregătită în sufletele participanţilor prin lecturi consistente din Sfânta Scriptură, urmate imediat de aprofundarea lor prin omilia sau cuvântul de învăţătură al păstorilor comunităţii. Mai mult, învăţătura biblică devenea un subiect de convorbire ziditoare între episcop sau preot şi credincioşi (etimologic, cuvântul omilie înseamnă convorbire în cadru comunitar), cu scopul de a descoperi şi a urma principiile mântuitoare ale vieţuirii creştine după voia lui Dumnezeu.
Observând cu atenţie configuraţia de astăzi a Sfintei Liturghii, distingem o primă parte a ei care cuprinde elemente preponderent didactice: citirile biblice (apostol, evanghelie, cazanie şi predică). Altfel spus, înainte de a ne sfinţi, Liturghia ne învaţă. Ce ne învaţă? Cuvântul lui Dumnezeu, voia Lui sfântă şi sfinţitoare, a cărei împlinire ne transformă în cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor încă din această viaţă. Apostolul, acea psalmodiere a învăţăturii adresată de apostolii Domnului, în special de Sfântul Pavel cel numit "dascălul omenirii" (Sfântul Ioan Gură de Aur), comunităţilor creştine din primul veac al Bisericii, constituie o pregătire a lecturii evanghelice. Citirea lui înaintea Evangheliei ne arată că apostolii au fost exegeţii cei mai apropiaţi de Adevăr ai cuvântului dumnezeiesc şi propovăduitorii lui în lumea întreagă.
Citirea pericopei (fragmentului) din Evanghelie îl închipuie pe Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, "Învăţătorul nostru suprem" (pr. Constantin Galeriu) împărtăşind oamenilor Calea, Adevărul şi Viaţa ce izvorăsc din mesajul Său dumnezeiesc. Sfântul Maxim Mărturisitorul, unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii, vorbeşte de o întrupare a Cuvântului divin în Sfânta Scriptură. În biserică, Evanghelia sau Vestea cea bună a mântuirii prin Iisus Hristos se ascultă "cu înţelepciune" şi "drepţi", adică în trezvie, drepţi în trup şi în cuget, smeriţi şi rugători pentru "luminarea minţii spre înţelegerea evanghelicelor propovăduiri" ale Domnului. Ascultând cuvântul evanghelic, trebuie să ne străduim a-l înţelege şi a-l transforma în călăuză a vieţii noastre de toate zilele. Ambele citiri biblice sunt precedate de îndemnul "Să luăm aminte!", ceea ce ne îndeamnă la maximă atenţie şi participare sufletească.
Predica sau cuvântul de învăţătură al preotului liturghisitor are menirea extrem de importantă de a ne ajuta în efortul înţelegerii şi asimilării conţinutului biblic lecturat mai înainte. Discursul omiletic al slujitorului conţine tâlcuiri, explicaţii, naraţiuni, argumente biblice şi patristice, sfaturi morale, îndrumări practice etc. Scopul lor este de a ne face cât mai accesibilă, în suflet şi în faptă, învăţătura de credinţă a Bisericii. Prin urmare, predica nu este un accesoriu dispensabil al Liturghiei, ci o componentă cu funcţie didactică şi moral-religioasă de importanţă capitală. Ascultăm cuvântul de învăţătură cu atenţie şi receptivitate, încercând să asimilăm cât mai temeinic ideile ce ni se comunică. Eventualele puncte asupra cărora avem nevoie de lămuriri suplimentare le putem discuta cu preotul predicator mai pe larg, în particular, la finalul slujbei sau în alt context adecvat (dialogul catehetic săptămânal).
Pentru o mai bună receptare a textelor scripturistice lecturate în cadrul Sfintei Liturghii, precum şi a predicii, recomandabil este să citim în ajun cele două pericope, a căror locaţie biblică este indicată în calendar, cu roşu, la duminica respectivă. Angajându-ne într-un act de meditaţie asupra lor, semnificaţiile ce răzbat din Liturghia Cuvântului ne vor fi mult mai clare şi uşor de transpus în faptă.
