Nașterea Domnului este sărbătoarea celei mai mari bucurii oferite de Dumnezeu neamului omenesc - Întruparea Fiului Său, împlinirea Tainei din veci ascunse, singurul lucru nou sub soare. Bucuria nașterii lui Iisus
Sfaturi practice în Biserică: Prin Taina Sfântului Maslu se sfinţeşte doar uleiul
Dacă privim la rânduiala corectă a sfintelor slujbe observăm că fiecare slujbă, fie ea Ierurgie sau Taină, fie săvârşită în cadrul lăcaşului de cult sau la casa credinciosului, se săvârşeşte sfinţirea unei anumite materii (apă, vin, ulei, pâine).
Astfel, în cadrul Tainei Sfântului Botez se săvârşeşte în mod special sfinţirea uleiului prebaptismal şi a apei în care se va afunda pruncul; la Taina Sfintei Cununii se binecuvântează vinul din care vor gusta mirii ca prefigurare a comuniunii prin Euharistie; în cadrul Sfintei Liturghii se săvârşeşte sfinţirea Cinstitelor Daruri de vin şi prescură; la Sfeştanie se sfinţeşte apa cu care se va stropi întreaga casa şi credincioşii; astfel şi la Taina Sfântului Maslu are loc doar sfinţirea concretă a unei singure materii, şi anume sfinţirea uleiului. Această sfinţire doar a uleiului sau a untdelemnului respectă întocmai cinstirea şi corectitudinea Tainei, cât şi îndemnul concret al Sfântului Apostol Pavel, care spune: "De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii ca să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului" (Iacov 5, 14-15). Cu alte cuvinte, materia principală peste care se pogoară harul sfinţitor al Sfântului Duh din cadrul Tainei Maslului este uleiul, pentru că cu acest ulei se unge spre vindecare bolnavul. Astfel, uleiul sfinţit în cadrul Tainei este practic elementul direct şi concret prin care omul ia contact şi îl utilizează în mod direct şi personal prin ungere harică. Uleiul adus pentru sfinţire în cadrul acestei Sfinte Taine trebuie să fie absolut curat şi pus în vase curate pentru ca Duhul Sfânt să caute spre materia curată care dă cinstire cuvenită sfinţirii şi rolului materiei sfinţite. De ce am amintit că la Taina Sfântului Maslu se sfinţeşte doar uleiul? Pentru că, în multe zone, atunci când se săvârşeşte această Taină, credincioşii aduc, din neştiinţă, tot felul de lucruri: făină, pâine, haine; lucruri care nu primesc absolut nici un har sfinţitor sau vindecător, pentru că pogorârea harului sfinţitor se face exclusiv asupra uleiului: "Doamne, Care cu mila şi cu îndurările Tale, tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, Însuţi, Stăpâne, sfinţeşte untdelemnul acesta..." (fragment din slujba Sfântului Maslu). Deci, preoţii nu cheamă harul sfinţitor nici asupra făinii sau a pâinilor şi nici a altor lucruri. Credincioşii aducând şi alte lucruri în afară de ulei, aduc practic necinstire Tainei, şi, mai mult de atât, pot provoca dezordine.