Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Sfaturi practice în biserică: Să nu dialogăm cu răstălmăcitorii credinţei!
Adesea, creştinul ortodox este pus în faţa unei situaţii neaşteptate: la uşa casei sună vizitatori nepoftiţi, care insistă să-şi prezinte oferta religioasă, alta decât învăţătura sfântă a Bisericii. De cele mai multe ori, cei în cauză încearcă să-şi mascheze intenţiile prin debutul unor conversaţii „inofensive“, pornind de la realităţi sociale, economice sau politice problematice, cărora un „studiu biblic la domiciliu“ le-ar oferi soluţii. Puţini însă ştiu că în spatele figurilor amabile ale musafirilor (în unele cazuri familii întregi, incluzând şi copii) stă un puternic şi abil sistem de manipulare, folosindu-se de tactici prozelitiste redutabile.
Mântuitorul Hristos îndeamnă la propovăduirea Evangheliei „la toată făptura“ (Mt. 28, 19). Într-un spaţiu creştin-apostolic, cum este cel românesc, vestea mântuirii a ajuns, deja, de aproape două mii de ani, iar acţiunile evanghelizatorilor contemporani nu se justifică decât pentru interese proprii, concretizate în atragerea de adepţi (prozelitism). Adesea, demersurile lor sunt sprijinite de donaţii constând în literatură religioasă, alimente sau obiecte casnice. Sistemul dezvoltat este unul investiţional: cadourile făcute se vor întoarce donatorilor sub forma zeciuielilor impuse. De aceea, interesul este enorm: vizitatorii îşi împart teritoriile şi întocmesc „rapoarte de teren“, iar replicile dialogurilor sunt însuşite după manuale de prozelitism, aşa încât mereu să poată avea, cu uşurinţă, ultimul cuvânt. Din păcate, statutele unor culte recunoscute în ţara noastră consfinţesc datoria adepţilor de a predica „de la uşă la uşă“, ignorând pericolul învrăjbirii religioase, condamnat de Constituţia României. În faţa acestei provocări, creştinul ortodox trebuie să nu accepte să dialogheze cu cei ce răstălmăcesc dreapta credinţă. Refuzul trebuie să fie politicos, dar categoric. Preotul trebuie anunţat de îndată ce pe raza parohiei îşi fac apariţia predicatori de alte credinţe. Toată literatura religioasă lipsită de autoritatea ortodoxiei trebuie colectată şi predată preotului pentru formularea unor studii apologetice, predici şi cateheze adecvate. Creştinul ortodox să nu se lase atras în nici o formă de conflict confesional, ştiută fiind tendinţa de victimizare a minoritarilor aparţinători altor religii.