Sărbătorile de iarnă cuprind evenimente de o importanţă deosebită pentru viaţa noastră duhovnicească. După o pregătire de 40 de zile cu post, rugăciune şi fapte bune, ne-am învrednicit de primirea şi de Naşterea lui Hristos. După coborârea lui Dumnezeu în inima lui, creştinul nu poate să nu-şi lase faptele cele rele, omul cel vechi, şi să nu înceapă un an nou, o viaţă nouă. Doar prin schimbarea omului vechi cu omul cel nou în Hristos, credinciosul poate înţelege Boboteaza, sărbătoarea în care credinciosul Îl vede şi Îl descoperă pe Dumnezeul iubirii treimice.
În acest sens, Anul Nou este prilej pentru un nou început pentru fiecare om care vrea să-şi schimbe viaţa lui limitată, bucuria palidă şi efemeră, cu o viaţă nouă ce izvorăşte din unirea cu Hristos, adevărata bucurie şi împlinire a omului.
Creştinul este dator să sărbătorească trecerea dintre ani… creştineşte. Nici nu se cuvine altfel! De aceea, fiecare creştin este dator să meargă pentru rugăciune la biserică. Aici, preotul şi credincioşii aduc mulţumiri pentru binefacerile primite în anul care tocmai s-a încheiat, dar şi rugăciuni de cerere pentru un început nou, pentru o vieţuire mai bună. Cu ocazia noului an se face slujba Te Deum şi Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Unii preoţi citesc acum şi Moliftele Sfântului Vasile, rugăciuni în care se blestemă diavolul, începătorul răutăţii. Astfel că intrarea în noul an se face cu bucuria unui nou început, dar şi cu conştiinţa luptei permanente împotriva duhurilor răutăţii care încearcă în orice chip să ne întoarcă de la viaţa cea nouă în Hristos.
În unele biserici, slujba de noapte se continuă cu Sfânta Liturghie, întocmai ca în noaptea de Paşti. Aşa cum de Sfintele Paşti se sărbătoreşte Învierea lui Hristos şi noua viaţă ce se împărtăşeşte oamenilor, în acelaşi fel, de Anul Nou, creştinii se adună în aşteptarea vieţii celei veşnice, în celebrarea zilei fără de sfârşit a Împărăţiei lui Dumnezeu. Dacă Paştile sunt ziua slăvirii lui Hristos pe pământ, Liturghia de Anul Nou anticipează bucuria sfinţilor de la Parusia Domnului, de la a doua venire a lui Hristos. Acesta este un moment al sfârşitului lumii şi al timpului acestuia, dar şi de început al vieţii veşnice împreună cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui. Tânjind după viaţa veşnică, credincioşii se pregătesc şi se cuminecă cu Sfintele Taine, "leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci pentru a trăi veşnic în Iisus Hristos" (Sfântul Ignatie Teoforul).
După Sfânta Liturghie şi Te Deum, săvârşite la miezul nopţii sau a doua zi, credincioşii se bucură de roadele pământului, mulţumind, nădăjduind şi cerând de la Dumnezeu un an nou plin de bucurii şi de realizări trupeşti şi duhovniceşti.
"Domnul marelui praznic al vieţii, neîntreruptă Bucurie şi Festin" (Vasile Voiculescu), vrea ca noi să trăim şi să ne bucurăm împreună cu El, să nu-L izgonim în momentele de veselie, ci să-L chemăm şi să fim în comuniune cu El. El a fost şi s-a bucurat cu mirii la nunta din Cana Galileii, a băut şi a mâncat. Nu lucrurile sunt rele prin sine, ci totul devine rău prin izgonirea lui Dumnezeu din lume. Doar prin apropierea şi împărtăşirea de Dumnezeu, de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit, omul poate gusta adevărata mâncare şi băutură, se poate simţi cu adevărat împlinit.
