De la începuturile sale, Biserica a săvârşit Botezul numai prin întreită afundare. Cuvântul "botez", de altfel, derivă de la termenul grecesc "baptizo", care înseamnă "afundare".
Mărturiile biblice abundă în acest sens, demonstrând săvârşirea Botezului prin afundare. Amintim în acest sens textul din cartea Faptele Apostolilor, care relatează botezul famenului reginei Etiopiei, Canadachia: "Filip, deschizând gura sa şi începând… i-a binevestit pe Iisus. Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă. Şi el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip, şi famenul, şi l-a botezat…" (Faptele Apostolilor 8, 35-38). Socotim textul acesta scripturistic suficient de explicit pentru justificarea practicii Botezului prin afundare în apă.
Întreaga Tradiţie apostolică este fermă în a afirma necesitatea săvârşirii botezului prin întreită afundare. Amintim în acest sens "Canonul 47 al Sfinţilor Apostoli": "Dacă vreun episcop sau preot va boteza a doua oară pe cel ce are botez adevărat sau nu va boteza pe cel botezat de ereticii care nu botează în numele Sfintei Treimi (adică prin întreită afundare, n.n.), să se caterisească ca unul care-şi bate joc de crucea şi moartea Domnului…". "Canonul 50 al Sfinţilor Apostoli" arată la fel: "Episcopul sau preotul care nu va face trei afundări ale Tainei într-un Botez rostind la fiecare afundare câte un nume al Sfintei Treimi, ci va afunda pruncul numai o dată spre închipuirea morţii Domnului, cum făceau ereticii eunomieni, să se caterisească..." (textele acestor canoane, alături de multe altele, sunt cuprinse în "Molitfelnic", înaintea "Rânduielii" propriu-zise a "facerii catehumenului sau a celui chemat la Botez", cuprinse în rubrica "Canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi pentru Sfântul Botez"; a se vedea în acest sens "Molitfelnic", ediţia a cincea, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, pp. 15-18).
Semnificaţia Botezului săvârşit prin întreită afundare este aceea a morţii şi învierii noastre împreună cu Hristos. Actul afundării în cristelniţă este moartea noastră reală împreună cu Hristos, iar ridicarea din ea este realitatea învierii noastre împreună cu El.
Astăzi, mulţi credincioşi solicită înlocuirea formei Botezului prin afundare, cu stropirea sau turnarea. Această formă a Botezului prin stropire sau turnare poate fi aplicată însă doar clinicilor, adică celor care nu se pot ridica de pe pat pentru a fi afundaţi, din pricina unor boli incurabile. În această situaţie, forma Botezului prin afundare nu poate fi împlinită, recurgându-se la stropire sau turnare. Această formă a Botezului poartă numele de "Botez clinic", şi el este acceptat doar prin iconomie sau pogorământ de la regula Bisericii, care rămâne afundarea.
Textele canoanelor citate la începutul prezentului material exprimă suficient de explicit regula Bisericii în ceea ce priveşte săvârşirea Tainei Sfântului Botez, prin întreită afundare. Observăm că nu se aminteşte în nici un loc despre vreun alt mod de săvârşire a Tainei Botezului, decât acela al întreitei afundări.
Aşadar, Botezul săvârşit în mod obişnuit prin turnare sau prin stropire nu se justifică în nici un fel. El este doar o excepţie de la regula Bisericii, în cazurile celor bolnavi pe pat, care nu pot fi afundaţi. Singura regulă valabilă rămâne aceea a Botezului săvârşit prin afundare.
